„Ecclesia in Europa”, busolă pentru credincioşii bătrânului continent (II)

24.10.2003, Vatican (Catholica) - Continuăm interviul luat de agenţia Zenit Mons. Lluís Clavell, pe marginea Exortaţiei Apostolice „Ecclesia in Europa” a Papei Ioan Paul al II-lea. Amintim că Mons. Clavell este profesor de metafizică şi fost rector al Universităţii Pontificale `Santa Croce`, şi va interveni în cadrul celei de a II-a Adunări Generale a Convenţiei Creştinilor pentru Europa, care va avea loc la sfârşitul săptămânii la Cracovia.

– Laicii sunt foarte ocupaţi cu familia şi munca pentru a se putea implica şi în funcţii publice. Cum uşurăm această situaţie?
– Mulţi bărbaţi şi femei, chiar creştini, îşi construiesc viaţa gândindu-se pe drept la familie şi la muncă. Totuşi, uită că trebuie să contribuie prin timp, studiu şi forţe proprii şi la configurarea societăţii. Nu este de fapt doar uitare; astăzi viaţa nu uşurează extinderea ritmului intens cerut de familie şi muncă.

În plus, recentul document despre participarea laicilor la viaţa publică, „Ecclesia in Europa” a reafirmat importanţa capitală de a suscita vocaţii la slujirea binelui comun, persoane care, urmând exemplul şi stilul celor numiţi „părinţii Uniunii Europene” ştiu să construiască societatea de mâine pe o temelie spirituală solidă. În plus, este necesar să se caute itinerarii pedagogice pentru a-i ajuta pe laici să muncească în aceste funcţii.

Printre multele amintiri personale pe care le păstrez din timpul în care am lucrat împreună cu Josemaría Escrivá, este modul în care îi impulsiona pe laicii creştini să participe activ în diferite asociaţii, îngrijindu-se să intervină în deciziile omeneşti de care depinde prezentul şi viitorul omenirii.

– Aşadar, europenii se implică sau nu în construcţia Europei?
– Proiectul Tratatului constituţional conţine un interesant articol asupra democraţiei participative, situându-l după cel referitor la democraţia reprezentativă. În grupul de consilieri ştiinţifici ai Convenţiei am vorbit despre organizarea unor activităţi de reflectare asupra acestei teme. O bună redactare a acestui articol va constitui un bun instrument de participare. Desigur, obligaţia nu se încheie aici, deoarece este necesar să se învingă cel mai mare duşman: pasivitatea cetăţenilor sau refugierea lor în viaţa privată.

Cu amploarea orizontului istoric, de cel puţin de 50 sau 100 de ani, „Ecclesia in Europa” abordează tema formării, care este fără îndoială una dintre cele mai mari probleme actuale. Este foarte important să se realizeze o legislaţie cu o cât mai bună justiţie, dar este mai important să se ducă la capăt noua evanghelizare, şi viaţa cotidiană a europenilor să fie impregnată de idealurile amintite.

Pentru o Uniune Europeană profund umană, cea mai mare problemă nu sunt atât obstacolele externe, cât slăbiciunea internă a noastră personal, a cetăţenilor Europei şi a comunităţilor creştine. Exortaţia invită la un examen de conştiinţă pentru a recunoaşte în mod concret defectele, limitele şi vinovăţiile noastre.

– „Ecclesia in Europa” menţionează Sacramentul Spovezii. Ce legătură are cu toate acestea?
– „Ecclesia in Europa” a semnalat puncte de mare importanţă, inclusiv problema spovezii: educarea la sfinţenie, fără teamă faţă de exigenţa specifică Crucii lui Cristos; propovăduirea vieţii veşnice către care ne îndreptăm în pelerinajul nostru pământesc; viaţa sacramentală şi liturgică, prin care ne unim cu roadele Pătimirii, morţii şi Învierii lui Cristos.

Totodată menţionează în mod deosebit Sacramentul Spovezii: „Una dintre rădăcinile resemnării care îi cuprinde pe mulţi astăzi trebuie căutată în incapacitatea de a se recunoaşte păcătoşi şi de a se lăsa iertaţi, o incapacitate care se datorează adesea solitudinii aceluia care, trăind ca şi cum Dumnezeu nu ar exista, nu are cui să îi ceară iertare”.

Textul ne spune că, în schimb, cine se recunoaşte păcătos şi se încrede în milostivirea Tatălui ceresc, experimentează bucuria unei adevărate eliberări şi poate înainta în viaţă fără să se închidă în propria nimicnicie. Primeşte astfel harul unui nou început şi află din nou motive pentru a spera.