O viaţă dedicată unităţii Orientului şi Occidentului creştin (II)

20.11.2003, Vatican (Catholica) - Continuăm interviul acordat de proaspătul Cardinal Thomas Spidlik, profesor la Institutul Oriental Pontifical, a cărui viaţă a fost o adevărată punte între Orientul şi Occidentul creştin. În anii `90 Cardinalul Spidlik a îndeplinit diferite misiuni importante în Rusia, printre care întâlnirea cu preşedintele Boris Yeltsin şi cu Patriarhul Ortodox al Moscovei Alexei al II-lea (1992); în 1995, a predicat exerciţii spirituale Papei şi Curiei Romane.

– Eminenţă, aţi fost ales în 1995 să ţineţi exerciţii spirituale Sfântului Părinte şi Curiei Romane.
– Da, Papa mi-a mulţumit că am vorbit despre spiritualitatea răsăriteană în timpul acestor exerciţii. După exerciţiile spirituale Papa a avut ideea de a crea o nouă capelă în Vatican unde au loc exerciţiile spirituale în fiecare an, deoarece Capela Sixtină este mereu frecventată de turişti. Această nouă capelă, numită mai târziu Redemptoris Mater, trebuia să fie un loc unde „se respiră cu doi plămâni”.

Acest concept a fost inventat de renumitul poet rus Viaceslav Ivanov care, atunci când s-a alăturat Bisericii Catolice, a spus: „Nu încetez să fiu ortodox. Nu vreau decât să respir cu doi plămâni”. Capela a fost apoi decorată de către confratele meu pictorul iezuit Marco Rupnik şi de artistul ortodox rus Alexander Kornooukhov, cu o decoraţie în mozaic care reprezintă întâlnirea dintre două tradiţii artistice, un stil modern semi-abstract şi mai mult pictură tradiţională a icoanelor ruseşti.

– În exerciţiile spirituale aţi menţionat de asemenea cartea lui Vladimir Soloviev, „Anticristul”. Aţi dorit să faceţi o aluzie la actualitatea acestei cărţi pentru zilele noastre?
– Soloviev a fost cu siguranţă un om deosebit de profetic. A avut nişte vederi incredibile, dar totul trebuie înţeles într-un sens simbolic. Ceea ce cred că este foarte actual în filosofia lui Soloviev este atunci când el spune că întreaga cultură este divizată: filosofia, ştiinţele naturale, misticismul nu mai comunică între ele. Nu se mai poate face o uniune între aceste ştiinţe; numai enciclopediile şi Internetul o pot face. Unde poate fi găsită uniunea? Soloviev află răspunsul la Dostoiewsky care a spus: Frumuseţea va salva lumea. Uniunea poate fi găsită în artă. De aceea, aici în Centrul Aletti noi încurajăm arta creştină, nu ştiinţa creştină, deoarece credinţa exprimată în simboluri este mai bună decât conceptele abstracte.

– S-a spus că Soloviev s-a convertit la catolicism înainte de a muri. Este adevărat? Deoarece, conform ortodocşilor, nu este aşa.
– Şi el, asemenea lui Ivanov, nu a dorit să înceteze de a mai fi ortodox. A recunoscut primatul Papei. Mai lipseşte ceva pentru a fi catolic? Este suficient. Un alt exemplu: am fost să văd un drag prieten al meu român, marele teolog ortodox Stăniloaie, cu puţin înainte de moartea sa. Mi-a spus că nu poate înţelege infailibilitatea Papei. Atunci i-am replicat: Şi tu şi eu suntem infailibili. A fost surprins de răspunsul meu, aşa că i-am explicat: Atunci când spun în timpul Liturghiei: „Acesta este trupul meu…, acesta este sângele meu…” sau când spun: „Te absolv de păcatele tale”, acestea sunt cuvinte infailibile şi aceasta este şi infailibilitatea Papei, nimic mai mult. Apoi Stăniloaie a spus: Dacă infailibilitatea este înţeleasă astfel, atunci e simplu de priceput. Nu numai Papa este infailibil atunci când vorbeşte în numele Bisericii, dar şi mama atunci când încearcă să-i vorbească copilului ei despre Dumnezeu. Preotul este infailibil în sacramente, iar Papa este şi el infailibil atunci când vorbeşte în numele marelui sacrament, întreaga Biserică.

– În acelaşi an, 1995, a fost publicată şi enciclica „Ut Unum Sint”, în care Papa vorbeşte mult despre nevoia apropierii dintre Biserici, îndeosebi despre reconcilierea cu Biserica Ortodoxă. Exerciţiile pe care le-aţi ţinut atunci probabil că au avut o mare influenţă asupra enciclicei care era pe cale de a fi publicată.
– Nu ştiu, dar după exerciţii am scris un articol, care a apărut în poloneză în `Osservatore Romano`, în care spuneam că Papa, şi el un slav, înţelege aspectele personale foarte bine, adică faptul că viaţa unei persoane are precedenţă în faţa teoriilor. Acesta este un aspect fundamental al spiritualităţii slave. Am spus întotdeauna: grecii îl cunosc pe Dumnezeu din natură. Pentru ei marele univers a fost ca un ceas care a avut nevoie de un ceasornicar. Evreii îl cunosc pe Dumnezeu din istorie deoarece pentru ei Dumnezeu este cineva care îi călăuzeşte prin istorie. Astăzi, problema este că fiecare este concentrat asupra individului. Aşadar, este necesar să-l cunoaştem pe Dumnezeu pornind de la persoana însăşi, deoarece omul este chip al lui Dumnezeu iar Dumnezeu este recunoscut în chip. Acest aspect antropologic este foarte important astăzi şi este de asemenea prezent în filosofia Papei.