Lituania „se întoarce acasă” la creştinismul european
19.12.2003, Roma (Catholica) - Dovada puternică de solidaritate din partea Bisericii Catolice după căderea Zidului Berlinului i-a permis Lituaniei să redescopere rădăcinile sale europene, a afirmat Cardinalul Audrys Jouzas Backis, Arhiepiscop de Vilnius. Card. Backis a adăugat că această solidaritate a ajutat Lituania mai mult decât orice efort politic: „Acesta a fost începutul construirii unei Europe creştine unite, şi numai pe această bază comună vom ajunge mai curând la bunăstarea cetăţenilor noştri”. Lituania va adera la UE în mai 2004.
„Sunt multe atacuri directe împotriva Bisericii în ultima vreme”, a afirmat Card. Backis în timpul unei vizite în Germania la sediul organizaţiei Kirche in Not. Dar „noi le vedem şi ca pe o reacţie la provocarea europeană”. În acest an, Lituania a celebrat 750 de ani de la convertirea sa la creştinism, dată ce corespunde încoronării de către Papa a lui Mindaugas, primul şi unicul rege. „În acea vreme am îmbrăţişat mai întâi un creştinism european, devenind membrii ai familiei creştine, iar acum vrem să ne întoarcem la această familie”, a adăugat Card. Backis. „Ne întoarcem acasă”.
Deşi şocul social al materialismului practic occidental şi ideologia comunistă din Est au pus obstacole în calea valorilor morale tradiţionale, Card. Backis are încredere în munca grupurilor de tineri din parohii, şi în activităţile centrelor catolice pentru familii. Cu mii de semnături, grupuri catolice au reuşit să blocheze legi considerate distructive, precum cele despre fertilizarea in vitro. „Nu avem programe interesante şi nici literatură pedagogică frumoasă de oferit Europei”, a adăugat Cardinalul. „Vrem să comunicăm cu fraţii noştri şi să le oferim punctul nostru de vedere uman. Sunt valori care au fost salvate”. Circa 80% din cei 3,5 milioane de lituanieni sunt catolici.
