Papa Francisc: Redescoperiți practica ispășirii la Preasfânta Inimă
05.05.2024, Vatican (Catholica) - Semnificația ispășirii în Biserică este în centrul unei conferințe internaționale organizate la Roma pentru a marca cea de-a 350-a aniversare a aparițiilor Inimii lui Isus către Sfânta Maria Margareta Alacoque în Paray-le-Monial, în regiunea franceză Bourgogne. Sfânta Maria Margareta este cunoscută pentru că a introdus această devoțiune la sfârșitul secolului al XVII-lea, care a fost ulterior recunoscută și aprobată în mod oficial de Papa Clement al XIII-lea.
Reuniți la Roma în perioada 1-5 mai în jurul temei „Repararea ireparabilului”, cei aproximativ 150 de participanți discută despre relevanța practicii reparației sau ispășirii față de Inima Preasfântă a lui Isus, în special în situația actuală a Bisericii Catolice, marcată de scandalurile de abuzuri care au zdruncinat credința multor credincioși și au creat o nevoie profundă de reparație. Papa Francisc a salutat conferința, întâlnindu-se cu participanții sâmbătă, 4 mai 2024. În discursul său, a amintit faptul că conceptul de reparație se regăsește adesea în Scriptură, dar în Noul Testament ia forma unui proces spiritual în contextul Răscumpărării aduse de Cristos și a jertfei Sale de pe Cruce.
„Noutatea aici este că dezvăluie milostivirea Domnului față de păcătos. Prin urmare, reparația contribuie la reconcilierea oamenilor între ei, dar și la reconcilierea cu Dumnezeu, deoarece răul comis împotriva aproapelui este și o ofensă adusă lui Dumnezeu.” Papa Francisc a continuat menționând că titlul conferinței ne încurajează să sperăm că orice rană poate fi vindecată, chiar dacă este profundă: „Repararea completă pare uneori imposibilă, atunci când bunurile sau persoanele dragi sunt pierdute definitiv sau când anumite situații au devenit ireversibile. Dar intenția de a repara și de a face acest lucru în mod concret este esențială pentru procesul de reconciliere și pentru întoarcerea păcii în suflet.”
Pentru ca reparația să fie cu adevărat cristică și „nu doar un simplu act de justiție comutativă”, a remarcat el, trebuie să presupună „două atitudini exigente: recunoașterea vinovăției și cererea de iertare”. Într-adevăr, „orice reparație, umană sau spirituală, începe cu recunoașterea propriului păcat”. „Din această recunoaștere sinceră a răului făcut fratelui și din sentimentul profund și sincer că iubirea a fost rănită, se naște dorința de a repara.” Pe de altă parte, cererea de iertare „redeschide dialogul și manifestă dorința de a restabili legătura în caritate fraternă”, în timp ce repararea, sau chiar simpla dorință de a repara, garantează autenticitatea cererii de iertare. În acest fel, dacă ireparabilul nu poate fi reparat complet, iubirea poate renaște întotdeauna, făcând suportabilă rana.
În încheiere, Pontiful și-a exprimat dorința ca această conferință „să reînnoiască și să aprofundeze sensul practicii reparației la Inima Preasfântă a lui Isus, introdusă de Sfânta Margareta Maria și care astăzi este oarecum uitată sau considerată în mod greșit depășită”.
