Episcopul Luis Marín: Chei de lectură pentru un pontificat care începe
20.05.2025, Roma (Catholica) - Episcopul augustinian Luis Marín de San Martín, subsecretar al Secretariatului General al Sinodului, a simțit o emoție deosebită la 8 mai, când a auzit rostindu-se numele noului Papă. Pentru prelatul madrilen de 64 de ani, Papa Leon al XIV-lea este un prieten, un frate, un însoțitor de drum. Cunoaște perfect valorile sale, angajarea sa, sensibilitățile sale și stilul său de conducere. De fapt, Mons. Marín a ajuns la Roma în 2008, la cererea lui Robert Francis Prevost, fost Superior general al augustinienilor, pentru a se ocupa de arhiva generală a ordinului și a participa la diferite comisii din curia augustiniană.
Timp ce cinci ani au împărtășit aceeași casă, făcând parte din aceeași comunitate la Roma, văzându-se în fiecare zi, ceea ce le-a permis să aprofundeze prietenia lor. Când activitățile lui Prevost l-au dus în alte părți ale lumii, au rămas în contact. În timpul slujirii episcopale la Chiclayo, actualul Pontif l-a chemat în mai multe ocazii pe Marín în Peru, încredințându-i formarea clerului. Acesta din urmă a împărtășit momente și etape fundamentale din viața și din slujirea noului Papă. În acest interviu acordat la mass-media vaticane Episcopul spaniol oferă prețioase chei de lectură pentru a înțelege pontificatul care începe și bagajul intelectual, spiritual și pastoral al lui Leon al XIV-lea.
– Papa abia ales s-a prezentat ca „fiu al Sfântului Augustin”. Ce amprentă conferă faptul de a fi augustinian? Ce trăsături augustiniene vom vedea în pontificatul său?
– La 13 mai, când a venit să celebreze Euharistia în casa noastră și să ia prânzul cu noi, a rostit cuvinte foarte frumoase: „Va trebui să renunț la multe lucruri, viața mea s-a schimbat, dar nu voi renunța niciodată să fiu augustinian.” Acele cuvinte m-au emoționat profund. Pentru noi, punctul de sprijin care ține totul laolaltă este comunitatea, înțeleasă drept comuniune. De aici se naște insistența Papei asupra comuniunii, asupra unității. Noi înțelegem comunitatea nu numai ca trăire împreună sub același acoperiș sau a lucra împreună, ci, așa cum se citește în Faptele Apostolilor, ca a avea o singură inimă și un singur suflet în drum spre Dumnezeu. Acesta este firul conducător care leagă orice lucru.
– Ce alte trăsături pot să fie situate în această perspectivă augustiniană?
– Interioritatea, viața profundă de rugăciune, întâlnirea personală cu Domnul. Și, în același timp, prezența în lume. Spiritualitatea augustiniană nu este o spiritualitate a separării sau a absenței, ci a prezenței. Există alte spiritualități, diferite de a noastră, la fel de frumoase și importante, dar noi, augustinienii, suntem chemați să ieșim în lume, să evanghelizăm, să fim în lume, alături de oameni, mai ales cu o sensibilitate deosebită față de cei mai săraci, față de problemele sociale, în lupta pentru dreptate, pentru pace. Ne caracterizează și iubirea noastră față de Biserică. Augustinienii sunt deschiși la orice formă de apostolat, gata să facă ceea ce le cere Biserica. Iată de ce avem parohii, universități, spitale, pastorație în închisori, misiuni.
– Care au fost primele semnale ale Papei Leon al XIV-lea care ne permit să întrevedem prioritățile pontificatului său?
– Le întâlnim deja în numele însuși ales, care îl amintește pe Leon al XIII-lea, un Papă care a știut să citească semnele timpurilor. Timpurile se schimbă, iar astăzi se schimbă cu o viteză impresionantă. Nu este vorba, așadar, de a răspunde la provocări care probabil nu mai există sau de a continua să trăim într-o lume care de acum a apus. Este fundamental să înțelegem care sunt provocările timpului nostru. În afară de aceasta, Papa Pecci a inițiat doctrina socială a Bisericii, cu o sensibilitate pronunțată față de cei mai defavorizați și față de lumea muncii. Alături de aceasta, vedem în el o puternică insistență asupra păcii. Lucrează întotdeauna în spirit de comuniune, creând legături, integrând, fără a porni vreodată de la confruntare sau de la ciocnire. Este o persoană care construiește punți. El a fost așa întotdeauna: ca un călugăr, Episcop și Cardinal, a încercat să unifice și să integreze. Este un om al lui Dumnezeu pentru timpul nostru.
– În ce mod considerați că experiența pastorală a lui Prevost în Peru a plăsmuit viziunea sa despre misiunea Bisericii astăzi?
– Spiritul său misionar își înfige rădăcinile în mai multe izvoare. Primul este familia sa, mereu foarte implicată în viața parohială și în comunitatea creștină. Un alt izvor se află în spiritualitatea augustiniană, care este o spiritualitate de misiune, de mărturie, de ieșire. Și în al treilea rând, experiența sa personală. A plecat în misiuni la o vârstă foarte tânără, desfășurând timp de mulți ani rolul de formator al preoților augustinieni în Chulucanas, Peru. Acea epocă a fost deosebit de semnificativă. A cultivat întotdeauna o puternică sensibilitate misionară. După aceea s-a mutat la Chiclayo. Deși născut în Statele Unite, și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în afara Americii de Nord. Nu este unul care stă acasă: este unul care pleacă, se duce în alte culturi, până la punctul de a se asimila și a se integra perfect în cultura în care ajunge să trăiască.
