Rolul asociaţiilor pentru a crea o societate pe măsura familiilor
20.01.2009, Roma (Catholica) - În redescoperirea frumuseţii urgenţei misiunii sale educative, familia trebuie să se simtă chemată la un protagonism sănătos în Biserică şi în societate. Un proiect de viaţă relansat de a VI-a Întâlnire Mondială a Familiilor, desfăşurată în aceste zile prin Congresul teologic pastoral, sărbătoarea mărturiilor familiilor şi Liturghia de încheiere în sanctuarul Fecioarei din Guadalupe. Cardinalul Ennio Antonelli, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, a acordat un interviu ziarului L`Osservatore Romano la încheierea Întâlnirii Mondiale, pe care îl preluăm după traducerea de pe Ercis.ro.
– Se poate trasa un bilanţ al acestor cinci zile de întâlniri cu familiile din toată lumea?
– Aş spune că da şi e vorba de un bilanţ extrem de pozitiv, prin diferite aspecte: nivelul înalt al întâlnirii teologice pastorale, al relaţiilor, al vorbitorilor, multele contribuţii care au existat, diferitele aspecte care au fost ridicate în privinţa situaţiei familiei, iniţiativele care s-au inaugurat şi cele care se mai pot face pentru a susţine familia. Deci există o bogăţie de materiale asupra cărora se poate continua să se lucreze cu mult profit. Dar ceea ce m-a uimit mai mult a fost mai ales poporul mexican, cu entuziasmul său, cu credinţa sa, cu manifestarea evlaviei sale populare, marea evlavie faţă de sfânta Fecioară Maria, devoţiunea faţă de Papa, marea gentileţe nu numai faţă de noi, ci şi între ei. Mi s-a părut întocmai că exista o tradiţie de fraternitate, de sensibilitate creştină, de respect cu adevărat neobişnuit.
– Familia şi tinerii sunt foarte îndrăgiţi de Biserică şi de Papa. Cele două exemple mai evidente sunt ZMT (Zilele Mondiale ale Tineretului) şi Întâlnirile Mondiale ca aceasta, abia încheiată în Ciudad de Mexico. Cum s-ar putea interpreta acest magisteriu itinerant în ansamblul magisteriului?
– Mie mi se pare într-adevăr că ZMT şi Întâlnirile Mondiale ale Familiilor indică priorităţile pentru Biserică, astăzi priorităţi pastorale. Şi cred că indică şi priorităţi ale angajării credincioşilor laici în lume. Şi mi se pare că oportunitatea acestuia pe care dumneavoastră îl numiţi magisteriu itinerant este tocmai aceea de a implica mereu toată Biserica, accentuând participarea când a unei ţări, când a alteia sau a unei arii geografice sau a alteia. Deci există o concentrare într-un areal particular. De exemplu, aici în aceste zile am văzut participarea Mexicului şi a Americii Latine mai ales. Dar în acelaşi timp există şi implicarea altor realităţi din lume. Aici au venit atâtea delegaţii din toate părţile lumii. Şi apoi desigur că mass-media amplifică rezonanţa. Deci este un magisteriu itinerant care oglindeşte universalitatea Bisericii însăşi, şi în acelaşi timp dimensiunea sa de Biserică particulară. Este un magisteriu care se adresează opiniei publice, dar în mod concret şi lucrătorilor pastorali şi credincioşilor din fiecare Biserică.
– Cum de a fost aleasă America Latină pentru a lansa un mesaj familiilor din toată lumea?
– America Latină încă nu a îndurat procesul de secularizare pe care l-a îndurat, de exemplu, Europa. Cred că America Latină are resurse de credinţă, de evlavie populară, de atenţie faţă de Biserică, resurse care o fac mai disponibilă să primească acest mesaj despre „evanghelia familiei”, pentru a deveni apoi un model stimulator pentru toate celelalte Biserici din lume.
– Terminându-se întâlnirea din Ciudad de Mexico, cum se prospectează activitatea Consiliului Pontifical pentru Familie de acum încolo?
