S-a deschis procesul de beatificare al Papei Luciani
25.11.2003, Belluno (Catholica) - În solemnitatea lui Cristos Regele Universului, celebrată duminică, s-a deschis în catedrala din Belluno, din nord-estul Italiei, procesul diecezan al cauzei de beatificare a Papei Ioan Paul I – Albino Luciani – în prezenţa prefectului Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, Cardinalul José Saraiva Martins. Originar din Canale d’Agordo, unde s-a născut în 1912, Albino Luciani a fost hirotonit în 1935; a fost consacrat Episcop de Vittorio Veneto în 1958 şi ales Patriarh al Veneţiei în 1969. A fost Papă timp de 33 de zile, între 26 august şi 28 septembrie 1978.
Papa Luciani – după cum l-a descris actuală Papă la 27 august a.c. – a fost un „învăţător al unei credinţe clare, fără cedări în faţa modelor trecătoare şi mondene. Încerca să-şi adapteze învăţăturile la sensibilitatea oamenilor, dar păstrând mereu claritatea doctrinei şi coerenţa aplicării ei în viaţă”. „Umilinţa şi optimismul au fost caracteristica existenţei sale. Tocmai datorită acestor daruri a lăsat, de-a lungul trecerii sale grăbite printre noi, un mesaj de speranţă care a fost primit în multe inimi”, spunea Papa Ioan Paul al II-lea cu acea ocazie.
Ioan Paul I a fost un Papă şi un păstor „cu o gândire originală şi totodată pătrunzătoare”, cu un „puternic concept al sfinţeniei”, a remarcat Cardinalul Saraiva în timpul ceremoniei din Dieceza căreia îi aparţine Papa Luciani. Cardinalul a subliniat, de asemenea, umilinţa lui Albino Luciani, amintindu-şi vizita pe care acesta a făcut-o la mormântul Papei Paul al VI-lea, înaintea deschiderii Conclavului în care avea să fie ales Papă: „Mergea printre mii de persoane, în rând. (…) A fost recunoscut abia când a ajuns în faţa sicriului şi atunci l-au condus deoparte, la un genuflexor pregătit special”.
La rândul său, Episcopul de Belluno-Feltre, Mons. Vincenzo Savio, în timpul liturgiei Cuvântului, a amintit „sentimentul răspândit în poporul lui Dumnezeu, care cere [ca Albino Luciani] să fie propus ca mărturisitor al sfinţeniei”. Prelatul, cu ocazia deschiderii procesului diecezan, a oferit parohiilor pagini (înrămate) din breviarul pe care l-a utilizat Albino Luciani. Pe aceste pagini de breviar şi-a format Albino Luciani „pietatea sa, şi-a alimentat credinţa; din aceste pagini a primit lumină şi forţă în ministerul său pastoral”, a explicat Mons. Savio. Ele vor fi pentru fiecare comunitate un mijloc concret „pentru a căuta în rugăciune forţa de a iubi şi de a-l sluji pe Dumnezeu şi pe aproapele în viaţa de zi cu zi”, a adăugat Episcopul.

Sunt extrem de fericit de aceasta actiune. Albino Luciani, este preotul meu preferat. Il iubesc din toata inima si il consider un martir al Sfintei Biserici Catolice.
Dumnezeu sa ne binecuvateze pe toti.
Prin Cristos.
Deschiderea procesului de beatificare a papei Ioan Paul I mi-a inspirat o emotie aparte. Aceasta fiindca insasi prezenta sa in viata Bisericii a fost una deosebita. Privesc acest demers ca o recunoastere a virtutilor unui Suveran Pontif minimalizat frecvent, tratat nu rareori ca victima doar, „strivit„ de vecinatatea pontificatelor lui Paul al VI-lea si Ioan Paul al II-lea. S-a vorbit despre papa Luciani ca despre un biet preot de tara strivit de grandoarea misiunii care i s-a incredintat. Autorul naivului volum „Illlustrissimi„, amator de fabule si mort cu lucrarea lui Thomas de Kempis alaturi nu putea fi decat o solutie de compromis, un papa de tranzitie, potrivit pentru statistici si ca personaj teoriei conspiratiei. Doar atat? Drept raspuns ma opresc chiar la cuvintele papei Albino Luciani din acel 27 august 1978:
„ Nu dispun nici de sapientia cordis a papei Ioan, nici de pregatirea si cultura papei Paul, totusi ma aflu in locul lor si trebuie sa caut sa slujesc Biserica„. Deschiderea procesului de beatificare marcheaza recunoasterea acestei nobile asumari a jertfei.
Ioan Paul I. Cât de mult a însemnat pontificatul său pentru Biserica Catolică? Este o întrebare dificilă, dar nu fără răspuns. A fost primul în multe – primul papă cu nume dublu, primul papă care a renunţat la tiară etc. Şi meritele lui nu se opresc doar aici. A fost papa care a zâmbit mereu, fiind chiar denumit „papa care râde„. Dar cât contează acest zâmbet pentru un om care nu poate zâmbi, pentru un om căruia îi zâmbeşte însuşi papa? Mult. El este astăzi pentru noi modelul omului care zâmbeşte mereu, zâmbeşte omului, oricare ar fi el, dar mai ales îi zâmbeşte lui Dumnezeu. El, care va fi declarat fericit şi sfânt, ne cheamă să zâmbim lui Dumnezeu, să zâmbim celor de lângă noi, pentru ca prin zâmbetul nostru să facem lumea mai bună.