PF Claudiu: Prioritatea pentru Biserică este să rămână cu privirea ațintită spre Dumnezeu
09.11.2025, Iași (Catholica) - După alegerea sa ca Arhiepiscop major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, în cadrul Sinodul Episcopilor reunit în sesiune extraordinară la Roma, la Colegiul Pontifical Pio Romeno, în perioada 2-6 noiembrie 2025, Preafericirea Sa Claudiu a acordat un interviu pentru ERCIS-FM și Angelus TV. Subliniind că tocmai a avut loc prima alegere de Arhiepiscop major pentru Biserica Greco-Catolică din România, moment petrecut în Anul Jubiliar al Speranței, dar și în Anul omagial Cardinal Iuliu Hossu, Alexandra Măriuț, redactor șef al ERCIS-FM, l-a întrebat pe PF Claudiu: „Cum ați primit această misiune și ce ne puteți împărtăși despre zilele petrecute la Roma pentru Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma?”
Preafericirea Sa a spus că perioada de doliu, de 40 de zile, după trecerea la cele veșnice a Preafericitului Părinte Cardinal Lucian „cred că a fost una care ne-a învățat cum să mergem în continuare, în etapa următoare. Faptul că tot poporul lui Dumnezeu s-a unit în rugăciune pentru Păstorul lui, pentru atâția ani rodnici de păstorire, ne-a ajutat să vedem și pasul următor. De fapt am gândit o rugăciune pe care toți credincioșii să o poată recita și să se simtă uniți până la alegerea și mai ales în momentul alegerii noului Arhiepiscop major și cred că acesta este un lucru extrem de important… Aceasta este Biserica, aceasta este familia lui Dumnezeu, să ne purtăm unii pe alții în rugăciune și mai ales să știm să oferim și rugăciunile noastre și suferințele noastre câteodată pentru Biserică, pentru un Episcop, pentru un preot, pentru un credincios sau o credincioasă care este în nevoie. Așa se construiește Biserica și mă bucur că așa a fost pregătit Sinodul acesta.”
Desfășurarea Sinodului la Roma „a fost ca o întoarcere la rădăcinile noastre, mai ales că sărbătorim anul acesta și 325 de ani de la momentul în care Biserica din Transilvania a refăcut comuniunea cu Roma”. PF Claudiu a vorbit și despre exercițiile spirituale la care au participat Episcopii greco-catolici, la Colegiul Pio Romeno, în pregătirea pentru alegeri: „Aceste zile de exerciții au fost extrem de profunde și ne-au ajutat să intrăm într-o logică de Biserică. Părintele spiritual a pornit tocmai de la motoul episcopal al Preafericirii Sale Părintele Cardinal Lucian, «Fiat voluntas Tua», și timp de câteva zile ne-a ajutat să intrăm în această logică a voinței lui Dumnezeu, care nu înseamnă doar a te resemna… ci este o acțiune activă de a intra în voința Domnului care este în fond singura noastră fericire, să știi că faci voia Domnului, fiindcă Dumnezeu vrea binele tău, vrea fericirea ta”.
„Partea aceasta de prietenie dintre noi, Episcopii, de discuție, faptul că am celebrat împreună în zilele acestea – sigur că celebrăm și în alte momente împreună, dar acum au fost zile la rând în care am celebrat împreună, ne-am rugat împreună, am mâncat împreună, am stat de vorbă, am băut o cafea împreună – cred că aceasta este esențială”. Prietenia, a subliniat în continuare, „este o valoare pe care cred că trebuie să o redescoperim în continuu. Da, suntem în aceeași Biserică, da, suntem catolici, da, suntem catolici și dacă suntem români sau maghiari, dar nu ajunge să știm în teorie că suntem în aceeași familie, nu ajunge să știm în teorie că suntem în comuniune, ci comuniunea trebuie manifestată în mod concret, prin întâlniri, prin celebrări împreună, prin stat la o discuție sau prin faptul că poți să glumești și așa mai departe.”
Preafericitul a evidențiat două dimensiuni amintite de Papa Leon al XIV-lea la întâlnirea pe care a avut-o cu întreg Sinodul, împreună cu Cardinalul Claudio Gugerotti, prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale. „A dus aminte de aceste două dimensiuni, de unirea dintre noi, o unire pe care trebuie să o ducem și mai departe, fiecare în misiunea noastră, să căutăm unirea într-o lume care este tot mai dezbinată; și a dus aminte că suntem în Anul Speranței. Am avut ocazia să-i adresez câteva cuvinte și eu și am adus aminte de această aniversare a Bisericii… un semn special într-un An al Speranței. 325 de ani pentru o Biserică ce a trecut prin multe încercări, ultima și cea mai mare probabil, persecuția comunistă, care trebuia să o distrugă, să o facă să dispară, dar o Biserică ce se regăsește la Roma, în fața Sfântului Părinte, șapte Episcopi martiri și șapte noi Episcopi care sunt împreună la Roma, într-un Sinod.”
