Exerciţii Spirituale în Vatican (IV): „Iubirea este dăruire de sine”
14.03.2003, Vatican (Catholica) - Arhiepiscopul sanctuarului marian italian din Loreto, Mons. Angelo Comastri, a continuat seria de meditaţii din cadrul Exerciţiilor Spirituale din Vatican, oprindu-se, de această dată, în reflecţia sa asupra darului extraordinar al iubirii lui Dumnezeu, care s-a făcut sărac la Betleem pentru noi. Radio Vatican a publicat din nou câteva fragmente din aceste reflecţii:
„Dacă cuvintele lui Isus sunt ca o zugrăvire a chipului lui Dumnezeu – este o pictură extraordinară pentru că a făcut-o Isus însuşi – adevăratul tablou al lui Dumnezeu nu sunt cuvintele lui Isus: e viaţa lui Isus. Este Isus însuşi, cu toate gesturile sale: Isus este revelaţia lui Dumnezeu! Isus este teofania. Rugul aprins care arde aici, în istoria omenirii, este Isus. Aşadar să privim la Isus. Să privim gesturile sale, comportamentul său, pentru că fiecare gest, fiecare atitudine a lui Isus îl face cunoscut pe Dumnezeu, povesteşte misterul lui Dumnezeu. Şi să începem de la Betleem, pentru că e primul pas al lui Dumnezeu în istorie. Este primul pas al Cuvântului întrupat, şi e clar că are un potenţial de lumină imens. Ce s-a întâmplat la Betleem?
La Betleem, Dumnezeu a intrat în istoria noastră cu paşii celui sărac, cu paşii celui blând, cu paşii celui binevoitor. De ce?…
De ce a ales Dumnezeu sărăcia? De ce s-a prezentat Isus sub chipul celui sărac (şi mai sărac de-atât nu se putea)? Maria, Mama lui, Neprihănita, merge de la Nazaret la Betleem şi, sosită la Betleem – spune evanghelistul – `nu mai era loc de găzduire pentru ei`. Dar cum? Nu e nici un loc pentru Fiul lui Dumnezeu care se naşte în această lume? El este Creatorul lumii, şi nu e loc pentru el? Evanghelistul subliniază: `Nu mai era loc de găzduire pentru ei!`. Numai era loc. Şi de ce? Evanghelistul, după ce a dat această veste, se străduieşte să ne ajute să o înţelegem. Şi povesteşte că un înger le-a apărut păstorilor şi le-a spus: `Nu vă temeţi, nu vă fie teamă, vă vestesc o bucurie mare: în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul`. Această veste înseamnă că el este adevăratul Mântuitor, pentru că mulţi se prezintă ca salvatori; `vi s-a născut Mântuitorul`, acesta este cel adevărat!
`Şi acesta vă va fi semnul` – spune îngerul. Termenul grec folosit aici de evanghelist este ‘semeion’, care este un cuvânt extrem de bogat, adică e un semn care trebuie înţeles, un fel de indicator: trebuie să ştim să-l descifrăm, pentru că dacă nu ştiţi să descifraţi indicatorul nu înţelegeţi ce vă indică. Aşadar, înseamnă `fiţi atenţi`: `acesta vă va fi semnul`. Care? `Veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle`: “en fatne”, e impresionant. `Fatne` este ieslea, e partea interioară a grotei unde era fân şi bălegar. Acesta este marele semn al lui Dumnezeu? Dar cum e posibil? Da, trebuie să rămânem pe gânduri în faţa acestei veşti a Îngerului, pentru că ne e adresată şi nouă. Fiţi atenţi: veţi găsi pentru voi, veţi găsi un prunc înfăşat, culcat în iesle.
De ce sărăcia face parte din teofanie? De ce sărăcia este o manifestare a lui Dumnezeu?
`Dumnezeu este iubire`, spune Sfântul Ioan (1 In 4,8). Dacă Dumnezeu este iubire înseamnă că misterul de la Betleem este în misterul iubirii. Cum e posibil? Să încercăm aşadar să înţelegem. Dumnezeu este iubire, iar iubirea este dar. În Cuvântul lui Dumnezeu se spune că Dumnezeu este iubire, dar tot în Cuvântul lui Dumnezeu se spune că iubirea este un dar. Şi numai atunci când este un dar este iubire. Se spune de mai multe ori că `Dumnezeu atât de mult a iubit lumea încât l-a dat`…; sfântul Paul în Scrisoarea către galateni (2,20) spune: `Cristos m-a iubit şi s-a dat`… Aşadar, iubirea se împleteşte mereu cu dăruirea de sine. Cât de important este acest adevăr! Pentru că dacă pierdem sensul iubirii ca dar, iubirea se mistifică şi nu se mai înţelege misterul iubirii. Aşadar, Dumnezeu este iubire infinită dar iubirea e un dar, deci Dumnezeu este dăruire infinită de sine. Dar cel care dă, nu posedă, pentru că dă. Misterul lui Dumnezeu este în întregime mister de dăruire. În Dumnezeu este conjugat numai verbul ‘a da’: Tatăl se dă Fiului şi Fiul este dar al Tatălui, şi se dăruieşte din nou Tatălui împreună cu Duhul Sfânt care este Persoana-dar, aşa cum a scris Papa în Scrisoarea Enciclică despre Duhul Sfânt (`Dominum et vivificantem`).
Acesta este misterul lui Dumnezeu: e ceva cu adevărat impresionant. Dumnezeu ştie doar un lucru, să dea…
Şi deoarece cel care dă nu posedă, cine nu posedă e sărac. Dumnezeu care este iubirea infinită, dar infinit, este şi infinit de sărac. Betleem, aşadar, face cunoscut acest mister al lui Dumnezeu. Sfântul Francisc din Assisi, la Greccio, povesteşte Tommaso da Celano, când a retrăit în Crăciunul din 1223 misterul de la Betleem, a dorit să-l retrăiască pentru a-şi putea însuşi această frumoasă, mângâietoare veste că Dumnezeu este iubire. Şi atunci – povesteşte Tommaso da Celano – în timp ce Francisc retrăia împreună cu oamenii toată sărăcia din Betleem, relatează ucenicul lui Francisc că a avut loc o minune, şi spune aşa: `Li s-a părut multora că Pruncul Isus, în acea noapte, dormind pe paie, a fost trezit de iubirea lui Francisc`. Şi Tommaso adaugă: `Şi s-a întâmplat chiar aşa: prezenţa lui Dumnezeu, care era într-un fel adormită în inima atâtor oameni, s-a trezit în acea noapte şi mulţi şi-au dat seama că exact la Betleem începe marea revelaţie a lui Dumnezeu-iubire` „.