– Consiliul Pontifical va trebui acum să lucreze mai ales pe doi versanţi principali, care sunt cel al familiei în Biserică şi în societate, şi va trebui să încurajeze fie lucrătorii din pastoraţie, fie pe laicii angajaţi în societate, fie mai ales familiile înseşi, să devină subiect de pastoraţie şi subiect de angajare socială, agregându-se între ei în asociaţii.
– În mesajele sale Papa a cerut familiilor angajarea în rugăciune, în primirea cuvântului lui Dumnezeu, în mărturie. Cum vor fi ajutate familiile creştine în acest parcurs?
– În special în videomesajul său Papa a insistat pe trei lucruri fundamentale: rugăciunea în familie, ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi recitarea rozariului ca moment forte al vieţii familiei. Adică a indicat o reunire în jurul lui Isus Cristos prezent în familie, cum să-l invite în casă. De aici vine energia pentru reînnoirea şi îmbunătăţirea neîncetată a vieţii casnice, deci pentru a o ajuta să devină ea însăşi o evanghelie vie. Dar această iradiere evanghelică există dacă ea trăieşte un nivel ridicat de viaţă creştină. Pentru aceasta este necesar un fundament solid: rugăciunea. Există unii care spun că rugăciunea nu este totul, dar totul începe de la rugăciune; de la ea primim harul şi capacitatea de a iubi. Şi Papa a spus şi că familia trebuie să fie subiect de evanghelizare şi în comunitatea creştină, lăsându-se implicată în diferite moduri în viaţa parohiei, a asociaţiilor. Şi apoi a şi îndemnat familiile să devină protagoniste în viaţa civilă, insistând asupra drepturilor lor. Dat fiind faptul că familiile aduc multe beneficii în societate au şi drepturi şi trebuie să le facă să fie respectate. Pot face asta dacă se unesc în asociaţii, dacă acestea colaborează între ele în aşa fel încât să facă opinie, în aşa fel încât să condiţioneze pozitiv politica.
– Dar în tot acest itinerar, familia trebuie ajutată? Şi cum?
– Desigur. Însă, aşa cum s-a spus în timpul întâlnirii, este necesară demararea unei pastoraţii pentru familii şi cu familiile. Familiile nu trebuie să rămână pur şi simplu nişte destinatare ale atenţiei Bisericii. Trebuie să fie ajutate şi oferindu-le oportunitatea de a deveni ele însele protagoniste. În felul acesta vor fi ajutate să crească. Aşadar, este necesară regândirea acţiunii pastorale, în aşa fel încât să nu fie numai o pastoraţie pentru familii, ci şi cu familiile. Acesta ar trebui să fie un model de abordare şi din partea politicii dacă vrea într-adevăr să fie o politică în favoarea familiilor. În schimb, până acum societatea noastră s-a dovedit mai degrabă o societate a indivizilor. Deci e vorba de a regândi şi societatea pentru ca să fie efectiv pe măsura familiilor, şi nu numai: trebuie făcut în aşa fel încât să ştie să intre în dialog cu familiile prin intermediul asociaţiilor care le reprezintă. Aşadar, aş spune că este nevoie mai ales de o schimbare de metodă care trebuie realizată.
– Şi Sfântul Părinte îi cheamă pe cei botezaţi la o angajare hotărâtă în favoarea căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie, deschisă vieţii. Cum sugeraţi să ajungă acest mesaj de la cei botezaţi la necredincioşi?
– Aş sugera – şi vom vedea dacă şi noi ca şi Consiliu Pontifical putem demara vreun proiect în acest sens – să se facă cercetări sociologice amănunţite pentru a scoate în evidenţă multele bunuri care vin la societate din partea familiei stabile, unite, adevărate, autentice, deschise vieţii. Şi să se scoată în evidenţă, cu aceste analize, şi multele daune care vin la societate din partea familiilor destrămate. Faptele trebuie să vorbească. Altminteri este dificil, în special pentru necredincioşi. Desigur, este necesară şi preţioasă o reflecţie antropologică, filozofică. Dar cred că faptele şi experienţa concretă au o forţă mai mare de convingere.
