Pontiful deplânge moartea Cardinalului Laghi
12.01.2009, Vatican (Catholica) - Papa Benedict şi-a exprimat durerea la primirea veştii morţii Cardinalului Pio Laghi, care a murit duminică la 86 de ani. Cardinalul, fost prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, a îndeplinit şi diferite misiuni diplomatice sub Papa Ioan Paul al II-lea. Printre misiunile sale au fost vizitele la preşedintele american George H.W. Bush în încercarea de a pune capăt războiului din Irak, slujirea ca Nunţiu Apostolic în Argentina şi în SUA, şi ca delegat apostolic la Ierusalim şi în Palestina. A fost de asemenea protector al Ordinului Suveran Maltez.
Într-o telegramă trimisă nepoţilor Cardinalului, Papa Benedict al XVI-lea a amintit de „lunga şi generoasa slujire adusă Sfântului Scaun, în special ca reprezentant pontifical în diferite ţări şi ca prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică”. „Doresc să vă transmit Dvs, precum şi tuturor membrilor familiei lui, participarea mea la durerea care îi afectează pe cei care l-au cunoscut şi l-au stimat pe Cardinalul defunct, ridicând în acelaşi timp rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu pentru ca El să îi dea premiul promis slujitorilor fideli ai Evangheliei. Transmit apoi o binecuvântare specială şi mângâietoare celor care îi deplâng moartea.”
Cardinalul Angelo Sodano, decan al Colegiului Cardinalilor, va celebra funeraliile prelatului marţi dimineaţa, la sfârşitul cărora Sfântul Părinte se va adresa credincioşilor. Pio Laghi s-a născut în Italia în 1922 şi a fost hirotonit preot în 1946. În 1952 a intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun fiind trimis ca secretar la Nunţiatura din Nicaragua. A fost transferat în 1954 mai întâi ca secretar iar apoi ca auditor în delegaţia apostolică din Washington; în 1961 a fost trimis la Nunţiatura din India. În 1964 a fost rechemat la Roma slujind în Secretariatul de Stat al Consiliului pentru Afacerile Publice, acum Secretariatul pentru Relaţiile cu Statele.
A fost numit delegat apostolic la Ierusalim şi în Palestina în 1969 şi hirotonit Episcop în acelaşi an. După ce şi-a petrecut cinci ani în Ierusalim a fost numit pro-Nunţiu în Cipru şi Vizitator Apostolic în Grecia. În 1974 a fost transferat în Argentina ca Nunţiu. A rămas acolo până în 1980, când a fost numit Delegat Apostolic în SUA. În martie 1984, când au fost stabilite relaţiile diplomatice dintre Sfântul Scaun şi Statele Unite, a devenit pro-Nunţiu. În 1990 a fost chemat la Roma ca pro-prefect al Congregaţiei pentru Educaţia Catolică. A rămas în această funcţie până în 1999. În 2001 a fost delegat papal special pentru Israel şi Autoritatea Palestiniană cu un mesaj personal al Papei Ioan Paul al II-lea de promovare a încetării focului şi reluării negocierilor de pace. După doi ani a dus un mesaj special al Papei preşedintelui SUA pentru a arăta poziţia şi iniţiativele asumate de Sfântul Scaun pentru pacea în Orientul Mijlociu. A fost creat Cardinal în 1991.
