A trecut la Domnul Cardinalul argentinian Estanislao Esteban Karlic

10.08.2025, Vatican (Catholica) - Cardinalul Estanislao Esteban Karlic, Arhiepiscop emerit de Paraná, Argentina, a murit vineri, 8 august 2025. Născut la Oliva, Dieceza de Villa María, la 7 februarie 1926, a fost hirotonit preot la 8 decembrie 1954. Ales Episcop titular de Castro pe 6 iunie, a fost numit Episcop auxiliar al Arhiepiscopiei de Córdoba la 6 iunie 1977. A primit hirotonirea episcopală pe 15 august 1977. Promovat coadiutor al Arhidiecezei de Paraná pe 19 ianuarie 1983, a succedat pe 1 aprilie 1986. A renunțat la conducerea pastorală a Arhidiecezei pe 29 aprilie 2003. În Consistoriul din 24 noiembrie 2007, Papa Benedict al XVI-lea l-a creat și proclamat Cardinal cu titlul „Beata Maria Vergine Addolorata a piazza Buenos Aires”, titlu pe care l-a luat în posesie pe 2 februarie 2008. Înmormântarea au fost celebrate, sâmbătă după-amiază, 9 august, la ora locală 16.30, în Catedrala mitropolitană din Paraná.

Amintit mai ales pentru munca sa de președinte al episcopatului argentinian, a arătat pregătirea sa teologică și spiritul său de păstor angajat să ducă lumina Evangheliei în toate dimensiunile vieții umane și a culturii. Dovada acestui lucru este dialogul pe care l-a început în 1996 cu reprezentanți ai tuturor sectoarelor vieții naționale. Părinții săi erau de origine croată și au emigrat în Argentina după Primul Război Mondial. Membru al Acțiunii Catolice Argentiniene în tinerețe, și-a terminat studiile secundare la Colegiul „Montserrat” din Córdoba. După un an de studii de drept la Universitatea din Córdoba, a intrat în seminarul din oraș în 1947. În 1948, a fost trimis la Roma pentru a studia filozofia și teologia la Universitatea Pontificală Gregoriană, unde a obținut licența în teologie și, apoi, în 1965, doctoratul în teologie. A fost hirotonit preot pe 8 decembrie 1954, la Roma, de către Arhiepiscopul de Paraná, Mons. Zenobio Guilland. La întoarcerea în patria sa, și-a exercitat slujirea pastorală la Córdoba între 1955 și 1963, fiind superior al secției de filozofie din Seminarului Mare al arhidiecezei, precum și profesor de teologie în același Seminar. După ce a continuat alte studii la Roma între 1963 și 1965, s-a întors în Argentina pentru a-și exercita slujirea pastorală în Arhidieceza de Córdoba, predând în Seminarul local, în Facultatea de Teologie din Buenos Aires, în Universitatea Catolică din Córdoba și în diferite institute de formare.

În 1977, a fost ales Episcop titular de Castro și numit Episcop auxiliar al Arhidiecezei de Córdoba. A primit hirotonirea episcopală de la Cardinalul Raúl Francisco Primatesta, Arhiepiscop de Córdoba, în Catedrala „Nuestra Senora”. Co-consacratori au fost Monseniorul Alfredo Guillermo Disandro, Episcop auxiliar de Córdoba, și Monseniorul Cándido Genaro Rubiolo, Episcop de Villa María. Și-a ales ca motto episcopal „A sluji”. Pe 19 ianuarie 1983, a fost promovat în funcția de Arhiepiscop coadiutor de Paraná și administrator apostolic „sede plena”, preluând funcția pe 20 martie în anul următor. După moartea Arhiepiscopului Adolfo Tortolo, a succedat la scaunul mitropolitan de Paraná la 1 aprilie 1986. Din cei douăzeci de ani în fruntea acestei Arhidieceze mitropolitane rămâne un volum care colecționează toate intervențiile sale, precum și o serie de documente episcopale redactată de el, printre care „Iglesia y Comunidad Nacional” [„Biserica și comunitatea națională”] (1981) și „Dios, el hombre y la conciencia” [„Dumnezeu, omul și conștiința”] din 1983. În același an a fost delegat la Sinodul Episcopilor pe tema „Reconciliere și Pocăință”. În 1987, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit membru al comitetului editorial al Catehismului Bisericii Catolice. În cadrul Conferinței Episcopale Argentiniene, în 1979 a fost delegat la a treia Conferință a Episcopatului Latino-American și din Caraibe, desfășurată la Puebla, Mexic, delegat la a șasea Adunare Generală a Sinodului Episcopilor despre „Reconciliere și Pocăință” (1983), președinte al Comisiei pentru Credință și Cultură, președinte al Comisiei pentru Celebrarea Marelui Jubileu al Anului 2000 (din 1995), președinte al Comisiei pentru Pastorația Universitară (1993-1996), membru al Comisiei pentru Cateheză (1993-1996), al doilea vicepreședinte al episcopatului (1987-1990) și prim vicepreședinte din 1990 până în 1996.

