Vita Catholica Banatus – februarie 2003
08.02.2003, Reşiţa (Catholica) - Dacă numărul pe ianuarie al revistei Vita Catholica Banatus a Diecezei romano-catolice de Timişoara prezenta evenimentele care se vor desfăşura în anul 2003, conform calendarului diecezan, în numărul pe februarie este expusă „Retrospectiva anului 2002 în Dieceza romano-catolică de Timişoara”.
Această retrospectivă este realizată în conformitate cu bilanţul citit de Vicarul General, Mons. Bocskei Laszlo, în cadrul liturghiei de mulţumire la sfârşit de an, celebrată de episcopul diecezan, PS Martin Roos, în catedrala Episcopală. „Anul 2002 a fost pentru noi anul conturării realităţilor existente şi al cristalizării coordonatelor viabile pentru Biserica locală, pe fondul unei constante pe care o putem numi: angajare consecventă în slujire, spre binele comunităţilor locale.”
Celebrărilor pe plan local legate de Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor le sunt dedicate două articole, semnate de Victoria Antoneta Cioacă-Gaidoş şi de prof. Elena Ştefănescu. Sunt publicate şi câteva impresii ale unor tineri catolici şi ortodocşi despre aceste evenimente: „Am fost adânc mişcată descoperind că rugându-ne în limbi diferite, vorbim aceeaşi limbă a credinţei în Dumnezeu”; „Mărturisesc că s-a întipărit profund în inima mea îndemnul unui preot: să ne rugăm mai mult, să avem mai multă răbdare unii cu alţii şi să mergem mai des la biserică”.
Din ştirile interne din Dieceza de Timişoara aflăm despre comemorarea la Reşiţa, într-un cadru ecumenic, în data de 16 ianuarie, a victimelor deportării în Rusia, cu depunere de coroane la monumentul dedicat lor, şi cu o Sfântă Liturghie pentru sufletele celor răposaţi din rândul deportaţilor. Mai aflăm de asemenea că „Centrul Diecezan de Tineret din Timişoara i-a avut ca oaspeţi pe tinerii din Liga Ortodoxă, în seara de 25 ianuarie a.c. Convorbirile desfăşurate sub tema `Să construim poduri` au fost coordonate de către sr. Marie Therese Gabor”.
Dintre articolele în limbile maghiară şi germană, menţionăm: „Otthon nelkul, szeretet nelkul”, semnat de Kato Gizella, „Die heilende Atmosphare”, semnat de Ignaz Bernard Fischer.
