Liturghia inaugurală a Papei Leon al XIV-lea va avea loc pe 18 mai

09.05.2025, Vatican (Catholica) - Biroul de presă al Sfântului Scaun a anunțat programul Papei Leon al XIV-lea, proaspăt ales. Liturghia sa inaugurală va avea loc în Piața San Pietro duminică, 18 mai, la ora 10:00, ora Romei. Dar anterior, sâmbătă, 10 mai, cel de-al 267-lea Papă va avea o întâlnire cu Cardinalii, pentru ca duminică, 11 mai, să aibă prima sa apariție publică prin conducerea rugăciunii Regina Caeli din balconul central al Bazilicii San Pietro.
Ulterior, programul Papei Leon al XIV-lea va fi următorul: luni, 12 mai – întâlnire cu presa internațională; vineri, 16 mai – întâlnire cu corpul diplomatic; duminică, 18 mai – 10:00 AM, Piața San Pietro, Liturghia de începere a pontificatului; marți, 20 mai – luarea în posesie a Bazilicii papale San Paolo fuori le mura; miercuri, 21 mai – prima audiență generală; sâmbătă, 24 mai – întâlnire cu angajații Curiei Romane și ai Statului Cetății Vaticanului; duminică, 25 mai – Regina Caeli; luarea în posesie a Bazilicii papale San Giovanni in Laterano; luarea în posesie a Bazilicii papale Santa Maria Maggiore.
Într-o altă declarație, biroul de presă al Vaticanului a împărtășit „dorința Sfântului Părinte ca șefii și membrii instituțiilor Curiei Romane, precum și secretarii și președintele Comisiei Pontificale pentru Statul Cetății Vaticanului, să continue, cu titlu provizoriu”, în rolurile lor respective donec aliter provideatur (până la dispoziții contrare). Cu toate acestea, Papa Leon al XIV-lea își menține dreptul la „o anumită perioadă de timp pentru reflecție, rugăciune și dialog” înainte de a face orice „numiri sau confirmări definitive”.