Pomenirea eroilor este un act de cult şi de cultură a sufletului românesc
22.12.2008, Bucureşti (Catholica) - Astăzi, 22 decembrie 2008, în Catedrala patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român în Decembrie 1989. În cuvântul adresat celor prezenţi în Catedrala patriarhală, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a subliniat faptul că pomenirea eroilor care s-au jertfit pentru demnitatea şi libertatea poporului român în decembrie 1989 este un act de cult şi, în acelaşi timp, de cultură a sufletului românesc.
„Este un act de cult”, a precizat Preafericirea Sa, „pentru că cerem lui Dumnezeu să-i odihnească, iar pe noi să ne miluiască ca un Bun şi de oameni iubitor. Observăm că harul lui Dumnezeu care lucrează în eroi şi în sfinţi face ca noi să ne ridicăm în demnitate. De aceea, pomenirea eroilor este şi un act de cultură a sufletului şi de ridicare a noastră în demnitate ca fiinţă recunoscătoare. Dacă recunoaştem binefacerile primite de la Dumnezeu prin oameni şi mulţumim Lui şi celor prin care El lucrează, atunci noi creştem spiritual. Dacă nu mulţumim, nu trăim ca oameni. Dacă nu arătăm recunoştinţă, nu arătăm înălţarea sufletului la demnitatea de fiinţă recunoscătoare…” În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a apreciat că „actul de pomenire al eroilor din toate timpurile, dar mai ales a acestor eroi tineri care s-au jertfit pentru libertatea şi demnitatea poporului român în 1989 este o datorie morală a noastră. Aceşti tineri care au fost pomeniţi acum au arătat atunci, în Decembrie 1989, nu numai curaj, ci şi foarte multă credinţă. Ei îngenuncheau şi rosteau rugăciunea Tatăl Nostru, deşi în şcoala românească nu s-a mai permis predarea religiei odată cu venirea regimului comunist.”
În încheierea cuvântului, Preafericirea Sa a amintit câteva din roadele jertfei eroilor din Decembrie 1989. „Una din primele roade ale jertfei lor a fost reintroducerea orei de religie în învăţământul de stat… Apoi, sacrificiul lor a rodit prin ridicarea a mii de noi locaşuri de cult în toată ţara, România numărându-se printre ţările Europei cu cele mai multe biserici în construcţie în raport cu numărul populaţiei. Aceşti eroi, care au văzut cu ochii lor cum se dărâmau biserici în Bucureşti şi s-au luptat pentru demnitatea şi libertatea poporului român, au făcut ca prin jertfa lor noi să primim libertatea şi una din componentele libertăţii adevărate este facerea de bine şi preamărirea lui Dumnezeu. Preamărind pe Dumnezeu atunci când ridicăm noi locaşuri de cult, restaurăm şi consolidăm pe cele vechi şi deodată cu zidirea locaşurilor de cult, zidim duhovniceşte credinţa şi spiritualitatea ortodoxă românească.”
„În acelaşi timp, prin jertfa lor din care a decurs libertatea noastră, românii pot merge oriunde în lume, iar mulţi dintre aceştia au contribuit la înfiinţarea de parohii şi eparhii noi în străinătate… Aşadar, când libertatea aceasta obţinută prin jertfă preamăreşte pe Dumnezeu şi ridică demnitatea poporului prin zidirea de locaşuri sfinte, prin cultivarea virtuţilor creştine, atunci libertatea dobândită este sfânta libertate.” (Biroul de presă al Patriarhiei Române)
