Papa Francisc: Credința nu este opiul poporului, ci întâlnire și slujire
17.12.2024, Vatican (Catholica) - „Aglomerarea de umanitate” trăită în mahalalele din Buenos Aires și „săgeata în inimă” experimentată în Irak, în 2021, sunt teme centrale ale autobiografiei Papei Francisc, „Speranța”, scrisă împreună cu Carlo Musso. Publicată de editura italiană Mondadori, cartea va fi lansată pe 14 ianuarie în peste 100 de țări. Pe 17 decembrie – ziua în care Sfântul Părinte împlinește 88 de ani – două ziare italiene, „La Repubblica” și „Il Corriere della Sera”, au publicat câteva extrase.
Copilăria în cartierul Flores
„Când cineva îmi spune că sunt un Papă villero, mă rog să fiu demn de aceasta”, spune Papa Francisc, în timp ce își amintește de „microcosmosul complex, multietnic, multireligios și multicultural” al cartierului Flores din Buenos Aires, unde și-a petrecut copilăria. „Diferențele erau normale și ne respectam reciproc”, spune el, amintind de relațiile sale cu prieteni catolici, evrei și musulmani.
„Magdalenele contemporane”
Papa Francisc povestește despre experiența sa din copilărie de a vedea prostituate pe străzile din Buenos Aires, numind-o o imagine „a părții celei mai întunecate și mai dificile a existenței”. Ca Episcop, a celebrat Liturghia pentru unele dintre aceste femei care și-au reformat viața. Își amintește de o femeie, pe nume Porota, care i-a spus: „Am lucrat ca prostituată peste tot – chiar și în Statele Unite. Am câștigat bani, apoi m-am îndrăgostit de un bărbat mai în vârstă care mi-a fost amant. Când a murit, mi-am schimbat viața. Acum am o pensie și mă duc să fac baie bătrânilor din aziluri care nu au pe nimeni care să aibă grijă de ei. Nu prea merg la Liturghie și făceam totul cu trupul meu, dar acum vreau să am grijă de trupurile de care nimeni altcineva nu este interesat”. Papa Francisc o numește o „Magdalenă contemporană”. Porota l-a sunat o ultimă dată, din spital, chiar înainte de a muri, pentru a primi Ungerea bolnavilor și Împărtășania. „A murit bine – ca «vameșii și prostituatele» care «merg înaintea noastră în Împărăția lui Dumnezeu» (Mt 21,31). Am iubit-o foarte mult. Chiar și acum, nu uit niciodată să mă rog pentru ea în ziua morții ei”, scrie el.
Prietenia cu „părintele Pepe”
Papa își amintește de prizonierii care confecționau perii de haine și povestește despre prietenia sa cu pr. José de Paola, cunoscut sub numele de „părintele Pepe”, paroh la Virgen de Caacupé din Villa 21. Sfântul Părinte, pe atunci Jorge Mario Bergoglio, l-a sprijinit pe pr. Pepe în timpul unei crize vocaționale. Vorbind despre acele zone periferice în care „statul a fost absent timp de patruzeci de ani”, iar dependența de droguri este „un flagel care multiplică disperarea”, Pontiful afirmă că „în aceste periferii, pe care Biserica trebuie să le facă din ce în ce mai mult centrul său, un grup de laici și preoți ca părintele Pepe trăiesc și mărturisesc Evanghelia în fiecare zi, printre cei lepădați de o economie ucigătoare”.
Religia nu este opiul poporului; credința este o întâlnire
Din aceste realități dure reiese adevărul că religia nu este, așa cum susțin unii, „opiul poporului, o poveste reconfortantă pentru alienarea indivizilor”, insistă Papa Francisc. Dimpotrivă, spune el, „datorită credinței și acestui angajament pastoral și civil”, villas „au progresat în moduri inimaginabile, în ciuda unor dificultăți enorme”. La fel ca și credința, „fiecare slujire este o întâlnire, iar noi, în special, putem învăța multe de la cei săraci”.
Călătorie în Irak și „săgeata în inimă” a Mosulului
De la drama periferiilor urbane la devastarea Irakului, privirea Papei Francisc rămâne fixată asupra unei umanități rănite. Reflectând asupra călătoriei sale apostolice istorice în Irak, în perioada 5-8 martie 2021, Papa Francisc descrie „săgeata în inimă” reprezentată de Mosul. „Unul dintre cele mai vechi orașe din lume”, spune el, „plin de istorie și tradiții, care a văzut diferite civilizații venind și plecând și a fost un simbol al coexistenței pașnice a diverselor culturi într-o singură țară – arabi, kurzi, armeni, turci, creștini, sirieni – a apărut în ochii mei ca un câmp de moloz după trei ani de ocupație de către Statul Islamic, care l-a ales drept bastion”. Privit din elicopter, teritoriul arăta ca „o radiografie a urii, unul dintre cele mai eficiente sentimente ale timpului nostru”.
Roadele otrăvite ale războiului
Papa își amintește de contextul dificil al vizitei, exacerbat de pandemia Covid-19 și de preocupările legate de securitate. „Am fost sfătuit de aproape toată lumea să nu merg… dar am simțit că trebuie să merg”, scrie el, referindu-se la țara lui Abraham, „strămoșul comun al evreilor, creștinilor și musulmanilor”. Menționează un avertisment din partea serviciilor secrete britanice cu privire la două tentative de asasinat care fuseseră planificate în timpul vizitei sale la Mosul: una de către o femeie înarmată cu explozibili, alta implicând un camion. Ambii atacatori au fost interceptați și uciși de poliția irakiană. „Acest lucru m-a lovit profund”, subliniază Papa Francisc. „A fost, de asemenea, un rod otrăvit al războiului.”
Un apel la prioritatea rațiunii asupra conflictului
Totuși, în toată această ură, Sfântul Părinte a găsit o lumină de speranță în întâlnirea sa din 6 martie cu Marele Ayatollah Ali al-Sistani la Najaf, o întâlnire pe care „Sfântul Scaun o pregătise de decenii”. Desfășurată într-un spirit de fraternitate în casa lui al-Sistani, a fost „un gest elocvent în Orient, chiar mai mult decât declarațiile sau documentele, deoarece semnifică prietenia și apartenența la aceeași familie”, explică Papa. „Mi-a făcut bine la suflet și m-a făcut să mă simt onorat.” Amintește apelul comun al ayatollahului către marile puteri „de a abandona limbajul războiului, acordând prioritate rațiunii și înțelepciunii”. Pontiful își exprimă aprecierea pentru o frază din cadrul întâlnirii lor: „Ființele umane sunt fie frați în religie, fie egali în creație”. În plus față cartea „Speranța”, viața Papei Francisc va fi, de asemenea, relatată într-un film bazat pe „Life: My Story in History” (Viața: Istoria mea în Istorie), o autobiografie scrisă împreună cu Fabio Marchese Ragona și publicată în martie de HarperCollins.
