Pr. Federico Lombardi despre „Dignitas personae”
13.12.2008, Vatican (Catholica) - În cel mai recent episod al rubricii „Octava Dies”, pr. Federico Lombardi a analizat documentul „Dignitas personae”, al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei. „Noul document al Vaticanului asupra bioeticii poate da la o primă lectură superficială impresia de a fi o colecţie de interdicţii, de `nu`-uri. Dar nu este aşa. Este fondat – chiar din titlu – pe afirmarea fundamentală a `demnităţii persoanei umane` şi continuă cu o întreagă serie de afirmaţii pozitive asupra demnităţii căsătoriei şi uniunii personale a soţilor în a da origine vieţii, asupra rezultatelor pozitive ale ştiinţei în depăşirea patologiei infertilităţii, asupra cercetării şi folosirii terapeutice a celulelor staminale adulte şi aşa mai departe”.
„Într-un context plin de grave şi fondate îngrijorări pentru riscurile de manipulare a vieţii umane, graţie noilor posibilităţi oferite de ştiinţele biologice şi medicale”, continuă pr. Lombardi, „documentul `Dignitas personae` se prezintă ca un puternic fascicul de lumină şi un izvor de încredere. Cu o clară şi comprehensibilă impostare, graţie afirmării câtorva principii esenţiale, reuşeşte să conducă un discernământ etic sigur asupra unei întregi serii de situaţii complexe, foarte discutate astăzi, nu doar la nivel ştiinţific, ci şi la nivelul opiniei publice şi al vieţii comune. Principiile sunt acestea: respectul fiinţei umane din momentul conceperii sale şi respectul faţă de transmiterea vieţii prin uniunea dintre soţi. Sunt principii care pot fi înţelese de toţi, dar sunt întărite de viziunea creştină a omului”.
„Biserica”, a mai arătat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, conform Radio Vatican, „consideră că trebuie să fie curajoasă şi hotărâtă în a le afirma. Continuitatea dezvoltării fiinţei umane încă din momentul conceperii nu permite incertitudini în apărarea embrionului şi a demnităţii sale. Tot astfel, orice fiinţă umană are dreptul de a se naşte din uniunea dintre doi părinţi şi nu de a fi produsă la comandă în laborator de abilitatea tehnică a unui medic. Este o poziţie în favoarea fiinţelor umane mici şi slabe, care nu au voce şi care astăzi – la drept vorbind – nu găsesc mulţi care să vorbească în favoarea lor”.
Aceasta „reprezintă o poziţie ce este cerută de actuala dezvoltare a biologiei şi medicinei aplicate chestiunilor începutului vieţii umane şi este de perspectivă. Dă o contribuţie nu doar permisă dar şi necesară, pentru a orienta în sens pozitiv efortul cercetării şi al medicinii. Deosebitele rezultate care se obţin din folosirea celulelor staminale adulte – lucru încurajat în mod cordial de etica catolică – constituie un exemplu foarte iluminant. Aşadar, nu este vorba în nici un fel de un `stop` la efortul ştiinţei în favoarea vieţii, ci dimpotrivă, de o serie de indicaţii de parcurs astfel încât ştiinţa să fie cu adevărat în slujba vieţii şi nu a morţii sau a unei arbitrare şi periculoase manipulări a persoanei umane. Este o contribuţie curajoasă, plină de pasiune şi de convingere, pentru o cauză nobilă.”
