Catolicismul a influenţat viaţa şi opera lui Tolkien (II)

19.12.2003, Murcia (Catholica) - Continuăm interviul pe care l-a acordat agenţiei Veritas Eduardo Segura, profesor la Universitatea Catolică San Antonio, doctor în filologie engleză şi consultant la New Line Cinema.În acest interviu Segura vorbeşte despre relaţia dintre opera lui Tolkien şi creştinism. Vă amintim că joi a fost lansată ultima parte din trilogia lui J.R.R. Tolkien, `Stăpânul inelelor`, această ultimă parte fiind intitulată `Întoarcerea regelui`.

– Tolkien era catolic într-o societate, cea engleză, în care catolicii erau văzuţi cu o oarecare animozitate. Acest lucru a influenţat viaţa şi opera lui?
– În lumea celor „corecţi din punct de vedere politic”, modul de a scrie şi de a gândi al lui Tolkien este şi va fi intolerabil. Dar cred că pe Tolkien nu l-a interesat prea mult faptul că trăia într-un mediu ostil. Şi nu cred acesta se manifesta în mod deschis împotriva lui, dintr-un motiv simplu şi totodată admirabil: era extraordinar de bun în munca lui, o autoritate indiscutabilă chiar şi în ziua de azi în ce priveşte filologia comparată. A închis gura multor critici, printre altele, pentru a arăta profunzimea modurilor lui de abordare.

Era, în plus, un mare profesor. Încă de tânăr a ocupat un loc de docent în Leeds, şi Oxford l-a „numit” candidat „al casei” la o vârstă timpurie pentru standardele acestei prestigioase universităţi. Şi era catolic, ceva ce timp de secole se supunea votului pentru a exersa docenţa la Oxford. Astea, cum spun raţionaliştii, sunt „fapte”. De aceea, cred că a fi catolic a influenţat viaţa şi opera lui Tolkien întrucât şi-a exercitat iubirea în acest ambient, pe care l-a iubit din suflet; şi şi-a extins munca de răspândire a credinţei printre prietenii săi, mulţi dintre ei agnostici (C.S. Lewis), anglicani şi chiar antropo-sofişti.

– C.S. Lewis a fost un mare prieten al lui. Se pare că Tolkien a influenţat convertirea acestui alt mare scriitor creştin al timpului. Dumneavoastră, ca biograf al lui Tolkien, ne-aţi putea povesti cum a fost acest episod?
– Chiar Lewis povesteşte în autobiografia sa că atunci când a ajuns la Oxford, în 1926, venind de la Cambridge (şi dintr-un trecut tulbure, care includea o copilărie în Ulster, beligerant faţă de catolicism) l-au avertizat asupra a două lucruri: primul, să se ferească de filologi; a doua, să aibă grijă cu papiştii. Şi, cu acea simplitate specifică marilor oameni, Lewis scria: „Tolkien era ambele lucruri”.

Cunoaşterea reciprocă treptată dintre cei doi bărbaţi a dus la o prietenie profundă, autentică, bazată pe interese comune – literatura, limbajul, istoria; şi chiar bere şi tutun de pipă, sigur că da -, dar şi pe dezbateri intelectuale libere fără amărăciune şi cu dorinţa de a afla Adevărul. Lewis spunea că l-a încântat la Tolkien profesionalismul şi onestitatea lui: era ceea ce vedeai, nici mai mult nici mai puţin. Şi puteai vedea multe, dacă aveai privirea perspicace.

Încrederea sporită dintre aceşti doi bărbaţi, şi cu restul din Inklings (grupul literar neoficial care împărţea gusturi, şi râsetele şi zarva din localurile din Oxford) l-a condus pe C.S. Lewis la descoperirea valorii răscumpărătoare a Crucii, şi până la sfârşitul anului 1933 el însuşi se considera deja un bărbat care a lăsat în urmă ateismul pentru a începe itinerarul creştin pe care îl abandonase. Cred că Tolkien a fost canalul prin care a acţionat harul lui Dumnezeu; un fel de „cauză secundară”.

– O ultimă întrebare. A reuşit filmul lui Peter Jackson să transmită valorile care l-au inspirat pe Tolkien în „Stăpânul inelelor”?
– Cred sincer că unele dintre aceste valori sunt atât de centrale, stau atât de mult la originea acestei opere, încât au rămas în ciuda schimbărilor de argument şi a alterărilor pe care le-a realizat echipa de regizori. Speranţa, prietenia loială, renunţarea la comoditate pentru a se angaja pentru un ideal, bucuria după izbânda câştigată fără a ţine cont de premiu, iubirea care transcende ceea ce este pur trupesc, pe lângă ceea ce punctam înainte, cred că sunt toate elemente care se văd într-un fel în versiunea lui Peter Jackson. O adaptare remarcabilă, din orice punct de vedere.