Ziua Persoanelor Consacrate sărbătorită la Oradea
03.02.2009, Oradea (Catholica) - În 2 februarie 2009, persoanele consacrate din Eparhia Greco-Catolică de Oradea s-au strâns în jurul Preasfinţitului Virgil Bercea, la Mănăstirea Franciscană „Maica Domnului” din Oradea pentru a sărbători Ziua Mondială a Persoanelor Consacrate, aflăm de pe BRU.ro. Au participat un număr mare de credincioşi care s-au unit în rugăciune pentru vocaţii la misiune şi la viaţa consacrată. Au fost prezenţi în jur de 30 fraţi şi surori din diferite Congregaţii şi Ordine religioase care activează în Oradea, Zalău, Beiuş, Şinteu, fraţii bazilitani din Şumal şi respectiv fraţii franciscani care păstoresc Mănăstirea greco-catolică „Maica Domnului”. Înainte de Sfânta Liturghie, s-a intrat în procesiune cu lumânări aprinse, ce au fost depuse înaintea icoanei lui Isus Milostiv. A avut loc apoi o prezentare succintă a prezenţei, istoricului şi carismei fiecărei Congregaţii în parte.
După prezentare s-a rostit Rugăciunea Papei Ioan Paul al II-lea pentru vocaţii la preoţie, la misiune şi la viaţa consacrată. În cadrul Sfintei Liturghii, după momentul consacrării, a avut loc reînnoirea voturilor. În predica sa, PS Virgil a adresat îndemnul de a avea răbdare ca Domnul să înfăptuiască lucrarea sa în noi, precum dreptul Simeon a aşteptat, şi nu în zadar, căci la o vârstă venerabilă ochii săi l-au văzut pe Domnul, au văzut mântuirea, lumina spre luminarea neamurilor şi mărirea poporului Israel. După Liturghie, s-au sfinţit lumânările pe care credincioşii le-au adus, cum se obişnuieşte în această sărbătoare, iar surorile din Zalău au pregătit o scurtă prezentare, în diapozitive, a Enciclicei Papei Ioan Paul al II-lea despre Viaţa Consacrată. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă fraternă, oferită pentru toate persoanele consacrate prezente la acest eveniment.




