Mesagerul Sfântului Anton – noiembrie-decembrie 2003
10.11.2003, Roman (Catholica) - În Editorialul numărului pe noiembrie-decembrie 2003 al revistei Mesagerul Sfântului Anton, intitulat „Atunci când Dumnezeu tace…”, pr. Eugen Avarvarei afirmă că „în faţa maiestăţii divine omul ar trebui să tacă… Nu este vorba aici despre o tăcere nocivă, apăsătoare şi grea, dar mai degrabă despre o condiţie sine qua non care să-l favorizeze pe om în descifrarea frecvenţei pe care va descoperi vocea lui Dumnezeu. Mă gândesc la tăcerea necesară ucenicului în faţa maestrului sau la cea a fiului în faţa tatălui.”
Un spaţiu amplu este acordat Maicii Tereza de Calcuta, recent declarată fericită de către Papa Ioan Paul al II-lea: „Sfântul Părinte Papa a ridicat astfel la gloria altarelor o femeie albaneză, mică de statură şi mare la suflet, care a reuşit să se transforme într-un dar pentru cei săraci şi nevoiaşi, dar şi să ţină la distanţă răutatea celor puternici ai lumii. Şi asta nu doar prin cuvinte, ci mai ales prin fapte!” Este publicată aici şi fotografia Monikăi Besra, care, în mod inexplicabil din punct de vedere medical, a fost vindecată de cancer abdominal pe data de 5 septembrie 1998, la exact un an de la moartea Maicii Tereza, acesta fiind primul miracol atribuit mijlocirii acesteia.
În Pagina antoniană, pr. Anton Mărăndescu, pornind de la Predica Crăciunului, a Sf. Anton, vorbeşte despre Slăbiciunea şi puterea creştinului. „Cel care s-a născut în ieslea săracă nu dispreţuieşte aurul şi nici argintul, dar alege simplitatea din iubire. Iată misterul de iubire pe care numai Dumnezeu ni-l putea descoperi. Evanghelia Sf. Luca indică, încă o dată, că Fiul lui Dumnezeu se descoperă lumii prin `simplitate`, `slăbiciune`, `vulnerabilitate`, caracteristici proprii oamenilor, devenite acum semne divine care învăluie Cuvântul cel Veşnic coborât între oameni.”
La rubrica Societate, pr. Eusebio Bejan semnează un articol despre Statuia Sfântului Francisc, care a fost inaugurată în data de 20 august 2003 în localitatea Galbeni, jud. Bacău. Este vorba despre o statuie de bronz de 1,95 cm şi aproximativ 300 kg, opera unui sculptor italian, preotul franciscan Nazareno Panzeri. „Statuia, prin strălucirea expresiei artistice, îl revelează pe fratele universal, uman şi cosmic. Cu braţele deschise, voind să îmbrăţişeze parcă lumea întreagă, cu privirea senină spre cer, îl invită pe trecător să aducă laude Creatorului… Pe mantaua Sfântului, fluturată de fratele vânt, sunt ţesute imagini precum soarele, luna, stelele, norii, focul, porumbelul.”
