Anunțuri din Dieceza de Oradea

30.06.2025, Oradea (Catholica) - 1. Zi misionară la Marghita
„Dorim să trăim Anul jubiliar 2025 ca un timp al misiunii în Dieceza noastră, și această misiune trebuie să înceapă, în primul rând, în noi înșine, printr-o purificare și întărire spirituală. Doar astfel putem lucra la o misiune autentică în comunitățile noastre și genera întâlniri binecuvântate.” (fragment din scrisoarea pastorală a Episcopului diecezan László Böcskei)
În data de 3 iulie 2025, în prima joi a lunii, va avea loc o zi misionară la biserica Sfânta Margareta din Marghita.
– la ora 16:00 va sosi la biserică din Suplacu de Barcău crucea anului jubiliar;
– la ora 16:10 credincioșii vor parcurge devoțiunea Căii Sfintei Cruci;
– la ora 16:40 va avea loc Adorație euharistică;
– a ora 17:30 va fi rostită o mărturie de credință;
– la ora 18:00 părintele lazarist Csaba Vass CM va susține o predică misionară;
– la ora 18:30 credincioșii se vor ruga Rozariul;
– la ora 19:00 Episcopul diecezan Böcskei László va celebra Sfânta Liturghie.
Preoții prezenți vor oferi posibilitatea Spovezii pe tot parcursul programului.
2. Administrarea Sfântului Mir în dieceză
„Duhul Sfânt ne lărgește orizontul relațiilor cu ceilalți și ne deschide spre bucuria fraternității.” (Predica de Rusalii a Papei Leon al XIV-lea)
Duminică, 6 iulie 2025, Episcopul diecezan Böcskei László va administra Sacramentul Sfântului Mir în două parohii ale Diecezei:
– la Tășnad, în cadrul Sfintei Liturghii care începe la ora 10:00, 17 tineri vor primi Sacramentul maturității creștine;
– în biserica Sfântul Iosif din Oradea, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 17:00, doi tineri vor primi darurile Duhului Sfânt.
Serviciul de presă al
Episcopiei Romano-Catolice de Oradea
tel. 0259-411180
