Să-l lăsăm pe Dumnezeu liber

08.08.2003, Oradea (Catholica) - „Să-l lăsăm pe Dumnezeu liber să fie Dumnezeul tuturor oamenilor”: a afirmat astăzi Pr. Francesco Farronato, rezumând prin aceste cuvinte cateheza pe care le-a ţinut-o tinerilor pe marginea parabolei stăpânului care tocmeşte lucrători pentru via sa (Mt 20,1-16).

Această parabolă vorbeşte despre un om, stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători în via sa, stăpânul reprezentându-l pe Dumnezeu. „Toţi ştim că Dumnezeu este stăpânul casei, că este mare, atotputernic, atotştiutor, că are o vie… e normal să fie aşa”, le-a spus Pr. Farronato tinerilor. Şi totuşi, a continuat părintele, „cu toată măreţia şi atotputernicia lui, trebuie să se trezească dis-de-dimineaţă pentru a căuta lucrători pentru via sa. Iar lucrătorii suntem noi, cei din furtună”.

„Măreţia lui Dumnezeu nu respinge slăbiciunea noastră; măreţia lui Dumnezeu are nevoie de nimicnicia noastră. Fără nimicnicia noastră nu poate exista măreţia lui Dumnezeu. Eu îi sunt necesar lui Dumnezeu, aşa cum sunt”, le-a explicat părintele tinerilor. „Dumnezeu nu este stăpân, ci cerşetor: îmi cere libertăţile mele, mâinile mele, viaţa mea. Eu sunt puterea lui Dumnezeu atotputernic, slăbiciunea mea e forţa lui”, a adăugat el.

Evanghelistul Matei relatează că stăpânul casei a ieşit să caute lucrători nu doar dis-de-dimineaţă, dar şi la ceasul al treilea, la ceasul al şaselea, la ceasul al nouălea şi la ceasul al unsprezecelea. Dumnezeu cere disponibilitatea noastră în toate momentele zilei. Ceasurile nu sunt ceasuri cronologice, ci de întâlnire: ceasuri de întâlnire cu Dumnezeu. Nu sunt un timp care fuge, ci unul care ni-l aduce pe Dumnezeu, care aduce întâlnirea cu Dumnezeu.

Amintind povestea `Micului prin?` a scriitorului francez Antoine de Saint-Exupery, Pr. Farronato a subliniat că atunci când cineva are o întâlnire timpul parcă se măreşte: „acest lucru îl ştiu bine cei îndrăgostiţi”, a spus părintele. „Timpul are în el soarele aşteptării şi furtuna temerii. Acelaşi lucru îl simte cel care îl aşteaptă pe Dumnezeu”, a adăugat Pr. Farronato.

În plus, faptul că stăpânul casei iese şi la ceasul al unsprezecelea să tocmească lucrători în vie dovedeşte faptul că pentru acest stăpân este mai important omul decât economia, e mai importantă persoana umană decât banul. Încă o dată, logica lui Dumnezeu depăşeşte logica noastră: omul, fiecare dintre noi este în centrul atenţiei lui Dumnezeu. „Nenorocirea cea mai mare e să nu fim tocmiţi de nimeni. Cel care nu are cui să-i ofere viaţa sa e un nimic”, a explicat părintele.

Conform acestei parabole, există două situaţii în viaţă: să fim lucrători tocmiţi la primul ceas, adică să fim creştini încă de la începutul vieţii noastre, să lucrăm în asociaţii, în organizaţii, în grupuri, să facem o groază de lucruri bune în Biserică şi în societate; şi să fim dintre aceia care nu aparţin nimănui şi se simt o povară şi o ruşine pentru ei înşişi.

Dar după muncă urmează răsplata. Astfel, la încheierea zilei de muncă, stăpânul îi cheamă pe lucrători pentru a-i plăti, după cum citim în continuare în textul evanghelic. Ca într-un sindicat, Dumnezeu-stăpânul s-a tocmit cu lucrătorii şi s-a învoit cu ei pentru un dinar pe zi. Dumnezeu plăteşte pe fiecare la fel, indiferent de ceasul la care a fost tocmit.

„Dumnezeu plăteşte amărăciunea, ruşinea celor din urmă, a celor dintre spini, cu aceeaşi răsplată cu care îi plăteşte pe cei tocmiţi la primul ceas. Dumnezeu ia furtuna noastră şi o transformă în soare: durerea mea în faţa lui Dumnezeu are acelaşi preţ cu harul; chiar şi păcatul meu mă poate conduce la har. Dumnezeu are căi diferite de ale mele”, a explicat Pr. Farronato.

Dar se iveşte o problemă în derularea acestei parabole: „problema e în cei `buni`, în cei care au intrat în Biserică la începutul vieţii lor, în cei ce cred că pot şi au dreptul să-i dicteze reguli lui Dumnezeu şi îl încadrează pe Dumnezeu în schemele lor”. „Cei `buni` se gândesc, se gândesc, până ce gândul devine murmurare care se transformă în acuze aduse lui Dumnezeu… Harul din mine, dacă îl trăiesc în mod greşit, ajunge să-l condamne pe Dumnezeu: aceasta este furtuna din soare!”, a afirmat părintele.

„Aceasta este amărăciunea lui Dumnezeu – a continuat Pr. Farronato. Cei `buni` trăiesc în mod greşit binele din ei şi vor să sechestreze nu doar binele, dar pe însuşi Dumnezeu. Furtuna din soare e dorinţa de a-l modela pe Dumnezeu după schemele noastre mentale”. În plus, „când planul iubirii este amestecat cu planul dreptăţii, atunci totul s-a terminat. Harul lui Dumnezeu nu poate fi confundat cu dreptatea”, a mai spus părintele.

În încheierea parabolei, stăpânul nu le spune lucrătorilor tocmiţi la primul ceas: „ia ce-i al meu şi du-te”, ci „ia ce-i al tău şi du-te”. Cu alte cuvinte, „lasă-mă liber să fiu un Dumnezeu mai mare decât tine, un Dumnezeu-iubire, un Dumnezeu cu o milostivire gratuită, liber să-ţi spun că durerea are acelaşi preţ cu iubirea, liber să pot salva pe cei care au fost mereu cu mine, dat şi pe cei care nu au fost mereu cu mine”.

„Cei `greşiţi` au cucerit harul lui Dumnezeu cu ruşinea de a fi fost o povară pentru ei înşişi. Ne vom mântui cu toţii: fie pentru toate bucuriile de care am avut parte, fie pentru ce suferim. Să-l lăsăm liber pe Dumnezeu să fie Dumnezeul tuturor oamenilor. Nu va mai fi furtună, ci soare pentru toţi!”, a afirmat părintele în încheiere.