Zi de reculegere cu tinerii din zona Bacău

02.12.2025, Iași (Catholica) - Luni, 1 decembrie 2025, Colegiul Național Catolic „Sfântul Iosif” din Bacău a devenit locul unei profunde experiențe spirituale pentru tinerii din zona Bacăului, găzduind o zi de reculegere. „Cu inima înflăcărată spre Betleem” a fost tema centrală care ne-a călăuzit în această zi. Am început ziua cu o cateheză susținută de pr. Liviu Focioroș, care ne-a prezentat doi piloni esențiali pentru a ne trăi viața cu o inimă aprinsă de iubirea lui Dumnezeu: Euharistia și rugăciunea. Părintele a subliniat că Trupul lui Cristos este centrul vieții unui tânăr: „Când îl ai pe Domnul în viața ta, ai totul”. Atunci când îi deschidem inima pentru a lucra în ea, sensul vieții devine mai clar, mai profund.
În privința rugăciunii, am descoperit un aspect nou: rugăciunea pentru celălalt. Pentru a pune în practică acest tip de rugăciune, fiecare participant și-a asumat, printr-un mic exercițiu spiritual, să se roage în acest timp de Advent pentru un alt tânăr prezent la reculegere. După cateheză, am avut ocazia să ne apropiem și mai mult de Dumnezeu prin Sacramentul reconcilierii, iar mai apoi am participat împreună la Sfânta Liturghie celebrată de pr. Petru-Sebastian Tamaș împreună cu alți preoți din decanat. A fost un moment Sfânt în care ne-am strâns în jurul altarului, în comuniune unii cu alții, în fața lui Cristos care ne înflăcărează inimile pe drumul credinței. După prânzul mult așteptat, în care ne-am bucurat unii de alții în spirit fratern, a urmat o activitate în echipe în care am analizat diferite virtuți și modalitățile concrete prin care acestea pot fi trăite în viața de zi cu zi.
Această zi de reculegere ne-a ajutat să ne apropiem mai mult de Cristos și de cei din jurul nostru. Am plecat acasă cu convingerea că minunile există acolo unde Dumnezeu este prezent. Iar la final am înțeles un adevăr simplu și profund: Betleemul nu este doar un loc, ci devine chiar inima noastră atunci când îl primim pe Dumnezeu cu deschidere și iubire sinceră. (Cristina Balint pentru Ercis.ro)
