Inaugurarea bradului de Crăciun în Piaţa San Pietro
14.12.2008, Vatican (Catholica) - Un brad în vârstă de 120 de ani, înalt de 33 metri şi provenind dintr-o zonă împădurită a Austriei Inferioare este pomul de Crăciun inaugurat sâmbătă, 13 decembrie 2008, seara, în Piaţa San Pietro din Vatican. Împreună cu arborele secular au fost dăruite şi circa 40 de exemplare mai mici care, în timpul sărbătorilor Crăciunului, vor împodobi unele ambiente din Vatican. După sărbători, lemnul bradului din Piaţa San Pietro va fi folosit pentru a se confecţiona jucării şi obiecte pentru copii, informează Radio Vatican. Filip, un copil din corul orăşelului austriac Altenburg, a aprins sâmbătă seara cele peste 2000 de becuri care luminează bradul de Crăciun. „Iluminarea acestui pom”, a explicat Mons. Klaus Kung, Episcop de Sankt Polten, „va purta lumină şi în întunericul lumii; chiar dacă trăim momente dificile este important, deoarece ne uneşte şi luminează inima noastră şi ne dă puterea de a merge înainte”.
La ceremonie a fost prezent şi Cardinalul Giovanni Lajolo, preşedinte al Guvernatoratului Vaticanului care, vorbind în germană, a spus: „Este a patra oară când Austria dăruieşte oraşului Roma un pom şi acest pom reprezintă devoţiunea poporului din Austria Inferioară faţă de Papa şi faţă de Biserică. Şi Pontiful însuşi poate admira de la ferestrele sale frumuseţea acestui brad. Dar noi am vrea ca toţi pelerinii care vin aici în Piaţa San Pietro să poată purta în inima lor, întorcându-se la ocupaţiile vieţii de fiecare zi, o licărire de speranţă. Lumina pe care acest pom o va răspândi în jurul său să fie pentru toţi semnul acelei lumini pe care Domnul a venit să o aprindă în lume, pentru ca toţi oamenii să se poată recunoaşte fii ai săi şi fraţi între ei, spre a colabora împreună la construirea încă de acum a unei civilizaţii mai drepte şi adevărate”.
La inaugurare au fost prezenţi peste 850 de pelerini, printre care şi preotul Iosif Mareş, paroh într-o comunitate din zonă, sosiţi la Roma cu această ocazie; au fost însoţiţi de guvernatorul Austriei Inferioare, Erwin Proll, care a amintit cum pomul respectiv, simbol de viaţă şi forţă a naturii, doreşte să reprezinte tocmai puterea de credinţă a austriecilor. În acelaşi timp, având o vârstă atât de mare, doreşte să povestească o parte din istoria lor cu urcuşuri şi coborâri, dar mereu impregnate de principii creştine.

Pe aceeaşi temă este şi videoştirea