„Familia creştină tradiţională din ţara noastră are mult de suferit” (I)

04.11.2003, Iaşi (Catholica) - Numărul pe lunile noiembrie-decembrie al revistei Mesagerul Sfântului Anton a franciscanilor minori conventuali dedică rubrica Dossier temei: „Emigraţia, pericol al familiei creştine?” Unul dintre articolele cuprinse la această rubrică este un interviu cu PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi şi responsabil cu problemele migranţilor în cadrul Conferinţei Episcopale Române. Preasfinţitul vorbeşte aici despre frământările şi speranţele Bisericii referitoare la emigraţie şi efectele ei asupra familiei.

– Excelenţă, credeţi că menirea sfântă a familiilor creştine de astăzi întâmpină mai multe dificultăţi decât în trecut? Ne referim la transformările care s-au înregistrat în ultimul timp în societatea noastră…
– Dacă până mai ieri poporul nostru a avut de suportat influxul negativ şi paralizant al dictaturii comuniste şi ateiste, odată cu schimbările petrecute în `89, pe lângă o speranţă de eliberare care a învăluit şi a încântat lumea pe moment, impactul cu liberalismul din toate domeniile a produs un şoc puternic: o undă ca de cutremur de pământ face ravagii din ce în ce mai mari. Recunoaştem că familia creştină tradiţională din ţara noastră are mult de suferit. Climatul de altădată a fost răsturnat şi năpădit de tot felul de probleme noi şi influenţe nefaste. Materialismul practic, liberalismul legalizat, sărăcia care în anumite cazuri a devenit şi mai crudă, nesiguranţa zilei de mâine, şomajul, au produs şi continuă să producă mari suferinţe familiilor creştine de azi. Frumuseţea, liniştea şi fericirea familiilor de altădată, sărace dar bogate în virtuţi şi mai ales în copii, încet-încet dispar, lăsând în urmă multe nelinişti şi suferinţe. Ne rugăm ca această traumă să treacă mai repede şi să nu lase urmări prea adânci.

– Sfânta Biserică promovează cu toate forţele unitatea creştinilor, însă din păcate numărul separărilor şi al divorţurilor creşte. Care credeţi că ar putea fi secretul unei „familii reuşite”?
– Biserica consideră familia climatul binecuvântat al vieţii, sanctuarul iubirii şi fundamentul oricărei societăţi şi, tocmai de aceea, nu încetează să o apere. Unitatea şi indisolubilitatea căsătoriei şi a familiei creştine reprezintă garanţia împlinirii planului divin pentru omenire: „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi stăpâniţi pământul” (Gen 1,28). Secretul unei familii reuşite este tocmai cunoaşterea şi ocrotirea acestui ţel sacru. Iubirea şi comuniunea soţilor nu poate fi bazată pe nimic altceva decât pe acest proiect divin, pe această împărtăşire dumnezeiască încredinţată oamenilor, care au fost şi sunt aleşi să fie colaboratorii lui Dumnezeu la viaţa lumii. În familii trebuie să se oglindească iubirea din sânul Sfintei Treimi, ca un proiect ce nu-i aparţine omului, ci numai lui Dumnezeu, Creatorul şi Ocrotitorul omenirii.

– Între cauzele care dezmembrează familia am identificat, în numerele precedente, îndeosebi alcoolul fără măsură…
– Cauzele suferinţelor care se abat astăzi asupra familiilor sunt multiple. Alcoolul ocupă un loc aparte: este drogul săracilor, dar şi al celor avuţi; distruge echilibrul fizic şi pshihic; degenerează fiinţa umană; slăbeşte inteligenţa şi voinţa, declanşând toate pornirile rele din om. Dacă azi avem nenumărate manifestări de violenţă şi criminalitate, ele se datorează în primul rând alcoolului. Este firesc, aşadar, ca Biserica să ceară îndepărtarea şi eradicarea acestui flagel. Nu va fi nicicând îndeajuns să se ducă o campanie de combatere a acestui teribil drog, cu atâtea efecte dureroase. Între problemele acute analizate în cadrul Sinodului nostru diecezan, problema familiei şi a suferinţelor produse de alcool sunt o prioritate şi sperăm să oferim credincioşilor noştri motive suficiente pentru o creştere în maturitate şi responsabilitate, pentru destinul Bisericii şi societăţii.

– Un alt fenomen, la fel de răspândit, este emigraţia. Ce sugestii aţi putea oferi familiilor „înjumătăţite de comun acord”, atât celor plecaţi cât şi celor rămaşi acasă?
– Emigraţia pentru credincioşii noştri este un fenomen cu totul nou. Înainte de `89 se auzea rar de o persoană sau de o familie care avea dreptul de emigrare sau cerea azil în alte părţi. Astăzi, fenomenul emigrării nu numai că este nou, dar şi îngrijorător. Pentru cei care emigrează în mod legal lucrurile par a fi mai uşoare şi cu mai puţine urmări; pentru cei care procedează la căi ilegale, situaţia este cu adevărat grea şi plină de primejdii. Cea mai mare încercare şi cea mai negativă urmare a emigraţiei se abate asupra familiei care, în acest caz, poate fi considerată dezmembrată, scoasă din „normalul” ei, prin faptul că unul dintre soţi lipseşte sau chiar amândoi se îndepărtează unul de altul pentru lungi perioade de timp, iar copiii nu mai găsesc locul firesc în sânul familiei. De aici, tragedii peste tragedii, suferinţă peste suferinţă.

Analizând acest fenomen de la sat la sat, de la familie la familie, suntem obligaţi să constatăm că în ultimii zece ani ţara, şi desigur dieceza noastră, are o dislocare de mii şi mii de suflete. Se vorbeşte la nivel naţional de o pierdere de peste un milion de persoane. Noi, ca şi Biserică locală de Iaşi, notăm că avem peste 20.000 persoane emigrate, între care părinţi, copii, familii întregi, şi toţi cu o mulţime de probleme de identitate şi de viitor. O speranţă revine de la faptul că acest moment va trece şi lucrurile vor intra în normalitate.