Istoria BRU: documente şi mărturii
02.05.2003, Bucureşti (Catholica) - Editura Polirom a publicat de curând un volum de documente şi mărturii strânse de tânărul istoric Cristian Vasile sub titlul „Istoria Bisericii Greco-Catolice sub regimul comunist 1945-1989”.
Prefaţa, semnată de Marius Oprea, poartă titlul „`Problema 123`: Biserica Română Unită cu Roma în atenţia Securităţii”, aluzie la indicativul numeric sub care erau grupate informaţiile despre şi măsurile luate împotriva Bisericii Greco-Catolice. Autorul prefaţei descrie volumul apărut la Polirom ca fiind „o contribuţie esenţială, nu numai prin deschiderea unei pagini de istorie confesională, ci şi pentru înţelegerea preţului scump plătit de un cult creştin nevoit să coboare din nou în catacombe în plin secol XX”.
Cartea este structurată în două mari secţiunea: una de documente şi alta de mărturii. Prima cuprinde 35 de documente, datate între 25 martie 1945 (un memoriu al clericilor greco-catolici şi romano-catolici adresat ministrului Cultelor – care „întâmplător” era un preot ortodox) şi 13 octombrie 1989 (memoriu al Episcopilor şi vicarilor greco-catolici adresat lui Nicolae Ceauşescu în vederea recunoaşterii cultului). Între documente se află numeroase rapoarte şi fişe întocmite de informatori, care dovedesc în acelaşi timp o bună cunoaştere de către aceştia a activităţii Bisericii Greco-Catolice, Nunţiaturii, Episcopilor şi preoţilor, dar în acelaşi timp şi incultura în grade mari a acestora.
Cea de-a doua secţiune cuprinde patru mărturii oferite de pr. Vasile Mare (canonic şi protopop greco-catolic de Bucureşti după 1990); pr. Eugen Sârbu (preot paroh în Cinciuş şi Bord între 1942 şi 1948); dna Oana Seceleanu (fiică spirituală a Mons. Vladimir Ghika); respectiv dna Nina Bărbuş (nepoata canonicului greco-catolic Ioan Anca de Baia Mare).