PF Claudiu s-a bucurat pentru faptul că în scrisoarea prin care a confirmat alegerea făcută de Sinodul BRU, Sfântul Părinte i-a urat: „să fiți un păstor după Inima lui Isus”. „Mi se pare extrem de important să fim creștini după Inima lui Isus, să fim preoți sau persoane consacrate sau Episcopi după Inima lui Isus. Adică așa cum vrea Isus, și Isus ne spune clar cum este Inima Lui, Isus este blând și smerit cu inima. Și așa ne cere și nouă să fim. Blânzi cu cei pe care avem în grijă. Nu suntem domnitori, nu suntem prinți, cum aducea aminte și Papa Francisc în anii trecuți, ci să fim blânzi cu toți și smeriți cu inima. O smerenie care ne pune în fața slăbiciunii noastre și ne aduce aminte că de fapt nu suntem aleși fiindcă suntem speciali, că avem calități sau talanți mai mulți sau mai mari decât ceilalți. Singura noastră calitate este că suntem iubiți de Dumnezeu. Aceasta este demnitatea noastră.”
Deși se numără „printre Episcopii din generația nouă a clerului Bisericii Române Unite”, i-a spus Alexandra Măriuț, „cunoașteți bine și ce a însemnat persecuția. Bunicul dumneavoastră, preotul greco-catolic Vancu Victor, celebra în fiecare dimineață Sfânta Liturghie cu ușile închise.” „Într-adevăr a fost un moment pe care l-am înțeles mai bine după aceea, acel moment în care îl vedeam pe bunicul meu, pe părintele Victor, celebrând în fiecare dimineață foarte devreme și cu ușile închise, cu ferestrele închise, cu perdelele trase, Sfânta Liturghie… În acele momente mă gândeam: «Oare de ce nu se schimbă nimic?» Eram în aceeași situație de persecuție, el celebra în continuare, în ascuns, dar nu l-am văzut niciodată disperat… După aceea am văzut că s-a schimbat totul. A schimbat totul și, în primul rând, cred că s-a schimbat pentru mine.”
„Nu aveam, în acele momente, când îl vedeam celebrând, gândul preoției, sau eram orientat în altă direcție. Dar după aceea totul s-a schimbat și, odată ajuns la Roma, în seminar, în Colegiul Pio Romeno, i-am scris o scrisoare legat de aceasta, în care i-am mărturisit cumva ceea ce gândeam atunci. În același timp, i-am spus că sunt ferm convins că ceea ce s-a schimbat esențial este viața mea. Și acum, dacă mă gândesc, nu pot să nu pun lucrurile în context și să mă cutremur, gândindu-mă că, foarte probabil, Liturghiile din acea vreme, suferința lui, încercările lui, m-au însoțit și, cumva – direct, indirect, împreună cu alții, bineînțeles – a dat un nou Păstor Bisericii Greco-Catolice. Cred, sunt convins că se bucură împreună cu mine, că mă poartă în rugăciune, dar se bucură împreună cu mine în sensul acesta spiritual, că cumva continui, într-un alt fel, la un alt nivel, slujirea lui. Ceea ce el a început atunci continuă în mine. Cred că nu poate fi o moștenire mai frumoasă pentru cineva.”
Referitor la prioritățile și provocările Bisericii Greco-Catolice, PF Claudiu a subliniat importanța la a rămâne „cu privirea fixă în Dumnezeu”, amintind exemplul Cardinalului Iuliu Hossu, care „a fost nevoit să-și moduleze tot timpul prioritățile și să știe clar că prioritatea nu este să vadă ce se întâmplă în lumea din jur – totul îi spunea în lumea din jur că s-a terminat, că nu există speranță, că nu mai este nicio umbră de prezență a lui Dumnezeu în societatea românească, și cu toate acestea el a spus: perspectiva o dă tot timpul Dumnezeu, nu oamenii. Cred că o perspectivă pentru Biserică, pentru Biserica Greco-Catolică, dar pentru Biserică în general, este să păstreze această viziune a cerului asupra realității… Prin rugăciunile noastre, prin Sfintele Liturghii, prin acțiunile Bisericii, totul trebuie să aibă ca scop, pentru Episcopi, pentru preoți, pentru persoanele consacrate, pentru credincioși și credincioase, să rămânem cu privirea și să facem să fie o reîntoarcere a privirii noastre înspre Dumnezeu.”
„Provocările sunt nenumărate. Există o problemă a creștinismului la nivel european, în Europa Occidentală, există atâtea probleme în lumea în care trăim, crize, războaie care ne sperie. Cred că este în primul rând important să mergem împreună, așa cum ne-a învățat Papa Francisc când a venit în România, să fim împreună, să nu fim în colțul nostru, să simțim că suntem o prezență care aduce unitate în Biserica noastră, între Biserici, între religii… Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să ne aducem aminte că ori ne unim forțele și mergem împreună spre Dumnezeu, ori dacă nu, nu avem nicio șansă. Puterile celui rău par dezlănțuite și singura noastră scăpare este să fim împreună cu frații și surorile noastre de pe acest pământ și tot împreună să ne simțim fiii Tatălui și fiii Maicii Sfinte.”
