Convertirea lui Paul, model al adevăratei convertiri creştine
25.01.2009, Vatican (Catholica) - La întâlnirea duminicală a Papei Benedict al XVI-lea cu miile de pelerini prezenţi în Piaţa San Pietro pentru recitarea rugăciunii Angelus, alături de el la fereastra Palatului Apostolic au stat doi copii ai Acţiunii Catolice din Roma, care a încheiat prin „Caravana Păcii” luna ianuarie dedicată de asociaţie promovării păcii. Unul dintre copii a citit un mesaj de pace în numele celorlalţi, iar altul şi după el Papa însuşi au dat drumul la doi porumbei albi, simbol al păcii. În alocuţiunea sa, Papa s-a referit la Evanghelia duminicii în care Isus cheamă la convertire, aceasta fiind ilustrată fericit de sărbătoarea Convertirii Sfântului Paul. După rugăciune, Papa a amintit cea de-a 55-a Zi Mondială a Bolnavilor de Lepră, şi a transmis urări pentru populaţiile din Asia care sărbătoresc la 26 ianuarie începutul noul an lunar. Vă oferim alocuţiunea Papei, după traducerea realizată de Radio Vatican.
Dragi fraţi şi surori,
În Evanghelia acestei duminici răsună cuvintele primei predici a lui Isus în Galileea: „Timpul s-a împlinit; împărăţia lui Dumnezeu este aproape: convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie” (Marcu 1,15). Şi tocmai astăzi, 25 ianuarie, se comemorează „Convertirea Sfântului Paul”. O coincidenţă fericită, mai ales în acest An Paulin, graţie căruia putem înţelege adevărata semnificaţie a convertirii evanghelice – metanoia – privind la experienţa Apostolului. La drept vorbind, în cazul lui Paul, unii preferă să nu folosească termenul „convertire”, deoarece el era deja credincios, un evreu fervent, şi de aceea nu a trecut de la necredinţă la credinţă, de la idoli la Dumnezeu, nu a trebuit să abandoneze credinţa ebraică pentru a adera la Cristos. În realitate, experienţa Apostolului poate fi model al oricărei adevărate convertiri creştine.
Cea a lui Paul s-a maturizat în întâlnirea cu Cristos înviat; această întâlnire a fost decisivă pentru a-i schimba radical existenţa. Pe drumul Damascului s-a întâmplat pentru el ceea ce Isus cere în Evanghelia de astăzi: Saul s-a convertit deoarece, graţie luminii divine, „a crezut în Evanghelie”. În aceasta constă convertirea sa şi a noastră: în a crede în Isus mort şi înviat şi a se deschide iluminării harului său divin. În acel moment Saul a înţeles că mântuirea sa nu depindea de faptele bune săvârşite conform legii, ci de faptul că Isus murise şi pentru el – persecutorul – şi înviase. Acest adevăr, care în virtutea Botezului luminează existenţa fiecărui creştin, schimbă complet modul nostru de a trăi.
A se converti înseamnă, şi pentru fiecare dintre noi, a crede că Isus „s-a dat pe sine pentru mine”, murind pe cruce (cf. Galateni 2,20) şi, înviat, trăieşte cu mine şi în mine. Încredinţându-mă puterii iertării Sale, şi lăsându-mă prins de mână de El, pot ieşi din nisipurile mişcătoare ale orgoliului şi păcatului, ale minciunii şi tristeţii, egoismului şi oricărei false siguranţe, pentru a cunoaşte şi trăi bogăţia iubirii Sale.
Dragi prieteni, invitaţia la convertire, valorizată de mărturia Sfântului Paul, răsună astăzi, la încheierea Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, deosebit de importantă pe plan ecumenic. Apostolul ne indică atitudinea spirituală adecvată pentru a înainta pe calea comuniunii. „Nu că aş fi dobândit deja aceasta – scrie Paul Filipenilor – sau aş fi ajuns la desăvârşire, dar mă străduiesc s-o cuceresc, aşa cum am fost şi eu cucerit de Cristos Isus” (Filipeni 3,12). Desigur noi creştinii nu am ajuns încă la ţelul deplinei unităţi, dar dacă ne lăsăm convertiţi continuu de Domnul Isus, vom ajunge cu siguranţă. Fericita Fecioara Maria, Mama Bisericii Una şi Sfântă, să ne obţină darul unei adevărate convertiri, pentru ca să se realizeze cât mai curând dorinţa fierbinte a lui Cristos: „Ut unum sint”. Ei îi încredinţăm întâlnirea de rugăciune pe care o voi prezida în după-amiaza aceasta în Bazilica San Paolo fuori le mura, şi la care vor participa, ca în fiecare an, reprezentanţii Bisericilor şi Comunităţilor ecleziale prezente la Roma.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea