Papa şi-a exprimat apropierea spirituală faţă de cei divorţaţi
20.01.2003, Vatican (ZENIT) - Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat apropierea spirituală faţă de divorţaţii catolici, şi le-a amintit acestora că sunt chemaţi să participe la viaţa creştină, respectând regulile Bisericii.
Papa a făcut aceste afirmaţii astăzi în cadrul audienţei pe care a acordat-o participanţilor la congresul organizat de „Our Lady`s Teams”, o mişcare internaţională de spiritualitate conjugală. Congresul a avut ca temă „Cuplurile creştine sunt chemate de Cristos la Noua Alianţă”. „Doresc să repet apropierea mea spirituală faţă de toate persoanele separate, divorţate şi recăsătorite care, în calitate de botezaţi, sunt chemaţi să participe la viaţa creştină, respectând regulile Bisericii”, a afirmat Sfântul Părinte.
Astfel, Papa Ioan Paul al II-lea a confirmat învăţătura dată în nr. 84 al îndemnului apostolic „Familiaris Consortio.” În acest document postsinodal din 1981, Papa îi îndeamnă pe „păstori şi întreaga comunitate a credincioşilor să-i ajute pe cei divorţaţi, şi cu grijă atentă să se asigure că nu se consideră separaţi de Biserică, deoarece ca persoane botezate ei pot, ba chiar trebuie, să se împărtăşească din viaţa ei”.
Totodată, îndemnul apostolic cere ca „Biserica să se roage pentru ei, să-i încurajeze şi să se arate faţă de ei ca o mamă milostivă, şi astfel să-i sprijine în credinţă şi speranţă”. Documentul papal, „fundamentat pe Sfânta Scriptură”, afirmă din nou practica „neadmiterii la Împărtăşania euharistică a persoanelor divorţate care s-au recăsătorit”, adăugând că „dacă aceste persoane ar fi admise la Euharistie, credinciosul ar fi dus în eroare şi ar cădea în confuzie în ce priveşte învăţătura Bisericii despre indisolubilitatea căsătoriei”.
„Reconcilierea în sacramentul pocăinţei, care deschide calea spre Euharistie, poate fi acordată numai acelora care, căindu-se pentru că au frânt semnul legământului şi al fidelităţii faţă de Cristos, sunt sincer gata să meargă pe un drum al vieţii care nu este în contradicţie cu indisolubilitatea căsătoriei”, continuă documentul.
„Acest lucru înseamnă, practic, că atunci când, din motive serioase, precum educaţia copiilor, un bărbat şi o femeie nu pot împlini obligaţia separării, `să-şi asume datoria de a trăi în deplină continenţă, adică, în abstinenţă de la actele proprii cuplurilor căsătorite` „, adaugă documentul.
În acelaşi timp, Familiaris Consortio „interzice păstorilor, pentru orice motiv sau pretext chiar de natură pastorală, să celebreze ceremonii de orice fel pentru oameni divorţaţi care s-au recăsătorit. Astfel de ceremonii vor da impresia celebrării unei noi căsătorii valide din punct de vedere sacramental, şi vor duce oameni în eroare în ce priveşte indisolubilitatea validităţii căsătoriei încheiate”.
În încheierea audienţei acordate grupului „Our Lady`s Teams”, Papa Ioan Paul al II-lea a adresat cuvinte de apropiere faţă de cuplurile căsătorite care trec prin greutăţi şi speră că în drumul lor vor întâlni „mărturisitori ai tandreţei şi ai milostivirii lui Dumnezeu”. Acesta este de fapt şi scopul grupului „Our Lady`s Teams”, format din 52.000 de cupluri din 60 de ţări, fondat în 1947 de preotul francez Henri Caffarel. În acest an se va celebra centenarul naşterii lui.
