Începe drumul canonizării pentru un Episcop din Opus Dei
02.03.2004, Roma (Catholica) - Un tribunal al Vicariatului Romei va deschide vineri procedurile pentru cauza de canonizare a Episcopului Álvaro del Portillo, un colaborator de-a lungul a mulţi ani a fondatorului prelaturii Opus Dei, Sf. Josemaría Escrivá. Cardinalul Camillo Ruini va prezida sesiunea de deschidere în Palatul din Lateran. Episcopul Javier Echeverría, capul actual al prelaturii Opus Dei, şi alte personalităţi care l-au cunoscut pe Episcopul del Portillo, vor participa la evenimentul de la sfârşitul acestei săptămâni.
Álvaro del Portillo s-a născut în Madrid, Spania, în 1914, şi i-a succedat Mons. Escrivá în fruntea Opus Dei în 1975. Episcopul del Portillo a murit la Roma în 1994. Del Portillo era student în inginerie când l-a întâlnit prima oară pe Escrivá, în 1935 intrând în Opus Dei. În 1944 a fost hirotonit preot. S-a mutat la Roma doi ani mai târziu, unde a trăit restul vieţii. Pe lângă activitatea sa în Opus Dei, el a rămas cunoscut şi pentru contribuţia adusă la Conciliul Vatican II. Una din temele de mare interes pentru el a fost sublinierea rolului laicilor în Biserică.
În 1982, Opus Dei a devenit prelatură personală, iar Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit pe del Portillo ca prelat al acesteia. Şi tot Papa l-a consacrat Episcop în 1991. Episcopul del Portillo a fost cunoscut pentru umilinţa şi bunătatea sa. Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor a decis ca, pe lângă tribunalul Vicariatului Romei, să existe şi un al doilea tribunal condus de Opus Dei. Sesiunile acestui din urmă tribunal vor începe la 20 martie.