În afară de aceasta, din 1989 până în 2000 a fost consilier al Comisiei Pontificale pentru America Latină, iar în 1992 a fost desemnat de Papa Ioan Paul al II-lea raportor la a patra Conferință a Episcopatului Latino-American și din Caraibe, desfășurată la Santo Domingo; din 1992 până în 1994, a fost președintele Comisiei Colegiului Pontifical „Pius Latino-American”, al cărui membru era încă. În 1996, a fost ales președinte al Conferinței Episcopale Argentiniene pentru un mandat de trei ani, succedându-i Cardinalului Antonio Quarracino, Arhiepiscop mitropolit de Buenos Aires. În această calitate, pe 13 noiembrie 1998, în prezența președintelui argentinian Carlos Saúl Menem, l-a primit pe Papa Ioan Paul al II-lea în biserica națională argentiniană din „Piazza Buenos Aires”, la Roma. Pontiful polonez a efectuat această vizită semnificativă cu ocazia întronării în biserică a statuii Maicii Domnului din Luján, pe care el însuși a binecuvântat-o pe 11 noiembrie 1995, în timpul ultimei vizite ad limina a episcopatului argentinian. Mons. Karlic a fost confirmat președinte al Episcopilor argentinieni pentru un nou mandat în 1999, funcție pe care a deținut-o până în 2002, când a fost succedat de Eduardo Vicente Mirás, Arhiepiscop Mitropolit de Rosario.

În mai 1997, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit secretar special pentru Adunarea Specială pentru America a Sinodului Episcopilor, care a avut loc între 16 noiembrie și 12 decembrie din același an. De asemenea, a participat la a zecea Adunare Ordinară a Sinodului Episcopilor, din 30 septembrie până în 27 octombrie 2001, cu tema „Episcopul: Slujitor al Evangheliei lui Isus Cristos pentru speranța lumii”. La 29 aprilie 2003, a renunțat la grija pastorală a Arhidiecezei de Paraná și a fost numit Administrator apostolic „sede vacante” până la preluarea mandatului de către succesorul său, Arhiepiscopul Mario Luis Bautista Maulión, la 8 iulie. La 27 mai 2004, a primit premiul honoris causa de la Universitatea Pontificală Catolică „Santa María” din Buenos Aires. Între 2 și 23 octombrie 2005 a participat la a XI-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, cu tema „Euharistia: izvor și culme a vieții și misiunii Bisericii”.

În Consistoriul din 24 noiembrie 2007, a fost creat și proclamat Cardinal cu titlul „Beata Maria Vergine Addolorata a piazza Buenos Aires”, pe care l-a luat în posesie pe 2 februarie 2008. Pe 18 octombrie 2012, a participat la ceremonia desfășurată în Grădinile Vaticane pentru a celebra bicentenarul independenței Argentinei. Prezent cu acea ocazie, printre alții, a fost Arhiepiscopul de La Plata de atunci, Mons. Héctor Aguer. În 2013, imediat după alegerea Papei Francisc, a vorbit despre Pontiful argentinian într-un interviu: „Papa Bergoglio este așa cum îl vedeți. Trăsătura sa de caracter este sinceritatea. Va merge înainte pornind de la numele pe care l-a ales, Francisc, pentru a se opune nedreptăților sociale, pentru a susține binele comun, pacea și apărarea creației.”

