Pr. Pasolini: În Advent să deschidem inimile la uimire față de noutatea lui Dumnezeu

06.12.2024, Vatican (Catholica) - Uimirea în fața noutății lui Dumnezeu, a misterului Întrupării este „prima mișcare a inimii de trezit” pentru a ne îndrepta spre Nașterea Domnului „și a trece prin poarta Jubileului cu o speranță vie”. Uimire ca aceea a Mariei, după vestea îngerului Gabriel, care „se lasă atrasă cu naturalețe extremă” de planul lui Dumnezeu și vrea „să devină părtașă la el în mod liber și conștient”. Însă pentru a face aceasta trebuie mai întâi să desfacem rigiditățile inimii, spunând „nu” la tot ceea ce riscă să ne închidă și să ne îngreuieze: frică, resemnare, cinism. Numai astfel „vom ști să privim totul cu ochi noi, recunoscând acele semințe de evanghelie prezente deja în realitate”, gata să ducem în lume speranța lui Dumnezeu. Sunt cuvintele din prima meditație de Advent a pr. Roberto Pasolini, franciscan capucin, noul predicator al Casei Pontificale, propusă Papei și colaboratorilor săi din Curia Romană vineri dimineață, 6 decembrie, în Aula Paul al VI-lea. Tema aleasă pentru cele trei reflecții este „Porțile speranței. Spre deschiderea Anului Sfânt prin profeția Crăciunului”.

A deschide poarta uimirii

După câteva emoționante cuvinte de mulțumire adresate predecesorului său, pr. Raniero Cantalamessa, predicator „al bucuriei și al luminii evangheliei” pentru Casa Pontificală timp de 44 de ani, pr. Pasolini a invitat să se deschidă „Poarta uimirii”, temă aleasă pentru prima sa meditație, mai întâi în fața glasului profeților, apoi a „curajului de a nu fi de acord” al Elisabetei, și în sfârșit a „umilinței de a adera” a Mariei. Profeții, cei care „știu să înțeleagă profund sensul evenimentelor istoriei”, ne indică, pentru predicator, provocarea de înfruntat în timpul de Advent: „să ne dăm seama de prezența și de acțiunea lui Dumnezeu în istorie și să retrezim uimirea în fața a ceea ce El nu numai că poate, ci mai ales dorește să mai facă în viața noastră și în istoria lumii”.

Glasurile profeților, a avertiza pentru a deschide după aceea la speranță

Subliniind că în acest timp liturgia ne face să ascultăm multe texte profetice, predicatorul subliniază că glasul lor nu ne poate lăsa niciodată indiferenți, pentru că, așa cum susține Ieremia, produce în noi două efecte: a avertiza pentru a deschide după aceea la speranță, pentru că „Dumnezeu reafirmă fidelitatea iubirii Sale și oferă poporului o nouă oportunitate”.

Dificultatea de a crede în noi spirale de lumină

Sunt cuvinte pe care cu greu le ascultăm mai ales „atunci când glasul lui Dumnezeu încearcă să redeschidă canalele speranței”, pentru că „a primi vești bune nu este ușor, mai ales atunci când realitatea a fost marcată îndelung de suferințe, dezamăgiri și incertitudini. Ispita de a crede că nimic nou nu se poate întâmpla se strecoară adesea în inimile noastre”. Și totuși, glasuri precum cel al lui Isaia, „Iată eu fac un lucru nou: chiar acum răsare, nu vă dați seama?”, ajunge la noi chiar aici, „unde suntem tentați să credem că realitatea nu mai poate să ne ofere noi spirale de lumină”. Așadar, provocarea este de a retrezi „uimirea” în fața a ceea ce Dumnezeu dorește „să mai facă în viața noastră și în istoria lumii”.

