Liturghie celebrată de PF Claudiu, la început de an, la mănăstirea „Sf. Macrina”

01.01.2026, Cluj (Catholica) - Joi, 1 ianuarie, în cea dintâi zi și sărbătoare a Anului Nou – 2026, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Ierarh al Eparhiei de Cluj-Gherla, a celebrat Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfânta Macrina”, din Cluj-Napoca, a surorilor Ordinului Sfântului Vasile cel Mare.
Lectura evanghelică a zilei a fost din Sf. Evanghelist Luca (Lc 2,20-21.40-52), despre tăierea împrejur și copilăria lui Isus, cu accent pe momentul pierderii și regăsirii copilului Isus în Templu. Preafericirea Sa Claudiu a adresat credincioșilor cuvântul său de învățătură privind la acest episod evanghelic, nu înainte de a mulțumi lui Dumnezeu pentru anul 2025, care „s-a împlinit”, „un an atât de bogat în evenimente, un an bogat ca o viață de om, cu lucruri frumoase, cu lucruri înălțătoare, cu suferință, cu încercări”. A spus: „Dar așa este viața noastră pe acest pământ și îi mulțumim Domnului că s-a împlinit acest an, un an dedicat la nivelul Bisericii Catolice, Speranței, un lucru extrem de important în lumea în care trăim. Nu doar să ne aducem aminte de speranță, ci să și luptăm pentru speranță, în sufletele noastre în primul rând, în familiile noastre, în lumea în care trăim. A fost de asemenea un an dedicat la nivel național Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, la fel de plin în evenimente și în țară și în străinătate.”
„Multe lucruri ne-au surprins, fiindcă au mers mult dincolo de ceea ce noi îndrăzneam să ne imaginăm. Așa a fost celebrarea din biserica Sfântul Petru de la Roma, în prezența Cardinalului Claudio Gugerotti, care ne-a promis că va duce moaștele Fericitului Iuliu Hossu la mormântul Sfântului Petru, fiindcă acolo se cade să fie. De asemenea, momentul întâlnirii cu Sfântul Părinte, Papa Leon în Capela Sixtină, care ne-a adus aminte nouă și tuturor credincioșilor că Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, viața lui și cuvintele lui, au o lumină nu doar pentru noi, ci pentru toți credincioșii din toată lumea, atunci când a spus: «Credința noastră este viața noastră», cuvinte care «ar trebui să fie deviza fiecărui om». A fost, de asemenea, un moment de înălțare spirituală, celebrarea din Catedrala Notre-Dame din Paris. Probabil că știți, după restaurarea Catedralei, în altarul noii Catedrale sau a Catedralei înnoite, s-au pus și relicvele Fericitului Vladimir Ghika. Așadar, am avut doi Fericiți români uniți în invocarea păcii, a speranței, a credinței de acolo din inima Parisului. Sigur, au fost evenimente multe și bogate și în țară și cred că toți am descoperit lucruri noi despre Fericitul Iuliu Hossu, despre viața lui, despre felul în care viața lui și credința lui au modelat, nu doar Biserica din acea vreme, dar modelează în continuare Biserica noastră. Jertfa Fericitului Iuliu Hossu și a celorlalți Episcopi martiri este o jertfă pe care noi o simțim din plin în Biserica de astăzi, care susține Biserica, întărește Biserica și ne ajută să mergem împreună în continuare în speranță.”
PF Claudiu a încheiat îndreptând privirile celor ce ascultau către Maica Sfântă – a cărei sărbătoare este, în Biserica Catolică, la început de an, iar „pentru noi, catolicii de rit bizantin, Maica Sfântă, este la începutul anului liturgic și îl încheie – cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se încheie anul pastoral, cu Nașterea Maicii Domnului începe noul an”. A spus: „Așadar, Maica Sfântă este păzitoarea anului, păzitoarea anilor noștri, păzitoarea vieții noastre”. Și, în sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare din această zi, Preafericirea Sa Claudiu a regăsit „din nou, o logică a sfințeniei în familie”. A spus: „ce lucru mai minunat poate să inspire viața de astăzi, viața noastră spirituală, viața în familiile noastre? Să devenim sfinți așa cum suntem chemați la sfințenie”.
Celebrarea liturgică s-a încheiat cu „rugăciunea de început de an” rostită de Ierarh, o rugăciune de încredințare a tot ceea ce a fost, și de invocare a binecuvântării lui Dumnezeu peste ceea ce urmează. După Sfânta Liturghie, pr. capelan Ioan Pop a mulțumit Preafericirii Sale Claudiu pentru drumul făcut împreună, în comuniune spirituală, și, așa cum au întâmpinat surorile baziliene Anul Nou, atât în seara precedentă, cât și în prima zi din an, cu rugăciune, a invitat credincioșii să trăiască prezentul fiecărei zile cu Dumnezeu: „Să fim atenți la fiecare semn al Bisericii, la fiecare respirație a credinței noastre, pentru că Dumnezeu este Cel care merge înainte. El este Cel care astăzi ne cheamă să fim împreună, El este Cel care ne susține viața, El este Cel care ne va purta de grijă și în anul 2026.” În bucuria prezentului în prezența lui Dumnezeu, un „La mulți ani” cântat de toți cei ce s-au aflat în biserica mănăstirii a încheiat acest nou început de drum și de speranță în viața Bisericii și a întregii omeniri.
