Papa salută purtătorii „Torţei Benedictine”
17.03.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a încurajat angajamentul creştin în Ţara Sfântă când a salutat pelerinii care poartă „Torţa Benedictină a Păcii”, aprinsă în urmă cu câteva zile în Nazaret. Credincioşii italieni care au venit astăzi în Piaţa San Pietro însoţiţi de Arhiepiscopul Riccardo Fontana de Spoleto-Norcia vor duce acum torţa la Norcia, locul de naştere al Sf. Benedict (480-547), părintele monahismului apusean şi fondatorul ordinului benedictin.
„Mă bucur de angajamentul vostru reînnoit pentru înţelegerea între popoare”, a spus Papa. „Sper că regiunea voastră, pământul Sf. Francisc şi al Sf. Benedict, va fi tot mai conştientă de valorile spirituale care au alcătuit gândirea, arta şi cultura Italiei şi a Europe”, a spus în continuare. Organizatorii iniţiativei au spus că torţa este un simbol al acelei păci dorite pentru Ţara Sfântă, prin reconcilierea propusă de valorile Sf. Benedict.
Sf. Benedict, patron al Europei, a reuşit să promoveze coexistenţa între oameni prin principiile rezumate în regula sa monastică. Torţa a fost aprisă de către Patriarhul lartin Michel Sabbah de Ierusalim, în Bazilica Naşterii, a relatat vineri L`Osservatore Romano. Iniţiativa este menită să fie un sprijin pentru acei palestinieni şi israelieni care se luptă pentru „a crea un drum al păcii”, a explicat ziarul Vaticanului.
