Lumea globalizată trebuie să redescopere legea naturală
13.01.2003, Vatican (ZENIT) - Noul scenariu mondial globalizat, conform Papei Ioan Paul al II-lea, necesită două „exigenţe” pentru a evita haosul: redescoperirea legii naturale şi îndemnul la acţiune al oamenilor oneşti. Papa a ajuns la această concluzie în timpul întâlnirii de luni cu ambasadorii ţărilor acreditate pe lângă Sfântul Scaun.
„Independenţa statelor nu mai poate fi înţeleasă departe de conceptul de interdependenţă”, a subliniat Papa. „Toate statele sunt unite şi la bine şi la rău. Tocmai de aceea, este bine să ştim să distingem binele de rău, şi să-i spunem pe nume. În acest sens – a subliniat Papa Ioan Paul al II-lea -, atunci când domneşte îndoiala şi confuzia, trebuie să ne temem de relele cele mai mari, aşa cum de atâtea ori ne-a învăţat istoria”.
Ca urmare, Sfântul Părinte a cerut să se respecte „două exigenţe” pentru ca lumea „să evite să se prăbuşească în haos”. „Mai întâi – a spus el -, trebuie să redescoperim prin state şi între state valoarea primordială a legii naturale, care a inspirat dreptul naţiunilor şi primele formulări ale legii internaţionale”.
Conform numărului 1954 din Catehismul Bisericii Catolice, „legea naturală exprimă simţul moral original care îi îngăduie omului să discearnă prin raţiune ce sunt binele şi răul, adevărul şi minciuna”. „Deşi unii pun astăzi la îndoială validitatea ei, sunt convins – a mărturisit Papa – că principiile sale generale şi universale sunt mereu capabile să facă mai perceptibilă unitatea neamului omenesc şi să favorizeze desăvârşirea conştiinţei conducătorilor şi a supuşilor”.
În al doilea rând, Papa a considerat că lumea globalizată are nevoie în aceste momente de „acţiunea perseverentă a oamenilor cinstiţi şi dezinteresaţi”. „De fapt, numai adeziunea la convingerile profund etice pot să legitimeze indispensabila competenţă profesională a responsabililor politici. Pentru o guvernare coerentă cu convingerile proprii, se vor putea refuza mereu situaţiile de nedreptate sau de corupţie instituţională, sau li se vor pune capăt. Cred că în aceasta constă ceea ce este numită în mod corect astăzi `o bună guvernare` „, a adăugat Sfântul Părinte.
„Bunăstarea materială şi spirituală a omenirii, tutelarea libertăţilor şi a drepturilor persoanei umane, serviciul public dezinteresat, apropierea de situaţiile concrete, dedicarea unui anumit program politic şi constituirea unei exigenţe etice, sunt soluţiile cele mai bune pentru a asigura pacea interioară a naţiunilor şi pacea dintre State”, a asigura Papa.
