Un preot chinez, arestat pentru că a celebrat Liturghia de Crăciun
12.02.2003, Hong Kong (Catholica) - Agenţia asiatică UCAN a anunţat că autorităţile chineze au arestat un preot al Bisericii din „catacombe” din Dieceza de Baoding (provincia Hebei), acesta fiind al unsprezecelea preot arestat din această dieceză.
Citând un comunicat din 11 februarie al Fundaţiei Cardinal Kung – asociaţie catolică pentru drepturile omului cu sediul în Statele Unite -, agenţia asiatică informează că pr. Dong Yingmu, în vârstă de 37 de ani, a fost arestat de Crăciun în Baoding. Conform Fundaţiei, pr. Dong a fost dus mai întâi la închisoarea din Qingyuan, unde a fost ţinut o lună, iar apoi a fost transferat într-o închisoare din Quyang.
În mod oficial, China susţine că apără libertatea religioasă, dar în realitate recunoaşte doar Bisericile controlate de guvern. În cazul religiei catolice, Biserica de stat este Asociaţia patriotică catolică chineză (Apcc) – care nu recunoaşte autoritatea Papei – în timp ce comunitatea eclezială fidelă Vaticanului este constrânsă să trăiască şi să activeze în clandestinitate.
Conform ultimelor estimări, credincioşii Apcc sunt 4 milioane, în timp ce Biserica clandestină numără 10 milioane, după cum informează agenţia Misna. Fundaţia Cardinal Kung afirmă că cel puţin 9 preoţi din Dieceza neoficială de Baoding se află în arest la domiciliu, în închisoare sau ispăşesc pedepse de trei ani în lagărele de muncă. Asociaţia adaugă faptul că, din 1997, nu se mai ştie nimic despre episcopul oraşului, Mons. Su Zhimin (73 de ani), iar episcopul său auxiliar, Mons. Francesco An Shuxin (53 de ani), a dispărut cu un an în urmă.