– Cum ați interpreta stilul său de conducere episcopală la Chiclayo, precum și în timpul mandatului său de prior al augustinienilor? Ce trăsături din acel stil se pot reflecta în modul său de a conduce Biserica universală?
– Este un om cu idei foarte clare. Are o mentalitatea de matematician și de canonist. Este extrem de ordonat, neobosit în muncă, reflexiv. Nu ia niciodată decizii cu ușurință. Meditează, reflectează și se roagă. Este o persoană care, fidelă stilului augustinian, lucrează întotdeauna în echipă. Acesta este domeniul în care s-a format și în care a trăit dintotdeauna. Stilul său de conducere a fost întotdeauna marcat de o mare capacitate de ascultare. Este un om care știe să asculte, ascultă mult și ascultă opinii diferite. Aceasta nu înseamnă că este de acord cu toate, dar le ascultă și dialoghează. Știe să conducă. Ia decizii, dar întotdeauna într-un stil dialogic. Este ceea ce a făcut mereu în viața sa. În Chiclayo a favorizat o mare participare, a promovat sinodalitatea, coresponsabilitatea tuturor, participarea activă a întregii comunități.
– Una dintre cheile de lectură atinse în primul său discurs a fost sinodalitatea. Cum a trăit-o și a aplicat-o până acum?
– Este un om profund sinodal. Dar nu practică o sinodalitate politică, ci mai degrabă o sinodalitate eclezială. Și nu este vorba numai de o sinodalitate teoretică, ci și practică, concretă, care trebuie să se întrupeze în viața, în structurile și în stilul Bisericii. În Dieceza sa a promovat încă de la început cursuri despre sinodalitate pentru a-i explica semnificația și a fost mereu implicat activ în procesele sinodale. Și va continua să o dezvolte.
– Ce rol va acorda Papa Leon al XIV-lea laicilor, în lumina experienței sale?
– Rolul care le corespunde în acea perspectivă sinodală care provine din comuniune și care asumă forma unei coresponsabilități diferențiate. Nu trebuie să ne așteptăm ca să îi clericalizeze pe laici și nici să secularizeze clerul. Fiecare după propria misiune. Așadar, pornind de la egalitatea tuturor în Botez, recunoscând că Botezul este cel care ne face membre ale lui Cristos. Formăm o unitate: nu există mai buni sau mai răi. Dar este necesar să se respecte diversitatea vocațiilor, a carismelor, a slujirilor. Ar fi absurd ca un Episcop să vrea să slujească Biserica precum un laic, sau ca un laic să vrea să facă aceasta ca un preot. Fiecare după vocația proprie, după misiunea la care a fost chemat. Un alt aspect important, pe care Papa va continua să îl cultive așa cum a făcut întotdeauna, este interconectarea tuturor acestor vocații, carisme și slujiri diferite. Este necesar să intrăm în relație, să ne ajutăm reciproc, să ne interconectăm, să ne luminăm, să mergem împreună. Această interconectare dintre toți membrii Bisericii reprezintă o provocare, dar el vine bine pregătit, deoarece i-a dedicat mare atenție de-a lungul întregii sale vieți.
– Robert Francis Prevost a avut un rol relevant în Conferința Episcopală Peruviană pentru a promova Comisia pentru Protecția Minorilor. Tema abuzurilor îl preocupă? Este o prioritate pentru el?
– Este o temă care îl preocupă profund și asupra căreia s-a arătat foarte clar încă de la început. Istoria sa personală confirmă acest lucru. În afară de aceasta, merită subliniate declarațiile recente ale actualului Episcop de Chiclayo și ale Conferinței Episcopale din Peru pe această temă. Nu există nici o îndoială în privința aceasta. A fost întotdeauna alături de victime. Întotdeauna. Și a respectat cu scrupulozitate toate protocoalele. Modul său de a proceda a fost ireproșabil. A fost unul dintre puținii care au rămas mereu alături de victime, încă din primul moment. Victimele însele au subliniat aceasta: „A fost mereu alături de noi”; a fost unul dintre puținii care au știut să le însoțească încă de la început. Datorită lui s-a făcut dreptate.
– Considerați că va continua pe urmele trasate de predecesorul său, Papa Francisc?
– Îmi place să folosesc expresia „continuitate în discontinuitate”. Papa Francisc a fost cel care a descoperit personalitatea strălucită și bogată a lui Robert Francis Prevost. L-a numit Episcop de Chiclayo, l-a chemat la Roma ca prefect al Dicasterului pentru Episcopi, l-a creat Cardinal, îl primea frecvent… Este un om al Papei Francisc. Împărtășește această linie. Amândoi sunt fii ai Conciliului Vatican II. Există o continuitate în toate aceste procese de reînnoire a unei Biserici sinodale, misionare, în ieșire, Biserica milostivirii, Biserica ce invocă pacea și se angajează pentru pacea în lume, Biserică a coresponsabilității. Există o continuitate, dar în discontinuitate. Nu este o fotocopie: are un stil propriu. Va fi un mare lider în lume. Vocea sa va fi ascultată. Va fi o voce autoritară în această lume care are atât de multă nevoie de figuri care să fie adevărate puncte de referință. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
