Academia Pontificală pentru Viaţă lansează o propunere de angajare etică
13.03.2003, Roma (Catholica) - Academia Pontificală pentru Viaţă a publicat ieri „O propunere de angajare etică pentru cercetătorii din sectorul biomedical”, ca apendice la comunicatul final al celei de-a IX-a Adunări generale care a avut loc la Roma între 24 şi 26 februarie, pe tema „Etica cercetării biomedicale. Pentru o viziune creştină”, informează Radio Vatican.
Propunerea se adresează tuturor cercetătorilor şi lucrătorilor din sectorul biomedical şi bioetic, şi doreşte să fie un prim pas spre „elaborarea unui cod deontologic propriu-zis pentru cercetători”, „un semn de speranţă şi de angajare pentru o medicină cu adevărat umanizată, în slujba persoanei umane, în respect deplin faţă de demnitatea şi de drepturile acesteia din primul moment al existenţei sale şi până la moartea sa naturală”, după cum se afirmă în introducere.
Documentul este structurat în şapte puncte. Primul se referă la „rigoarea ştiinţifică a metodologiei de cercetare”: nu a unei cercetări condiţionate de un „conflict de interese din punct de vedere personal, profesional sau economic”, ci a unei cercetări bazată pe principiul „bunătăţii morale”, care ţine cont de „dubla dimensiune trupească şi spirituală a omului”.
În ce priveşte experimentele documentul afirmă că trecerea de la etapa experimentală pe animale la cea clinică pe om trebuie să aibă loc numai atunci când sunt suficiente garanţii asupra lipsei pericolelor sau a acceptării eventualelor daune şi riscuri pe care le comportă o asemenea experimentare.
În document sunt enumerate şi condiţiile legitimităţii experimentării clinice pe om, condiţii printre care se numără „în primul rând, salvgardarea vieţii şi a integrităţii fizice a subiecţilor umani supuşi la aceasta”. În plus, este necesar ca experimentarea „să fie urmată de o informare corespunzătoare, corectă şi completă asupra semnificaţiei şi a evoluţiei acesteia”.
O altă condiţie este aceea ca „fiecare persoană care aderă la un experiment să fie tratată ca subiect liber şi responsabil şi nu ca un mijloc pentru atingerea altor scopuri”. Documentul mai precizează şi datoria de a obţine „liberul consens informat”.
