„Resurecţia magicului” în cultura post-modernă

08.08.2003, Oradea (Catholica) - În cadrul Întâlnirii Naţionale a Tinerilor Catolici (Oradea 6-10 august 2003), între temele de cultură propuse tinerilor pentru conferinţe s-a înscris şi cea intitulată „Sacru, magic şi definiţii ale omului în cultura contemporană – cu referire la filmele Stăpânul inelelor şi Harry Potter”, susţinută de pr. Cristian Sabău din Oradea, ca moderator; pr. Wilhelm Dancă, rectorul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi; Robert Lazu din Timişoara.

În această conferinţă, Robert Lazu, licenţiat al Facultăţii de Litere, Filosofie şi Istorie, Secţia Filosofie, din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, având specializări în istoria filosofiei antice, istoria şi filosofia religiilor, filosofie, s-a oprit asupra conceptului de „magic”. El a susţinut ideea „resurecţiei magicului” în cultura post-modernă, pornind de la câteva titluri, sloganuri, sau formule de reclame care conţin cuvântul „magic”. „Dublată de răspândirea fără limite a relativismului, fenomen denunţat deseori atât de Papa Ioan Paul al II-lea cât şi de autorităţi teologice de talia Cardinalului Joseph Ratzinger, utilizarea termenului magic poate descrie o anumită stare mentală a lumii în care trăim.”

Înainte de a intra în tema propriu-zisă, Robert Lazu a definit magia: o veche practică de acţiune asupra obiectelor, fiinţelor şi stărilor din natură şi societate, apelându-se la forţe supranaturale. El a făcut distincţie şi între magia pozitivă, „albă”, „naturală”, şi o formă de magie negativă, „neagră”, „demonică”, aducând apoi în atenţie două episoade biblice: confruntarea dintre Moise şi preoţii egipteni (Exod 7-12), în care puterea lui Dumnezeu învinge puterea magicienilor; şi întâlnirea dintre Apostolii lui Cristos şi un oarecare vrăjitor, Simon, care este dispus să plătească bani grei pentru a avea şi el puterea apostolilor. Răspunsul dat de aceştia: „inima ta nu este dreaptă înaintea lui Dumnezeu” (Fapte 8,21) ne arată atitudinea nedemnă în faţa puterii divine, care este „darul pe care Dumnezeu îl face aleşilor Săi spre mântuirea oamenilor. Aici este, deci, diferenţa dintre magie şi credinţă. Prima doreşte să manipuleze, să impună ceva, pe când cea din urmă se oferă discret, ca o propunere spre o viaţă luminoasă şi liberă a omului – chip şi asemănare a lui Dumnezeu.”

Robert Lazu a arătat în continuare cum s-au confruntat permanent credinţa şi magia de-a lungul istoriei Bisericii, încă din cele mai vechi timpuri, exemplificând condamnarea magiei cu canoane ale primelor Concilii, bule papale, manuale ale inchizitorilor. În ziua de astăzi se constată o explozia îngrijorătoare a unor fenomene situate la interferenţa cu magicul. În România, această realitate se concretizează în miile de vrăjitoare şi tămăduitori ale căror reclame inundă ziarele şi revistele; în răspândirea endemică a horoscoapelor, în presa scrisă şi în emisiunile radiofonice sau în cele televizate.

Robert Lazu aminteşte aici care este atitudinea corectă a unui credincios în faţa unor asemenea fenomene, conform învăţăturilor Catehismului Bisericii Catolice (nr. 2115-2117): „Dumnezeu poate arăta profeţilor săi sau altor sfinţi viitorul. Totuşi, atitudinea creştină corectă constă în a se încredinţa în mâinile Providenţei în ceea ce priveşte viitorul şi a evita orice curiozitate nesănătoasă în această privinţă.” Modalităţile prin care se încearcă aflarea viitorului „ascund o voinţă de dominare asupra timpului, asupra istoriei şi în sfârşit asupra oamenilor şi în acelaşi timp o dorinţă de a-şi câştiga favoarea puterilor ascunse. Acestea sunt lucruri în contradicţie cu cinstirea şi respectul, cu teama iubitoare, pe care le datorăm numai lui Dumnezeu.” Biserica îi avertizează pe credincioşii săi „să se păzească de toate practicile de magie şi vrăjitorie”.

Robert Lazu arată în continuare faptul că, deşi ambele filme propuse spre dezbatere implică elementul magic în subtextul lor, în povestea din Stăpânul inelelor, fidelă în mare măsură spiritului cărţilor lui J.R.R. Tolkien, catolic fidel toată viaţa, sunt prezente valori creştine certe. În schimb Harry Potter, inspirat de romanele autoarei Joanne Rowling, nu conţine o asemenea textură creştină.

Oprindu-se asupra câtorva scene din Harry Potter, cu mături zburătoare „tehnice”, pălării care vorbesc sau maşini care zboară, Robert Lazu vorbeşte despre tendinţa unei noi alianţe: aceea dintre ştiinţă şi magie. „Dezamăgit de eşecul ştiinţei pozitiviste, mecaniciste, omul sfârşitului celui de-al doilea mileniu al erei creştine s-a avântat în explorarea dimensiunilor paranormale – magice am putea spune – ale existenţei.”

Conform aprecierii Conferinţei Episcopilor Americani, filmul Harry Potter „este doar fantezie – nu un curs de vrăjitorie – deci nu subminează convingerile catolice”. Recunoscând justeţea afirmaţiei citate, Robert Lazu se întreabă în încheiere: „De ce realitatea sfinţeniei, adică a vieţilor sfinţilor de ieri şi de azi, care nu au fost `doar fantezie`, nu este la fel de fascinant ilustrată precum un mic vrăjitor post-modern precum Potter? De ce şcolile noastre de cateheză, de teologie, nu sunt la fel de atrăgătoare precum şcoala de vrăjitorie Hogwarts? Am putea oare să regăsim bucuria catehizării, a evanghelizării, a studiului ştiinţei sacre? Dacă da, cum anume? Iată întrebări la care, singuri, nu putem răspunde. Poate împreună, provocaţi de filme şi cărţi ca Stăpânul inelelor sau Harry Potter, vom găsi răspunsul.”

Robert Lazu a oferit un material cu textul conferinţei susţinute, care se află publicat integral pe situl www.intc.cnet.ro, la secţiunea Resurse.