Lumina păcii de la Betleem
20.12.2008, Iaşi (Catholica) - PS Petru Gherghel a celebrat sâmbătă, 20 decembrie 2008, la ora 11.00, în Catedrala romano-catolică din Iaşi, o Liturghie în cadrul căreia a avut loc ceremonia de împărţire a Luminii păcii de la Betleem. Alături de Preasfinţitul Petru, informează Ercis.ro, au fost prezenţi pr. Alois Hîrja, asistent spiritual al ASCRO, pr. Lucian Păuleţ, cancelar episcopal, pr. Cristian Diac, vicar în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, pr. Ciprian Bişoc, vicar în parohia „Sfântul Iosif Muncitorul” din Piatra Neamţ, şi pr. Marian Dascălu, vicar la parohia „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Nicolae Bălcescu.
Au participat la celebrare scoutişti (cercetaşi) din mai multe comunităţi din Moldova, care urmează să poarte Lumina în felinare în propriile biserici parohiale. Pentru al treisprezecelea an consecutiv, scoutiştii din Moldova au adus în ţară Lumina păcii de la Betleem. În acest scop, nouă tineri s-au deplasat la Viena (Austria), unde, în ziua de 13 decembrie 2008, într-o ceremonie religioasă ecumenică, au primit felinarul aprins cu lumina adusă direct de la Betleem. La întoarcerea de la Viena, tinerii români au lăsat Lumina păcii în mai multe localităţi din ţară (Deva, Alba-Iulia, Sibiu, Braşov, Buzău, Tecuci, Bucureşti) pentru a fi dusă în propriile eparhii şi comunităţi.
Pr. Alois Hîrja a prezentat pe scurt în cadrul predicii istoricul şi însemnătatea Luminii de la Betleem. La încheierea sfintei Liturghii, PS Petru Gherghel a invitat cercetaşii prezenţi să primească Lumina păcii, simbol al lui Cristos, adevărata lumină. Însă această lumină nu trebuie păstrată pentru sine, a continuat episcopul, ci trebuie răspândită tuturor celor care au mai mare nevoie de ea. Acest lucru se poate realiza prin mărturia şi exemplul tinerilor care s-au angajat să transmită mesajul de pace al Luminii de la Betleem. În mai multe comunităţi din ţară ceremonia de împărţire a Luminii s-a desfăşurat concomitent, în seara zilei de 20 decembrie 2008, la ora 18.00. În zilele care vor urma, tinerii vor vizita diferite instituţii medicale, de asistenţă socială sau de educaţie, în care vor oferi acest simbol însoţit de mesajul specific de pace.



