Exerciţii spirituale pentru preoţi la Vinţu de Jos
13.10.2003, Blaj (Catholica) - Începând din 13 octombrie, preoţii Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, împărţiţi în mai multe serii de câte trei zile, urmează un ciclu de exerciţii spirituale care se desfăşoară la Casa de studii „Pongrácz István” de pe lângă parohia romano-catolică din Vinţu de Jos, judeţul Alba.
Cursurile au fost deschise luni după-amiază de către Înaltpreasfinţia Sa Lucian Mureşan, Arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş şi Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. În cuvântul inaugural, arhiereul a spus: „Anul Rozariului, declarat de Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea, se încheie cu Duminica Misiunilor din 19 octombrie 2003, ocazie în care va fi ridicată la cinstea altarelor Maica Tereza de Calcutta. În preajma acestei duminici, Sfântul Părinte Papa va fi omagiat de întreaga Biserică la împlinirea unui sfert de veac de pontificat. Tocmai în această perioadă de mijloc de octombrie am considerat că sunt binevenite exerciţiile spirituale pentru preoţii Arhidiecezei noastre”.
„Intrate în tradiţia Bisericii, sistematic, odată cu Sfântul Ignaţiu de Loyola, exerciţiile spirituale au devenit deosebit de necesare şi utile nu numai pentru personalul clerical sau călugăresc, ci şi pentru credincioşii laici. Giovanni Papini, înţelegând cel mai bine adevărata valoare şi adevăratul mesaj al textului exerciţiilor ignaţiene, scrie: `Sfântul Ignaţiu nu se străduieşte să propună concepte noi, înveşmântându-le într-o formă frumoasă. El îşi propune numai să ducă de mână, ceas de ceas, zi de zi, sufletul orb, în faţa luminii, sufletul îngheţat, în faţa focului`”.
Pentru primele două serii, exerciţiile spirituale vor fi susţinute de către pr. Simion Mesaroş, din Eparhia de Maramureş, fost rector al Institutului Teologic Ep. Dr. Vasile Rusu, din Baia Mare.
