Colegiul Cardinalilor are 31 noi membri
21.10.2003, Vatican (Catholica) - În cadrul consistoriului pe care Papa Ioan Paul al II-lea l-a ţinut astăzi dimineaţă, a creat 31 noi Cardinali, dintre care unul „in pectore”. Colegiul Cardinalilor numără acum 194 de membri, dintre care 135 electori, întrucât nu au împlinit încă vârsta de 80 de ani. Toţi Cardinalii electori au fost creaţi în timpul celor 9 consistorii convocate de Papa Ioan Paul al II-lea în timpul pontificatului său, în afară de cinci Cardinali care au fost creaţi de Papa Paul al VI-lea.
Cardinalii electori provin din Europa (66 de Cardinali), din Statele Unite şi Canada (14 Cardinali), din America Latină (24 de Cardinali), din Africa (13 Cardinali), din Asia (13 Cardinali) şi Oceania (5 Cardinali). În ansamblul lor, Cardinalii Colegiului provin din 68 de ţări, Cardinalii electori fiind din 58 de ţări. Ţara cu cea mai mare reprezentativitate în Colegiu este Italia, cu 23 de Cardinali. Urmează apoi: Statele Unite, cu 11 Cardinali; Spania, cu 6 Cardinali; Brazilia, cu 6 Cardinali; Germania, cu 6 Cardinali; Polonia, cu 5 Cardinali; Franţa, cu 5 Cardinali; Mexic, cu 4 Cardinali; India, cu 4 Cardinali; Columbia, cu 3 Cardinali; Canada, cu 3 Cardinali; şi Australia, cu 3 cardinali. În Chile, Belgia, Slovacia, Portugalia, Ucraina, Marea Britanie, Ungaria, Filipine, Japonia, Nigeria, sunt câte doi Cardinali.
Ţările cu un singur cardinal sunt: Argentina, Nicaragua, Republica Dominicană, Cuba, Ecuador, Honduras, Peru, Bolivia, Guatemala, Austria, Elveţia, Ţările de Jos, Irlanda, Republica Cehă, Bosnia-Herţegovina, Lituania, Letonia, Croaţia, Vietnam, Taiwan, Thailanda, Indonezia, Siria, Angola, Camerun, Mozambic, R. D. Congo, Uganda, Madagascar, Tanzania, Coasta de Fildeş, Republica Sudafricană, Sudan, Ghana, Samoa, Noua Zeelandă.
