Papa subliniază contribuţia preţioasă a bolnavilor
12.02.2004, Vatican (Catholica) - Papa Ioan Paul al II-lea a adresat un apel Bisericii şi lumii să redescopere contribuţia preţiosă a bolnavilor şi a subliniat că nici o viaţă umană nu poate fi eliminată doar pentru că suferă. Papa a făcut aceste afirmaţii la audienţa generală de ieri, când s-a unit în spirit cu celebrările de la Sanctuarul din Lourdes, sudul Franţei, unde Ziua Mondială a Bolnavului a atras 30.000 de pelerini.
La sfârşitul audienţei desfăşurate în Aula Paul al VI-lea, Papa a adresat un salut special credincioşilor polonezi, spunând că „fiecare fiinţă umană, inclusiv cele marcate de boală şi suferinţă, este un mare dar pentru Biserică şi pentru omenire. Nimeni nu are dreptul de a elimina fiinţe doar pentru că suferă”, a spus Sfântul Părinte. „Suferinţa reprezintă întotdeauna o chemare de a practica iubirea milostivă”, a spus în încheiere Papa în poloneză.
În discursul său de la audienţa generală, Suveranul Pontif a explicat faptul că Ziua Mondială a Bolnavului „este o puternică chemare la redescoperirea prezenţei importante a celor care suferă în comunitatea creştină şi la preţuirea tot mai mult a contribuţiei lor. Din punct de vedere strict uman, durerea şi boala par ca o realitate absurdă. Şi totuşi, atunci când ne lăsăm luminaţi de lumina Evangheliei, reuşim să apreciem semnificaţia lor profundă.”
Papa Ioan Paul al II-lea i-a asigurat de rugăciuni pe „toţi aceia care simt greutatea suferinţei în trup şi în spirit”, precum şi pe toţi aceia care „caută să uşureze suferinţele [bolnavilor] şi, pe cât posibil, să îi scape din boală prin progresul medicinei. Mă gândesc în special la operatorii din sănătate, la medici, asistente, oameni de ştiinţă şi cercetători, precum şi la capelanii şi voluntarii din spitale. Este un mare act de iubire să ai grijă de cei care suferă”, a mai adăugat Papa.
Celebrarea Zilei Mondiale a Bolnavului a culminat la Lourdes cu o Liturghie prezidată de Cardinalul Javier Lozano Barragán, preşedintele Consiliului Pontifical al Operatorilor din Pastoraţia Sănătăţii. Papa a subliniat ieri că Sanctuarul de la Lourdes a fost ales pentru a marca a 150-a aniversare a proclamării dogmei Neprihănitei Zămisliri. La patru ani după această proclamare, în 1858, Fecioara Maria a apărut Bernardetei Soubirous, în grota Massabielle din Lourdes, prezentându-se ca „Imaculata Concepţiune”.
