Cardinalul Maradiaga la aniversarea CELAM
30.05.2025, Roma (Catholica) - 70 de ani de slujire a Bisericilor din America Latină și Caraibe, dar și a Bisericii universale, grație intuițiilor sale, a receptării originale a Conciliului Vatican II, a practicilor anticipative ale sinodalității. „O coloană vertebrală”, definiția dată de Cardinalul Óscar Andrés Rodríguez Maradiaga, Arhiepiscop emerit de Tegucigalpa, intervievat de SIR cu această ocazie, în timp ce se află la Rio de Janeiro, unde, din 26 mai până pe 30 mai 2025, se desfășoară a patruzecea adunare a organismului eclezial continental, tocmai pentru a celebra cea de-a 70-a aniversare a constituirii sale, care a avut loc în 1955, prin decizia Papei Pius al XII-lea.
Cardinalul Rodríguez Maradiaga a fost secretar general al CELAM din 1997 până în 1991 și președinte din 1995 până în 1999. A participat la multe dintre cele mai importante întâlniri ecleziale, în timpul pontificatului Papei Francisc a coordonat Consiliul Cardinalilor, a participat ca elector la două Conclavuri, în 2005 și în 2013, în timp ce în cel de acum câteva săptămâni nu a participat, având peste 80 de ani, doar la adunările generale care au precedat alegerea Papei. La Rio de Janeiro, în aceste zile, a ținut conferința introductivă. În interviu, afirmă că îi consideră pe Francisc și pe Leon al XIV-lea „Papi care provin din CELAM”, iar despre Papa Prevost afirmă că este „un om al poporului”. Legat de sinodalitate, asigură el, se va merge mai departe „fără nici o îndoială, Duhul Sfânt nu deține marșarierul”.
– Eminență, ce înseamnă acești 70 de ani și ce bilanț se poate scoate?
– CELAM, în practică, a fost coloana vertebrală a episcopatului din America Latină. Deja când s-a realizat Consiliul plenar latinoamerican, era evident că episcopatul din acest continent era foarte izolat, închis el însuși și avea ca punct de referință numai Vaticanul. Așadar, această colegialitate, care a precedat Conciliul Vatican II, a început, de fapt, odată cu CELAM. Papa Pius al XII-lea, care, pe când era Cardinal Eugenio Pacelli, cunoscuse Brazilia și Argentina, a fost cel care a intuit, cu marea inteligență pe care o avea, marile potențialități ale acestui continent și a spus că trebuia să se caute modul de a-l uni. Astfel, profitând de Congresul Euharistic de la Rio de Janeiro, în 1955, a luat decizia de a înființa CELAM.
– Ați fost președinte al CELAM în anii ’90 din secolul trecut. După părerea dvs, cum a evoluat acest organism de atunci? Ce pași vi se par mai importanți?
– În primul rând, trebuie să spun că CELAM nu a rămas nemișcat, ci a continuat să crească și a continuat să crească în misiunea sa specifică, care este slujirea episcopatelor din continent. Pietre de hotar din istoria CELAM au fost, cu siguranță, Conferințele Generale ale Episcopatului: Medellín în 1967, Puebla în 1979, Santo Domingo în 1992 și Aparecida în 2007. Medellín a aplicat Conciliul Vatican II la realitatea noastră, Puebla a avut scopul de a duce mai departe Evangelii nuntiandi, Santo Domingo a avut privirea îndreptată spre al cincilea centenar al începutului evanghelizării continentului și apoi a fost Aparecida, cu această deschidere către noul mileniu… Au fost pietre de hotar, cu siguranță, dar nu putem uita toată munca de formare desfășurată de CELAM în acești șaptezeci de ani, mai întâi în diferitele țări ale continentului, apoi cu ITEPAL, primul centru de formare și apoi cu un număr mare de cursuri, pentru Episcopi, lucrători pastorali. A fost vorba, în special, de a aplica drumul de reînnoire a Maicii Biserici, de exemplu cu Sinoadele Episcopilor. Sfântul Părinte i-a invitat întotdeauna pe președintele și pe secretarul general al CELAM la toate Sinoadele, a fost vorba de o prezență foarte importantă. Personal, mi s-a cerut să particip la 11 Sinoade și pot spune că aceste diferite participări, în ansamblul lor, au fost o bogăție pentru CELAM-ul nostru și pentru episcopatele de pe continent. Astăzi, putem spune că CELAM nu a parcurs doar un drum minunat, ci are și o proiecție minunată spre viitor.
– Se poate spune că Biserica latinoamericană a fost foarte rapidă în punerea în practică a Conciliului?
– În primul rând, pentru că terenul era foarte deschis pentru semănat. După Conciliul Vatican II, tot entuziasmul de reînnoire, în toate aspectele, a făcut în așa fel încât CELAM să poată semăna. Desigur, nu au lipsit dificultățile, nu putem ignora că și problemele socio-politice ale continentului au avut influență și mă gândesc la vremurile dificile ale acelor teologii ale eliberării care „nu erau corecte”. Dar, în mijlocul tuturor acestora, CELAM a mers înainte.
– Cât de decisiv a fost acest parcurs eclezial, pastoral, teologic în magisteriul Papei Francisc și cât va fi pentru Papa Leon al XIV-lea?
– Fără îndoială, a fost decisiv, pentru că amândoi, într-un fel, provin din CELAM! Nu trebuie să uităm că Papa Francisc a fost coordonatorul comisiei de redactare a documentului Conferinței Generale din 2007. Aparecida era în inima sa, în mintea sa, în munca sa pastorală. Să nu uităm că în primii ani ai pontificatului său, Papa dăruia documentul de la Aparecida tuturor șefilor de stat pe care îi întâlnea. Nu uit că, într-o ocazie l-a primit pe actualul președinte al unei țări de pe continent, care încerca să se folosească de vizita la Papa pentru a-și justifica acțiunea politică. Papa Francisc l-a primit în Aula Sinodului și i-a dăruit documentul de la Aparecida. A știut să ducă înainte toată reflecția despre America Latină. Dar trebuie să spunem că și Papa Leon al XIV-lea, în multe aspecte, „a ieșit” din continentul nostru, mai întâi ca misionar, iar de acolo a fost prior al augustinienilor, Episcop în Peru și apoi ca prefect al Dicasterului pentru Episcopi.
– Cum vedeți alegerea lui Leon al XIV-lea și primii pași ai Papei? Și ce spuneți despre „inima” sa latinoamericană?
– În primul rând, este un misionar care s-a dăruit total Bisericii sale. Aceasta este ceea ce a făcut, în primul rând, în Dieceza de Chiclayo, care l-a primit și care îl amintește cu atâta nostalgie, chiar i-au dedicat și o cumbia! Și apoi un om care a crescut printre oameni, un om al poporului, care este înainte de toate un mare evanghelizator.
– Credeți că parcursul spre o Biserică sinodală este ireversibil?
– Fără nici o îndoială. În „schimbarea” Duhului Sfânt nu există marșarier, prin urmare, cei care cred că sinodalitatea a fost doar un capriciu al Papei Francisc se înșală. Sinodalitatea este un proces, un drum început de Duhul Sfânt și va merge înainte, nu se va întoarce niciodată. (material al Agenției SIR, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)
