Exerciții spirituale pentru preoții din Arhidieceză: Duhul Domnului este asupra Mea
10.05.2026, București (Catholica) - În perioada 3-8 mai, preoții din Arhidieceza de București au participat la mănăstirea carmelitană de la Ciofliceni la un curs biblic cu tema „Duhul Domnului este asupra Mea” (Lc 4,18), susținut de pr. Fernando Armellini, biblist. Aceste zile au fost trăite ca un timp de exerciții spirituale, o perioadă de reflecție, meditație și odihnă în Domnul Cristos.
Marți, ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, a celebrat Sfânta Liturghie, unindu-se în comuniune cu toți participanții. Pornind de la acest text evanghelic, Isus declară că a fost uns de Duhul Domnului, iar acest Duh i-a dăruit forță și putere – nu o putere politică sau religioasă, ci puterea Cuvântului. Misiunea Sa este de a vesti cu fidelitate mesajul Celui care l-a trimis. În fața acestei realități, fiecare este chemat să se întrebe: ne încredem sau nu în Cuvântul lui Dumnezeu? Să nu uităm că Cel Înviat este Cel care conduce Biserica Sa. Mesajul transmis este cel al gratuității iubirii lui Dumnezeu. Isus proclamă eliberarea celor robiți, în primul rând eliberarea de imaginea falsă a unui Dumnezeu justițiar, care își arată iubirea doar celor buni și îi pedepsește pe cei răi. În același timp, este vorba despre eliberarea de robia idolilor interiori: dorința de a avea, de a te impune și de a domina. Isus îl ajută pe om să discearnă între ceea ce este drept și ceea ce este greșit.
Pe Dumnezeu îl primim în mod gratuit, iar tocmai acest adevăr a dus la respingerea lui Isus, deoarece El a venit să distrugă o relație greșită cu Dumnezeu, bazată pe un raport comercial: „eu îți dau, ca Tu să-mi dai”. Prezentarea unui Dumnezeu greu de crezut, înțeles ca o putere absolută care ar putea face orice, contribuie la creșterea ateismului. Se afirmă adesea: „Dumnezeu ar putea elimina răul, dar nu o face”. În realitate, Dumnezeu nu poate interveni distrugând ceea ce El însuși a creat. Pentru a evita nenorocirile sau conflictele, ar trebui să schimbe continuu legile naturii; pentru a opri nedreptățile sau crimele, ar trebui să suspende libertatea omului; pentru a „corecta” lumea, ar trebui să o refacă neîncetat. Dumnezeu a voit această lume și acest om așa cum sunt: liberi, capabili să aleagă și să iubească.
Dumnezeul justițiar, prezentat de farisei și contrazis de Isus, este adesea același Dumnezeu prezent și astăzi în mentalitatea multora. Însă Dumnezeu nu dorește ca omul să trăiască în teamă, ci să devină o persoană împlinită, care caută bucuria, deoarece aceasta este vocația sa. Păcatul nu-L rănește pe Dumnezeu, ci îl sărăcește pe cel care îl săvârșește. El nu poate adăuga rău în lume, pentru că, dacă ar face-o, ar deveni mai rău decât omul, ceea ce este imposibil. Un alt chip distorsionat este acela al unui Dumnezeu al durerii. Este mai ușor, uneori, să-l asociem pe Dumnezeu cu suferința decât cu fericirea. Totuși, Isus nu a cerut sacrificii, iar atunci când a vorbit despre ele, a afirmat clar: „Milă voiesc, iar nu jertfă”.
Sfânta Scriptură vorbește neîncetat despre bucurie și sărbătoare. Bucuria nu trebuie confundată cu plăcerea: aceasta din urmă, deși dorită și binecuvântată de Dumnezeu, este trecătoare și fragilă, putând duce uneori la tristețe și dezamăgire. În schimb, vocația profundă a omului este bucuria autentică. În ceea ce privește rugăciunea, Isus nu a vorbit despre o obligație, ci despre o necesitate. Mulți se roagă pentru a obține beneficii, sănătate sau reușită, iar atunci când nu primesc ceea ce cer, se întreabă: „La ce bun să cred și să mă rog?” O astfel de înțelegere creează confuzie, ca și cum rugăciunea ar trebui să-L informeze pe Dumnezeu despre nevoile noastre sau să-I schimbe voința.
În realitate, rugăciunea nu înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, ci a vorbi cu Dumnezeu: a-I spune „Tu”, a-I încredința propriile gânduri și a trăi într-un dialog continuu cu El. Numai cel care se roagă este pe deplin om. Rugăciunea, asemenea celei din „camera ascunsă” sau experienței profetului Ilie în peșteră, este un spațiu de transformare profundă. Ea poate fi asemănată cu un pântece în care omul este format din nou, până când iese reînnoit, născut după chipul lui Dumnezeu. În acest spațiu interior, asemenea întunericului din sânul matern, este nevoie de timp pentru ca adevăratul om să se formeze.
Pr. Fernando Armellini a obținut licența în teologie la Universitatea Pontificală Urbaniana și în Sfânta Scriptură la Institutul Pontifical Biblic din Roma. Și-a aprofundat studiile de istorie, arheologie biblică și limbă ebraică la Universitatea din Ierusalim. Timp de 10 ani a fost misionar în Mozambic. În prezent, predă Sfânta Scriptură, este conferențiar acreditat în Italia și în străinătate și este autor de comentarii la Sfintele Scripturi. (Pr. Romeo Horvat pentru ARCB.ro)
