Situl Vaticanului, un sit foarte des vizitat, dar şi atacat
25.06.2003, Vatican (Catholica) - Ieri dimineaţă, în Biroul de Presă al Sfântului Scaun, a avut loc prezentarea sitului web al Muzeelor din Vatcian, în prezenţa Cardinalului Edmund Szoka, a Arhiepiscopului Claudio Maria Celli, a dr. Francesco Buranelli, şi a reprezentanţilor firmelor All Media şi Hewlett Packard din Italia.
În intervenţia sa, Mons. Claudio Maria Celli, Secretar al Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic şi responsabil pentru situl web al Sfântului Scaun, a vorbit despre situl Vaticanului, care găzduieşte aceste noi pagini ale Muzeelor din Vatican. „Situl instituţional al Sfântului Scaun (www.vatican.va) – a afirmat Mons. Celli -, apărut la Crăciunul din 1995 cu o singură pagină de urări adresate Sfântului Părinte, timp de mai bine de un an a conţinut doar ştiri ale Biroului de Presă al Sfântului Scaun”.
De atunci şi până astăzi, în circa opt ani, Situl oficial al Vaticanului a ajuns să fie accesat de circa 50 de milioane de ori pe lună, vizitatorii provenind din 150 de ţări din întreaga lume. Pentru activitatea din interiorul Curiei Romane, sunt triate peste 20.000 de email-uri pe lună adresate în interiorul Curiei, şi sunt trimise spre Reţea circa 15.000 de email-uri pe zi, situl oferind conexiune şi servicii Internet pe întreg teritoriul Vaticanului şi pentru Dicasterele Curiei Romane.
Responsabilii sitului au şi o „bogată” activitate de prevenire antispam şi antivirus, trebuind să facă faţă unui număr de peste 10.000 de viruşi şi de ‘malicious code’ pe care le blochează lunar, şi care ajung din exterior prin email. „Din fericire – a asigurat Mons. Celli în conferinţa de presă care a avut loc după prezentare -, ne-am apărat mereu foarte bine”. „Adesea trebuie să ne apărăm de studenţii în inginerie din Statele Unite care vor să se întreacă pe sine”, a adăugat Arhiepiscopul.
Actualmente, situl oficial al Vaticanului conţine un deosebit patrimoniu magisterial – 65.000 de documente, în 200.000 de pagini şi cu 2 motoare de căutare -, dar şi un deosebit patrimoniu artistic, prin noile pagini dedicate Muzeelor din Vatican, care cuprind 215 fişe complete ale operelor selecţionate, corelate cu 120 de imagini la o rezoluţie înaltă şi 95 de imagini la o rezoluţie medie. La încheierea conferinţei de presă de ieri, a avut loc o demonstraţie de accesare a sitului Muzeelor din Vatican prin PC, Palm şi telefoane mobile de ultimă generaţie.