Exemplul Elisabetei și al Mariei

Pentru a ne pregăti să ascultăm aceste glasuri profetice, pr. Pasolini a indicat exemplul a două figuri feminine, Elisabeta și Fecioara Maria, în care se condensează cele două atitudini fundamentale pentru a genera în noi un dinamism de mântuire: Elisabeta a știut să spună „nu” aparentei continuități a lucrurilor și a legăturilor, în timp ce în Maria din Nazaret se observă necesitatea de „a ști să spunem «da» noutății lui Dumnezeu, formulând un asentiment liber și bucuros la voința sa”.

Elisabeta, curajul de a nu fi de acord

În meditația sa, predicatorul Casei Pontificale reparcurge evenimentul Elisabetei și al soțului Zaharia, așa cum este descris de evanghelistul Luca, avându-l pe bătrânul preot „necredincios să primească încrezător vestea unui eveniment dorit îndelung, dar probabil nu mai era considerat posibil”: nașterea unui fiu. Datorită lipsei sale de credință, va rămâne mut până la circumciziunea lui Ioan, numele indicat de înger. Când rudele cer să fie dat copilului numele tatălui, Zaharia, intervine mama Elisabeta: „Nu, se va numi Ioan”. Zaharia, subliniază pr. Pasolini, înseamnă „Dumnezeu amintește”, în timp ce Ioan înseamnă „Dumnezeu folosește milostivire”. Un nume, explică el, care „mută atenția spre ziua de astăzi” și „sugerează că istoria, deși influențată de rămășițele sale, este capabilă mereu să se depășească și să se deschidă la noi posibilități, dacă există acțiunea lui Dumnezeu”. Zaharia scrie pe o tăbliță asentimentul său la numele Ioan și își recapătă glasul.

A descoperi că ceea ce este mai bun încă trebuie să vină

Reacția Elisabetei, pentru predicator, sugerează „că, uneori, este necesar a întrerupe scurgerea lucrurilor pentru a ne deschide la noutatea lui Dumnezeu”. „Astăzi mai mult ca oricând, într-un timp extraordinar al istoriei umane, avem nevoie să recuperăm acest tip de privire spirituală asupra realității”, în care „alături de nedreptăți grave, războaie și violențe care chinuie fiecare colț al lumii, apar noi descoperiri și parcursuri promițătoare de eliberare”. De fapt, concentrați cum suntem asupra prezentului, „cu greu investim în viitor și tindem să ne imaginăm ziua de mâine ca fotocopie a zilei de astăzi”. În schimb, „nu”-ul Elisabetei, care pune destinul fiului Ioan în mâinile lui Dumnezeu „ne amintește că nimic și nimeni nu este condiționat numai de propria istorie și de propriile rădăcini, ci și recondiționat încontinuu de harul lui Dumnezeu”.

A spune nu obișnuinței pentru a ne lăsa reînnoiți de Dumnezeu

„Sunt atâția de nu care așteaptă să fie rostiți”, continuă predicatorul, „nu numai aceia împotriva răului explicit, ci și aceia împotriva răului subtil care este obișnuința de a duce înainte lucrurile fără a avea niciodată curajul de a le regândi serios și de a face aceasta împreună.” Dar pentru a rosti acești „nu” cu curaj trebuie să credem că „Dumnezeu este în acțiune în istorie și că ceea ce este mai bun încă trebuie să vină”.

Maria, umilința de a adera

În sfârșit, pentru a vorbi despre răspunsul Mariei la chemarea Domnului, pr. Pasolini recitește evanghelia Bunei-Vestiri, în trăsăturile „care ne pot ajuta să recuperăm un pic de uimire față de misterul Întrupării”. În Sfântul Luca, a explicat el, misiunea îngerului Gabriel pare să fie aceea „de a intra în inima Mariei, fără a forța în nici un mod porțile disponibilității sale, pentru că dialogul între ei trebuie să aibă loc în libertate completă” și „într-un climat de încredere”. Fecioarei îi este poruncit să se bucure, adică „să își dea seama de un ceva ce există deja: Domnul este cu ea”. Și acesta, explică predicatorul, este „harul timpului de Advent”, adică acela de „a ne da seama că sunt mai multe motivele pentru a ne bucura decât cele pentru a ne întrista, nu pentru că lucrurile sunt simple, ci pentru că Domnul este cu noi și totul încă se poate întâmpla”.

