Biblia Prieteniei. 2. Texte din Nebiim/Profeți comentate de evrei și creștini

06.11.2025, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia din Iași a apărut recent cartea: Biblia Prieteniei. 2. Texte din Nebiim/Profeți comentate de evrei și creștini, scrisă de Marco Cassuto Morselli – Giulio Michelini, coord., și tradusă în limba română de pr. Cristian Bulai și Andrei Adam-Motyka. Cartea apare în colecția „Studii biblice”, în formatul 17×24, are 284 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 40 lei.

Primul volum al Bibliei prieteniei s-a bucurat de o primire din partea cititorilor care ne-a uimit. Îmbinarea Cuvântului lui Dumnezeu și a prieteniei dintre evrei și creștini a interesat și intrigat pe mulți. A fost, de asemenea, apreciată decizia de a folosi nu doar contribuțiile unor bibliști experți, ci și a unor istorici, filosofi, psihologi și literați, lăsându-le autorilor libertatea de a-și alege propria metodă interpretativă. În fine, abordarea nu excesiv de specializată a atras și interesul persoanelor care nu sunt prea familiarizate cu textele biblice.

Avem acum plăcerea de a prezenta cel de-al doilea volum, care se referă la Nebiím (care în ebraică înseamnă „profeți”), adică acel set de cărți care în canonul ebraic conține scrierile istorice și profetice. Cele cinci cărți ale lui Moise – Tora, sau Pentateuh – sunt urmate, conform tradiției iudaice, de cărțile lui Yehoshua/Iósue, Shofetim/Judecători, Shemuel/Samuél, Melakhim/Regi, Yeshayahu/Isaía, Yirmeyahu/Ieremía, Yeḥezeqel/Ezechiél și cei Doisprezece Profeți „mici”: Hoshea/Oséa, Yoel/Ioél, Ámos, Ovadyah/Abdía, Yonah/Ióna, Mikhah/Mihéia, Naḥum/Nahúm, Ḥavaqquq/Habacúc, Șefanyah/Sofonía, Ḥaggai/Aggéu, Yekharyah/Zaharía și Malakhi/Malahía.

Cititorul avizat își va da seama că, atunci când vorbim despre corpul literar denumit Nebiím, am specificat că acestea sunt „scrieri istorice și profetice”. Această împărțire face ca Biblia ebraică să fie tripartită; cea a creștinilor, în ceea ce privește Vechiul Testament, este cvadripartită. Împărțirea datează de la comunitățile iudaice de limbă greacă ce trăiau în Alexandria, Egipt. Acestea și-au organizat canonul biblic ca fiind corpul literar care conținea elementele distinctive ale oricărui alt popor: legislația, istoria, înțelepciunea, oracolele. Această organizare, care a servit la sublinierea importanței legislative, istorice și etice a lui Israel, a fost adoptată ulterior de creștinism, nu doar pentru că s-a răspândit printre neamurile vorbitoare de limbă greacă, ci mai ales pentru că le-a permis creștinilor să-i vadă pe profeți ca împlinirea revelației în Cristos, iar istoria Israelului ca fiind primul act al unei istorii mai ample ce se continuă în Biserică și se va împlini odată cu revenirea glorioasă a lui Mesia. Iată de ce în canonul creștin (fără a intra în prea multe detalii și fără a anticipa ceea ce va fi explicat într-una din prezentările introductive) setul de cărți cuprins în Nebiím va fi împărțit în două părți: cărțile „istorice” și cărțile „profetice”, astfel încât ultima profeție a celui din urmă profet din canon, Malakhi/Malahía – în care Dumnezeu promite că „îl va trimite pe mesagerul său: el va îndrepta calea…” (Mal 3,1) -, își găsește împlinirea în mesagerul lui Yeshua/Isus, [Ioan] Botezătorul (cf. Mc 1,2: „Iată, eu îl trimit pe mesagerul meu”).

Ca reacție la această situație, iudaismul s-a concentrat din ce în ce mai mult pe Tora scrisă (pe care creștinismul o declarase împlinită sau depășită) și pe Tora orală – Mișna, Talmudul, Cabala -, plasând împlinirea promisiunilor profetice în viitor. Despărțirea cărților „istorice” de cele „profetice” a avut urmări în ambele tabere: creștinismul a revendicat caracterul istoric al acestor texte, menținând pe același plan istoricitatea și adevărul inspirației; iudaismul, sau cel puțin o mare parte a acestuia, a căutat în acele locuri și în acele evenimente – așa cum erau ele relatate – fundamentul religios, cultural și politic al propriei existențe. Din fericire, exegeza biblică, ajutată și de istoriografie și hermeneutică, a contribuit la o abordare mai echilibrată și mai respectuoasă a naturii acestor texte.

Cel de-al doilea volum al Bibliei prieteniei, la fel ca și primul, dorește să contribuie la realizarea acestui deziderat, iar acest lucru va fi posibil și datorită autoarelor și autorilor care au colaborat – cărora le mulțumim călduros – și cititorilor care vor oferi încă o dată atenția, timpul, inteligența și inima lor Cuvântului profeților. (Marco Cassuto Morselli – Giulio Michelini)