Papa Leon a discutat la telefon cu premierul israelian Netanyahu

18.07.2025, Vatican (Catholica) - Pe fondul tulburărilor continue din Țara Sfântă, Suveranul Pontif și premierul israelian Benjamin Netanyahu au vorbit astăzi, 18 iulie, la telefon. Sfântul Părinte și-a reînnoit apelul pentru negocieri și încetarea focului în Gaza, potrivit biroului de presă al Sfântului Scaun. „În această dimineață, din reședința sa de la Castel Gandolfo, Sanctitatea Sa Papa Leon al XIV-lea a vorbit la telefon cu excelența sa Benjamin Netanyahu, prim-ministru al Israelului, în urma atacului militar de ieri al armatei israeliene care a lovit biserica Sfintei Familii din Gaza, ucigând trei persoane și rănind altele, dintre care unele grav”, a precizat biroul de presă într-un comunicat.
„În timpul conversației”, citim în comunicat, „Sfântul Părinte și-a repetat apelul pentru un nou impuls în favoarea negocierilor, a încetării focului și a încheierii războiului”. În plus, Papa Leon „și-a exprimat din nou îngrijorarea cu privire la situația umanitară tragică a populației din Gaza, ai cărei copii, bătrâni și bolnavi plătesc un preț agonizant”. „În fine”, se încheie declarația, „Sfântul Părinte a reiterat nevoia urgentă de a proteja lăcașurile de cult și, în special, credincioșii și toate persoanele din Palestina și Israel”. Biserica Sfânta Familie, singura biserică catolică din Gaza, a fost lovită de Israel joi dimineața, provocând trei morți și zece răniți, printre care și parohul, pr. Gabriel Romanelli. Într-o declarație, Patriarhia latină din Ierusalim a făcut apel la lideri „să își ridice vocea și să facă tot ceea ce este necesar pentru a opri această tragedie, care este nejustificată din punct de vedere uman și moral”.