Tulburarea Fecioarei

Însă, la cuvintele îngerului, „Maria intră într-o tulburare puternică”. Din cel puțin două motive, conform pr. Pasolini. Primul este „că atunci când cineva ne manifestă iubirea sa este mereu o surpriză. Iubirea nu este un eveniment sigur” și „avem nevoie să ne simțim recunoscuți și primiți pentru ceea ce suntem”. Al doilea motiv al temerii Mariei este „pentru că inima sa intuiește că a venit momentul de a ne lăsa redefiniți pe deplin de cuvântul lui Dumnezeu”. Și ca și cum, explică el, „cuvântul lui Dumnezeu ar trebui să scrie pe o foaie unde multe alte declarații s-au acumulat și organizat deja în timp, lăsând puțin spațiu pentru afirmații ulterioare”. Însă în Advent așteptarea și ascultarea ne sunt de folos tocmai „pentru a permite glasului lui Dumnezeu de a intra în noi pentru a relata din nou ceea ce suntem și putem să fim înaintea feței sale”.

Chemarea la o viață nouă

În sfârșit, chemarea la o sarcină imposibilă conform criteriilor umane o expune pe Maria riscului de a nu fi înțeleasă de nimeni, ba chiar să fie judecată de toți ca adulteră conform prescrierilor Legii lui Moise. Dincolo de metaforă, pentru pr. Pasolini, aceasta înseamnă că „fiecare vestire a lui Dumnezeu expune în mod necesar morții, deoarece conține promisiunea unei vieți depline, dăruite în întregime lui Dumnezeu și lumii”. Și frica „în fața acestui tip de responsabilitate” se depășește numai „luând în considerare frumusețea și măreția a ceea ce ne așteaptă”. Dar pentru a ne deschide la toate acestea, subliniază predicatorul, „nu ne putem limita să spunem acei «da» care nu ne costă nimic și care nu ne privează niciodată de nimic”. De fapt, fiecare „autentică decizie conform evangheliei costă toată viața și ne expune riscului de a pierde privilegii și certitudini”. A spune „da” lui Dumnezeu, amintește pr. Pasolini, ne expune riscului de „a muri în echilibrele la care am ajuns și în care încercăm să rămânem”. Și totuși, tocmai acesta este „drumul care ne face să ne regăsim pe noi înșine”.

Iată slujitoarea Domnului

Fecioara îi răspunde îngerului cu „sfânta sa uimire”, întrebând „cum va fi aceasta, pentru că eu nu cunosc bărbat?” „Nu vrea să înțeleagă în detalii planul lui Dumnezeu”, ci „pur și simplu să devină părtașă de el în mod liber și conștient”. Și îngerul nu îi explică în ce mod va putea să nască trupul Fiului lui Dumnezeu: îi vestește numai că Duhul Sfânt va fi păzitorul său fidel. În sfârșit, cu acel „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău” Maria „declară tot entuziasmul său pentru chemarea tocmai primită”. Este ca și cum ar spune îngerului, explică predicatorul: „Ceea ce tu mi-ai propus să accept, în realitate, acum eu sunt cea care vrea aceasta și care alege aceasta”.

Vestirile pe care le primim în viața noastră

Nu pot decât să se încheie în acest mod, pentru pr. Pasolini, „toate vestirile pe care le primim în călătoria vieții. Atunci când lumina lui Dumnezeu reușește să ne arate că în frica față de ceea ce ne așteaptă este prezentă fidelitatea unei promisiuni veșnice, se naște în noi uimirea și ne descoperim capabili să rostim în sfârșit acel «iată-mă» al nostru”. (material Vatican News, tradus pentru Ercis.ro de pr. Mihai Pătrașcu)

Sursa: Ercis.ro