Pentru a fi propovăduitoare a păcii, Biserica trebuie să trăiască în comuniune
29.03.2003, Vatican (Catholica) - Tema principală a meditaţiei de ieri a predicatorului pontifical, părintele capucin Raniero Cantalamessa, a fost dedicată responsabilităţii Bisericii de a fi instrument de unitate şi de pace între oameni.
„Neputinţa de a schimba raţionamentele umane şi de a face să triumfe raţiunea păcii în lume ne face să simţim mai mult în aceste zile nevoia de a face ca, într-o lume sfâşiată de discordii, Biserica să strălucească asemenea unui semn profetic de unitate şi de pace”, a afirmat pr. Cantalamessa adresându-se Sfântului Părinte şi capilor Curiei Romane reuniţi în Capela `Redemptoris Mater`.
„Un pericol mortal pentru organismul uman sunt emboliile, cheaguri solide, lichide sau gazoase care se formează în vene şi în artere şi care, dacă nu sunt îndepărtate la timp, împiedică circulaţia liberă a sângelui şi pot să provoace daune foarte grave, chiar paralizie. Şi Trupul lui Cristos care este Biserica cunoaşte acest pericol. Emboliile, sau trombozele, sunt în acest caz obstacolele în calea comuniunii: neacordarea iertării, duşmăniile cronice; dar sunt şi lucrurile înşirate în textul pe care l-am citit mai devreme: asprimea, dispreţul, mânia, blestemul, răutatea”, a explicat pr. Cantalamessa.
„Dacă vrem să `păstrăm unitatea Duhului prin legătura păcii` – a continuat predicatorul pontifical -, trebuie să facem din când în când o radiografie, adică un frumos examen de conştiinţă pentru a fi siguri că nu există embolii care depind de noi”. „La nivel ecumenic – a continuat predicatorul capucin – se lucrează la îndepărtarea cu răbdare a marilor embolii care s-au format între Biserici, dar angajarea trebuie să continue la nivel `capilar` între comunităţi, între categorii în sânul aceleaşi Biserici (de exemplu între cler şi laici, între bărbaţi şi femei) şi în fine între persoane”.
În continuare pr. Cantalamessa a recurs la exemplul sfântului Augustin care „nu se obosea să scoată în evidenţă minunile care au loc atunci când se cultivă această iubire pentru unitate”. „Tu – spune părintele Cantalamessa citându-l pe sfântul Augustin – îl auzi pe Apostol înşirând toate aceste minunate carisme şi poate te întristezi gândindu-te că nu ai nici unul. Dar, atenţie: dacă iubeşti unitatea, tot ceea ce posedă cineva în ea, posezi şi tu! Alungă invidia şi va fi al tău ceea ce e al meu, şi dacă eu alung invidia, e al meu ceea ce posezi tu. În comuniunea eclezială carisma unuia devine carisma tuturor”.
Continuând cu această imagine paulină a trupului, pr. Cantalamessa a spus: „Numai ochiul din trup are capacitatea de a vedea. Dar oare ochiul vede doar pentru sine? Nu beneficiază oare tot trupul de capacitatea lui de a vedea? Numai mâna acţionează, dar oare ea acţionează doar pentru sine? Dacă o piatră e gata să lovească ochiul, oare mână rămâne inertă şi liniştită, zicându-şi că oricum lovitura nu e îndreptată spre ea? Acelaşi lucru se întâmplă şi în trupul lui Cristos: ceea ce un membru este şi face, este şi face pentru toţi! Semnul `evident` că cineva îl are pe Duhul nu e acela de a vorbi în limbi sau de a face minuni, ci iubirea pentru unitatea. `Să ştiţi că-l aveţi pe Duhul Sfânt când acceptaţi ca inima voastră să adere la unitate printr-o sinceră iubire”.
