Cardinalul Danneels despre rădăcinile Europei

02.02.2004, Milano (Catholica) - În numărul de sâmbătă, cotidianul catolic italian a publicat un interviu luat Cardinalului Godfried Danneels, Arhiepiscop de Malines-Bruxelles, după simpozionul care a avut loc vineri la Milano pe tema „Europa între diversitate şi coeziune”. Simpozionul a fost promovat de asociaţiile Caritas din regiunea italiană Lombardia.

– Eminenţă, care dintre dificultăţile pe care trebuie să le înfrunte Europa astăzi vă îngrijorează mai mult?
– Marele risc este acela de a uita trecutul nostru. Şi asta deoarece memoria europeană cuprinde valori care sunt de neînlocuit. Mă gândesc la unicitatea persoanei umane, la solidaritate, la iubirea faţă de săraci. Dar nu se poate uita nici contribuţia specifică creştinismului. Iar pentru noi, a o reafirma nu înseamnă doar a propune din nou un pachet de idei sau un cod de norme: înseamnă a-l vesti pe Cristos viu, o persoană care poate fi iubită, urmată în exemplu său, adorată.

Înseamnă a propune Europei o morală care depăşeşte criteriul simplei dreptăţi, al nivelului acelui `do ut des`, pentru a pune în circulaţie un fel de generozitate supraabundentă. Înseamnă a trăi o slujire a aproapelui care trece dincolo de filantropie, pentru că-şi afundă rădăcinile în cuvintele lui Isus: „Mie mi-aţi făcut”. Acest caracter specific este contribuţia pe care, în calitate de creştini, o putem oferi construcţiei unui ethos comun al Continentului. Este adevărata provocare căreia trebuie să-i facem faţă.

– De ce?
– Unitatea Europei nu se poate baza pe factori geografici; nu avem nici măcar o limbă sau o cultură omogenă care să ne unească. Unicul fundament posibil este consensul, voinţa de a fi împreună. Iar pentru aceasta este decisiv să avem un ethos, o viziune morală comună, un anumit simţ al omului şi al omenirii care ne uneşte. Dovada este incapacitatea simplelor consideraţii politice sau economice de a crea o unitate mai puternică a elementelor specifice. Dacă nu găsim acel fundament etic comun la care făcea referinţă deja Guardini atunci când vorbea despre omul european, nu avem nici un motiv obiectiv să fim împreună.

– Dumneavoastră aţi indicat în apariţia unui Islam cu adevărat european unul dintre principalele noduri pe care Continentul trebuie să-l desfacă. Ce vreţi să spuneţi prin aceasta?
– Mă gândesc la un islam capabil să facă distincţie între religie şi stat. Nu spun între viaţă privată şi viaţă publică, deoarece orice convingere religioasă trebuie să aibă posibilitatea să se exprime public. Dar separarea dintre stat şi religie este un rod al Revoluţiei franceze pe care musulmanii trebuie să-l însuşească: şi noi creştinii am avut nevoie de câteva secole pentru a înţelege ce însemna „Dă Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. În Europa de astăzi, însă, este imposibil un islam care să facă această distincţie. Este vorba de integrarea valorilor europene şi în propria cultură religioasă.

– Peste câteva luni Uniunea se va deschide spre zece noi ţări, mai ales din Est.
– Estul poate oferi mult Europei. Mă gândesc la regiunile noastre profund secularizate, unde de-acum a nu crede este considerat ceva normal: din ţări precum Polonia poate veni un aer de prospeţime, de învigorare a credinţei. Mai general: întreaga cultură a Europei de Est şi Centrală i-a lipsit Vestului. Expresia Papei conform căreia Continentul trebuie să respire cu cei doi plămâni ai săi, de exemplu, este valabilă şi pentru politică.

– Arhidieceza dumneavoastră, împreună cu cele din Viena, Paris şi Lisabona, promovează o experienţă de evanghelizare centrată pe tema metropolelor. De ce?
– Ideea este aceea de a face din nou vizibilă prezenţa Bisericii. În marile noastre oraşe viaţa creştinilor este practic o viaţă de catacombe: poate că mai sunt încă semne exterioare pe care le-a lăsat trecutul, dar singure aceste semne nu mai vorbesc. Trebuie să intrăm în dialog cu cultura, cu pieţele oraşului. Şi să arătăm că Biserica există. Că nu suntem un fel de societate secretă, distantă de experienţa concretă a oamenilor, ci un ferment pentru viaţa indivizilor şi a comunităţii. Evanghelizarea, astăzi, trece pe-aici.