Sanctuarele mariane răspund apelului la rugăciune al Papei
28.02.2003, Vatican (Catholica) - Sanctuarele din Lourdes, Fatima, Czestochowa, Loretto, pentru a răspunde apelului Papei Ioan Paul al II-lea de a se înălţa rugăciuni pentru pace, au organizat pentru ziua de marţi, 5 martie, o zi de rugăciune comună care va fi transmisă în direct prin radio, şi care va permite conexiunea între Sanctuarul de la Lourdes şi alte sanctuare europene.
Ziua de rugăciune va începe la ora 12 când vor suna clopotele de la Sanctuarul Sfintei Fecioare de la Lourdes. Apoi, recitarea Rozariului va alterna prin transmisiune în direct de la marile sanctuare mariane din Europa. Programul cuprinde şi interviuri în direct cu Pr. Patrick Jacquin, rectorul Sanctuarului de la Lourdes, şi alte personalităţi prezente în diferite sanctuare mariane de la Fatima (Mons. Luciano Guerra, rectorul sanctuarului), Czestochowa (Mons. Marian Duda, parohul catedralei din Czestochowa), Loretto (Pr. Alfredo Feretti).
Rozariul transmis în direct de la grotă va fi recitat în diferite limbi. Astfel, se vor recita misterele de bucurie (13.30 – 14.00) în franceză şi italiană; misterele de lumină (14.30 – 15.00) în franceză şi engleză; misterele de durere (15.30 – 16.00) în franceză; misterele de slavă (16.30 – 17.00) în franceză şi spaniolă. Programul de rugăciune se va încheia cu Sf. Liturghie, şi va putea fi urmărit în direct pe internet, pe situl Radio Espérance (www.radio-esperance.com) şi pe cel al Sanctuarului de la Lourdes (www.lourdes-france.org).
