Interviu cu un viitor misionar în Coasta de Fildeş

22.05.2004, Bucureşti (Catholica) - Cotidianul Evenimentul Zilei a publicat sub semnătura lui Răzvan Chiruţa un interviu cu pr. Gabriel Cimpoieşu, cel care va pleca pentru trei ani într-o misiune de încreştinare a băştinaşilor din Africa. Nu este singurul preot misionar al Diecezei de Iaşi. Aşa după cum aflăm de pe situl Ercis.ro, la 24 octombrie 1999, pr. Eugen Blaj şi pr. Pavel Chelaru au primit mandatul misionar pentru Kenya. În toamna anului 2001, la 7 octombrie, au primit mandatul misionar pr. Isidor Mârţ pentru Kenya şi pr. Adrian Stoica pentru Coasta de Fildeş. Alături de ei, în cadrul aceleiaşi Liturghii au mai primit mandatul misionar patru laici (Mihaela Gherghelucă, Mihaela Gal, Monica Benedic şi Monica Bogdănel), două dintre ele pentru Togo şi două pentru Coasta de Fildeş. Acestea au fost cooptate în lucrarea misionară a Africii de către Surorile Providenţei Divine din Iaşi. Iată în continuare fragmente din interviul publicat de Evenimentul Zilei.

– Unde veţi merge în Africa şi în ce constă misiunea dumneavoastră acolo?

– Voi pleca în misiune în Coasta de Fildeş şi merg să duc mesajul Evangheliei, al lui Cristos, în acele zone unde nu a fost predicat. Acolo nu ne vom duce însă în pieţe, ci pur şi simplu vom începe a ne trăi viaţa normal. O să avem un dispensar cu medicamente, vom duce ajutoare cu mâncare, adăugând opera de promovare umană spiritului creştin. Facem totul în iubire, aşa că băştinaşii se pot arăta interesaţi şi ei să ne întrebe de ce facem aceasta, care este intenţia noastră. Apoi, în mod liber, fără a fi obligaţi, treptat, simpatizează religia creştină. După aceea urmează o perioadă de catecumenat, timp de patru ani, care presupune că mesajul creştin este explicat în mod profund. Noi nu facem prozelitism.

– Care este diferenţa dintre misionarism şi prozelitism?

– Prozelitismul este acela în care preotul se duce acolo, înfiinţează o şcoală sau ceva, iar dacă vrei să mergi la şcoala aceia te obligă să treci la creştinism. Din motive financiare, educative, accepţi să treci la o religie pe care tu nu ai vrea-o. Faci asta doar din interes, dar apoi, când nu mai ai nevoie renunţi la aceasta. Misionarismul este atunci când tu mergi şi îl vesteşti pe Cristos fără a obliga pe nimeni să creadă în ceea ce spui. Vorbeşti mai mult prin faptele pe care le faci. Misionarismul a început chiar cu Isus Cristos. El şi-a ales 12 apostoli, apostolii şi-au ales preoţi şi, practic, misiunea de a-i duce numele lui Cristos a început cu El însuşi. În perioada modernă, misionarismul a avut un impuls mai puternic după ce a avut loc Conciliul Vatican II, între 1965 şi 1968, când s-a vorbit despre această misiune universală de a-l duce pe Cristos în întreaga lume. Cei mai mulţi misionari îi au acum Italia şi Franţa. Imediat după Revoluţie ne-am deschis şi noi faţă de aceste misiuni.

– Este prima misiune de acest fel pentru dumneavoastră? Cum de aţi ales să mergeţi în Coasta de Fildeş?

– Este, într-adevăr, prima misiune, căci sunt preot de doar trei ani. Când am urmat cursurile de teologie, în anul doi, am fost întrebat dacă vreau, în mod liber, voluntar, să merg în misiune. Atunci am dat adeziunea. Eu am terminat patru ani de seminar în Italia, într-o Dieceză unde, practic, am avut contact cu mai multe persoane care au fost în misiune acolo, în Coasta de Fildeş: preoţi, laici, persoane consacrate, care mi-au povestit. Am participat la mai multe întâlniri ale seminariştilor care aveau această intenţie misionară. Din septembrie anul trecut m-am pregătit în mod specific pentru misiune. Am fost la Verona, la un curs la care au fost câţiva relatori africani, care ne-au vorbit atât despre istoria, cât şi despre antropologia, filozofia şi teologia africană.

– În ce măsură v-au ajutat toate acestea?

– Pentru a putea transmite eficient un mesaj, trebuie să ştii cine sunt persoanele din faţa ta, cum gândesc, care este mentalitatea lor, ce credinţă au, pentru a putea fructifica şi valorile lor. Noi mergem să ducem un mesaj, dar preluăm şi noi, ajungem la o comuniune de valori. Religia creştină se adaptează la realităţile locale, unele vor rămâne obiceiuri cum este dansul, invocarea în mod specific african.