Biserica are nevoie de evanghelizatori mulţi şi calificaţi
27.03.2003, Vatican (Catholica) - În această dimineaţă Papa Ioan Paul al II-lea i-a primit în audienţă pe participanţii la Adunarea Plenară a Comisiei Pontificale pentru America Latină, după cum a informat Biroul de Presă al Sfântului Scaun.
În discursul său, Sfântul Părinte a afirmat că „pentru a-l vesti mai bine pe Cristos bărbaţilor şi femeilor de astăzi, luminând cu înţelepciunea Evangheliei provocările şi problemele cărora Biserica şi societatea trebuie să le facă faţă în America Latină la începutul celui de-al treilea mileniu, Biserica are nevoie de evanghelizatori mulţi şi calificaţi care, cu un zel nou, cu un entuziasm reînnoit, cu un spirit eclezial ascuţit, bogat în credinţă şi speranţă, să vorbească `tot mai mult despre Isus Cristos` „.
„Originalitatea şi fecunditatea Evangheliei, izvor continuu de creativitate, inspiră mereu noi expresii şi iniţiative în viaţa eclezială şi ajută la identificarea de noi metode de evanghelizare care, în deplină fidelitate faţă de magisteriul şi tradiţia Bisericii, se dovedesc a fi necesare pentru realizarea vestirii Evangheliei în locurile cele mai îndepărtate, la toţi oamenii şi femeile, la toate etniile şi toate clasele sociale, inclusiv în sectoarele cele mai dificile şi refractare”, a continuat Papa.
Sfântul Părinte a făcut referinţă şi la fenomenul sectelor – un argument discutat de Adunarea Plenară – şi a afirmat că pentru a aborda „cu hotărâre această gravă şi insidioasă problemă” este necesară „evanghelizarea în profunzime, prezenţa continuă şi activă a păstorilor, episcopilor şi preoţilor în mijlocul credincioşilor lor, relaţia personală a credincioşilor cu Cristos”.
„Tinerii şi familiile şi mai ales vocaţiile, au nevoie de o atenţie specială din partea păstorilor” -a adăugat Suveranul Pontif – „împreună cu o amplă sinergie, adică, cu efortul tuturor, care să se angajeze în mod hotărât pentru unitate şi comuniune: este tot mai necesar `să facem ca Biserica să devină casă şi şcoală de comuniune. Aceasta este marea provocare care ne aşteaptă în noul mileniu”. Papa Ioan Paul al II-lea şi-a încheiat discursul amintind „marea importanţă pe care o are acţiunea de evanghelizare din partea persoanelor religioase şi a mişcărilor ecleziale pentru realizarea acestor obiective”.
