Mexicul se pregăteşte pentru întâlnirea familiilor
09.01.2009, Vatican (Catholica) - Mexicanii va fi gazda Întâlnirii Mondiale a Familiilor. Cu cinci zile înainte de începerea evenimentului, Cardinalul Ennio Antonelli, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, a vorbit în Vatican despre întâlnire. Ea se va desfăşura între 14 şi 18 ianuarie în Ciudad de Mexico şi are ca scop sprijinirea instituţiei familiei, aflată sub atac în întreaga lume, a explicat Cardinalul Antonelli. Iniţial organizatorii au sperat că Papa Benedict al XVI-lea va participa, dar Cardinalul Antonelli a făcut cunoscut cu mai mult timp în urmă că o astfel de participare nu a fost recomandată de către medici.
„Sfântul Părinte va fi în mod special prezent la acest eveniment” prin două mesaje video, a spus prelatul la conferinţa de presă de astăzi. Prima apariţie a Papei printr-o înregistrare va avea loc în seara zilei de sâmbătă, 17 ianuarie, iar un mesaj în direct, prin satelit, va fi transmis duminică, 18 ianuarie, după Liturghia de încheiere. Întâlnirea, care are ca temă „Familia, învăţătoare a valorilor umane şi creştine”, se va bucura de participarea unor Cardinali, Episcopi şi delegaţii ale familiilor din toate continentele. Cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone va fi de asemenea prezent, ca reprezentant personal al Papei.
Conform tradiţiei acestor întâlniri mondiale – ultima desfăşurată în Valencia, Spania, în iulie 2006 – celebrările principale vor fi precedate de un congres teologico-pastoral. Congresul din acest an, la care vor participa 8.000 de persoane, între 14 şi 16 ianuarie, se va concentra pe trei teme: relaţiile familiale şi valorile familiei; familia şi sexualitatea; vocaţia educaţională a familiei. Prelegerile şi atelierele de lucru vor avea loc pe teme precum: relaţiile familiale şi valorile familiei conform Bibliei; valorile ce trebuie descoperite şi redescoperite; familia şi valoarea vieţii umane; organizaţiile care ajută familia în formarea valorilor; familia şi comunicaţiile media; şi provocarea schimbărilor politice vizavi de viaţă şi familie. Evenimentele din cadrul Întâlnirii Mondiale a Familiilor includ şi două reuniuni uriaşe: un marş al Rozariului la Bazilica Fecioarei de Guadalupe, sâmbătă, 17 ianuarie, şi Liturghia celebrată de Cardinalul Bertone duminică, 18 ianuarie. Apropiata întâlnire a provocat unele iniţiative deosebite, precum „Mozaicul familiei”, compus din mii de fotografii ale unor familii din lumea întreagă, aranjate astfel încât să formeze imaginea Papei Benedict al XVI-lea; sau o competiţie de scrisori pentru mamele singure din Mexic, intitulată „O scrisoare către copilul meu”.
La încheierea conferinţei de presă, Cardinalul Antonelli şi-a îndreptat atenţia asupra stării familiei în Mexic, care, „ca în alte părţi ale lumii”, actualmente „trece printr-o criză”. „Cu toate acestea familia rămâne principala instituţie de ajutor şi solidaritate.” A continuat: „Avortul, divorţul, eutanasia, probleme legate de bioetică, deşi îndepărtate de cultura şi practica tradiţională, penetrează şi mentalitatea mexicanilor. Familiile de astăzi trebuie să facă faţă […] provocării unei culturi individualiste şi de piaţă, ce are la temelie producţia şi consumul. Din păcate avem un concept greşit de libertate, înţeleasă ca autonomie şi autosuficienţă. […] Cu această mentalitate greşită se votează adesea legi, fără un consens larg social, doar sub influenţa unor mici grupuri activiste, permiţându-se şi facilitându-se avortul, divorţul rapid şi eutanasia.”
„Biserica face mari eforturi pentru evanghelizare, sprijinind familiile creştine, încurajând strategiile ce promovează şi apără viaţa de la concepţie până la moartea naturală. […] Mulţumim lui Dumnezeu pentru faptul că în ultimii ani au apărut numeroase iniţiative în slujba familiilor, atât ecleziale cât şi civile.”