Într-un interviu acordat agenției AICA în februarie 2021, înainte de a împlini 95 de ani, Cardinalul a făcut un bilanț al vieții sale, rememorând momentele cele mai intense. Pornind de la copilăria sa din Oliva, un oraș caracterizat pe atunci de o imigrație puternică. „Trăiai cu adevărat la țară și cu atâta entuziasm pentru a face lucrurile bine. Nașterea noastră acolo ne-a marcat cu acel spirit foarte frumos al pământului argentinian”. Cea mai frumoasă amintire a sa nu era legată numai de familie, ci și de școala elementară, de ordinea ei, de frecventarea ei, de „apropierea învățătoarelor, pe care le-am iubit cu adevărat ca pe mamele noastre. Acest lucru și-a lăsat amprenta asupra mea și m-a pregătit să intru fără dificultăți de admitere la școala secundară din Córdoba, Colegio Nacional de Monserrat”. Apoi a vorbit despre vocația sa și despre rolul important jucat de Acțiunea Catolică locală, formată din „excelenți consilieri”, inclusiv iubitul său părinte Reynoso, în formarea sa spirituală. Hirotonit preot la Roma, el a amintit cum „Episcopii din acea vreme doreau să fim formați într-un spirit eclezial universal și, de îndată ce au putut, au trimis pe unii dintre seminariștii lor să studieze la Roma”. Și astfel, „m-au trimis să studiez filozofia împreună cu Mons. Angelelli și cu pr. Bordagaray. Acolo am început o formare minunată, într-o Romă foarte activă, cu inspirația Papei Pius al XII-lea”, și totul s-a întâmplat conform Providenței divine, a subliniat el.

În timpul conversației, a amintit, de asemenea, cum viața sa și slujirea sa au fost marcate de doi piloni fundamentali, care „îmi umplu cu adevărat sufletul”: Euharistia, „începutul întregii noastre vieți creștine și pastorale, pe care am voit să o celebrez zilnic, chiar și în aceste vremuri dificile”, fără a uita niciodată „misterul lui Cristos, moartea și învierea sa”; și, în al doilea rând, faptul că a primit de la Dumnezeu „adevărul evangheliei și că a predat teologie timp de mulți ani: în Seminar, la Universitatea Catolică din Buenos Aires” și ori de câte ori a putut. Teologia, a reiterat el, „cu adevărul ei, m-a fascinat și continuă să mă fascineze, permițându-mi să merg zi de zi în adevărul lui Dumnezeu și în adevărul omului”. Un drum lung pe care nu l-a parcurs singur: Mons. Karlic a mulțumit, în interviu, prezenței și mijlocirii sfinților din viața sa, precum Sfântul Stanislau și Sfântul Ștefan, sfinții ale căror nume le purta, și Sfântul Alois Gonzaga, care „în timpurile din Acțiunea Catolică a fost un Sfânt foarte iubit pentru toată lumina pe care persoana sa ne-o dădea nouă, tinerilor”. Dar și „pentru ceea ce reprezintă teologia în viața mea, Sfântul Toma și Sfântul Augustin”, care, a remarcat, sunt „frumusețea Bisericii, Biserica ce vorbește oamenilor”. De asemenea, le-a oferit sfaturi tinerilor seminariști, îndemnându-i să caute claritate în principiile fundamentale și să le fie fideli, deoarece sunt determinante; și să aibă „o pasiune pentru adevărul care este Isus Cristos. Numai în bucuria și în pasiunea iubirii se poate întemeia profund viața creștină”.

Pe 10 mai 2025, a fost spitalizat din cauza unui stop cardiac și, câteva zile mai târziu, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru implantarea unui stimulator cardiac. În urma operației reușite, a fost externat și transferat la azilul de preoți „Jesús Buen Pastor” din Paraná pentru a-și continua recuperarea. Acolo, pe 20 mai, Cardinalul, afiliat al Ordinului Sfântului Augustin, a primit un apel telefonic de la Papa Leon al XIV-lea, care i-a mulțumit pentru slujirea adusă Bisericii. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru Ercis.ro)